Yurtdas și Inci împotriva Turciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4099/98 prezentate de Ali R Electroluxza YURTDAȘ și Mehmet Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 martie 1998 și înregistrată la 28 aprilie 1998, Având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamanții, domnii Yurtdaș și cetățenii turci, s-au născut în 1945 și, respectiv, 1976. Primul este deținut în prezent la închisoarea d maiskenderun, iar al doilea la închisoarea Nevșehir. În fața Curții, aceștia sunt reprezentați de domnul Türkan Aslan, avocat în barou d azmir.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 februarie 1996, reclamanții au fost arestați de către Secțiunea antiterorism a Direcției de Securitate D Potrivit certificatului medical întocmit la 27 februarie 1996, nu s-au găsit urme de maltratate pe corpurile reclamanților în timpul examinării lor de către medicul legist al Institutului de Medicină Legală din Antalya. La 27 februarie 1996, reclamanții au fost mai întâi ascultați de procurorul Republicii Antalya, apoi au fost trimiși în fața judecătorului de pace, care a dispus arestarea lor provizorie. Ei au fost apoi plasați în detenție la închisoarea din Antalya.

La 28 februarie 1996, biroul de judecată al Antaliei s-a declarat incompetent în favoarea Parchetului lângă curtea de securitate a statului d Curtea de Securitate a Statelor Unite ale Americii și cazul a fost transferat în fața acestei instanțe, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul se încadrează în cadrul magistraturii militare. Prin actul de punere sub acuzare din 19 martie 1996, procurorul, reproșându-i pe cei care fac parte din organizaia ilegală, PKK, solicită aplicarea articolelor 168 alineatul (2) din Codul penal și 5 din Legea 3713 privind combaterea terorismului. În timpul procesului din 5 iunie 1996 în fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au pledat nevinovați, au contestat acuzațiile aduse împotriva lor și au susținut că au fost maltratați în timpul custodiei lor și au semnat, sub constrângere, declarații care conțin mărturisiri.

Printr-o hotărâre din 17 decembrie 1996, Curtea de Securitate a statului a declarat reclamanții vinovați de faptele reproșate și l-a condamnat pe domnul Yurtdaș la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și 6 luni și pe domnul aci la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni pentru asistență pentru o bandă armată. În hotărârea sa, Curtea a constatat că declarațiile părților interesate semnate în timpul detenției lor, certificatele medicale care atestă că nu au fost supuse nici unei obligații în sediul poliției, precum și diferitele declarații bancare pe numele lor și banii lichizi găsiți pe ele, constituiau dovezile pe care le aveau în sarcina lor. În urma recursului formulat de reclamanți, Curtea de Casație a confirmat, la 9 octombrie 1997, hotărârea atacată.

GRIEF Reclamanții se plâng în primul rând că nu au fost returnați în fața unui judecător imediat după arestarea lor, cu păstrarea lor la vedere timp de șapte zile. Reclamanții susțin, de asemenea, că nu au avut posibilitatea de a răspunde acuzațiilor aduse împotriva lor și de a solicita relaxarea acestora la 25 aprilie 1996, data primei ședințe în fața judecătorilor de fond, la două luni după ce au fost reținuți. În aceste privințe, aceștia De asemenea, reclamanții se plâng de faptul că, din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său, instanța de securitate din la Õ … În plus, reclamanții susțin că nu au fost informați cu privire la natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva lor. Prin faptul că au făcut referire la faptul că nu au beneficiat de asistență juridică în cadrul instrucțiunilor preliminare, aceștia susțin că lipsa de contact în timpul custodiei a fost un element suplimentar care favorizează extorcarea de informații.

Ei contestă echitatea procedurii din cauza faptului că mărturisirea lor, precum și procesele-verbale semnate în condițiile în litigiu ale custodiei ar fi fost utilizate ca dovadă, într-un mod ilegal, în conformitate cu legislația națională. În aceste privințe, ele Prin urmare, reclamanții susțin că așa-numitele intervale lungi dintre audieri, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Securitate a Uniunii Europene, ar constitui o încălcare a dreptului lor de a fi judecat într-un termen rezonabil. În acest sens, ei denunță o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de reclamant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Curtea a examinat celelalte obiecțiuni, astfel cum au fost prezentate în cererea lor și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE (art. 6 alineatul (1) și art. 3 din convenție) Declară revendicarea pentru surplus. Michael O. Boyle Elizabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 40999/98 présentée par Ali Rıza YURTDAȘ et Mehmet İNCİ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 avril 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. J. Casadevall, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M me W. Thomassen, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 23 mars 1998 et enregistrée le 28 avril 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Yurtdaș et İnci, ressortissants turcs, sont nés en 1945 et 1976 respectivement. Le premier est actuellement détenu à la prison d’İskenderun et le second à la prison de Nevșehir. Devant la Cour, ils sont représentés par M e Türkan Aslan, avocate au barreau d’İzmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 20 février 1996, les requérants furent arrêtés par la section anti-terrorisme de la Direction de la sûreté d’Antalya dans le cadre d’une enquête menée par le parquet, puis placés en garde à vue dans les locaux de ladite section. Selon les requérants, lors de leur interrogatoire, ils auraient été contraints de signer des déclarations contenant des aveux.

D’après le certificat médical établi le 27 février 1996, aucune trace de mauvais traitements ne fut décelée sur les corps des requérants lors de leur examen par le médecin légiste de l’Institut de médecine légale d’Antalya. Le 27 février 1996, les requérants furent d’abord entendus par le procureur de la République d’Antalya, puis traduits devant le juge de paix, lequel ordonna leur mise en détention provisoire. Ils furent ensuite placés en détention à la prison d’Antalya. Le 28 février 1996, le parquet d’Antalya se déclara incompétent en faveur du parquet près la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir (« cour de sûreté de l’Etat ») et le dossier fut transféré devant ladite cour, composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire.

Par acte d’accusation du 19 mars 1996, le procureur, reprochant aux requérants d’appartenir à l’organisation illégale, PKK, requit l’application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi 3713 sur la lutte contre le terrorisme. Lors de l’audience du 5 juin 1996 devant la cour de sûreté de l'État, les requérants plaidèrent non coupable, contestant les accusations portées contre eux. Il soutinrent avoir subi des mauvais traitements lors de leur garde à vue et signé, sous la contrainte, des déclarations comportant des aveux. Par un arrêt du 17 décembre 1996, la cour de sûreté de l’Etat déclara les requérants coupables des faits reprochés et condamna M. Yurtdaș à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois et M. İnci à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois pour assistance à une bande armée.

Dans son arrêt, la cour releva que les déclarations des intéressés signées lors de leur garde à vue, les certificats médicaux attestant qu’ils n’avaient subi aucune contrainte dans les locaux de la police, ainsi que les différents relevés bancaires à leur nom et l’argent liquide trouvé sur eux, constituaient les preuves à leur charge. Suite au pourvoi formé par les requérants, la Cour de cassation confirma, le 9 octobre 1997, le jugement attaqué. GRIEFS Les requérants se plaignent en premier lieu de n’avoir pas été traduits devant un juge aussitôt après leur arrestation, leur garde à vue ayant duré sept jours. Ils allèguent que la durée excessive de leur garde à vue a favorisé l’extorsion d’aveux.

Les requérants font également valoir qu’il n’ont eu la possibilité de répondre aux accusations portées contre eux et de demander leur relaxe que le 25 avril 1996, date de la première audience devant les juges de fond, deux mois après leur mise en détention. A ces égards, ils invoquent l’article 5 § 1 de la Convention combiné avec le paragraphe 3 du même article. Les requérants se plaignent également de ce qu’en raison de la présence d’un juge militaire en son sein, la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial qui eût pu leur garantir un procès équitable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Les requérants allèguent en outre n’avoir pas été informés de la nature et de la cause des accusations portées contre eux.

En faisant observer qu’ils n’ont pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors des instructions préliminaires, ils prétendent que le manque d’assistance pendant la garde à vue a été un élément supplémentaire favorisant l’extorsion d’aveux. Ils contestent l’équité de la procédure du fait que leurs aveux ainsi que les procès-verbaux signés dans les conditions litigieuses de la garde à vue auraient été utilisés comme preuve, d’une manière illégale selon la législation nationale. A ces égards, ils invoquent l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention. Aussi, les requérants soutiennent-ils que les prétendument longues intervalles entre les audiences, telles que fixées par la cour de sûreté de l’Etat constitueraient une violation de leur droit à être jugés dans un délai raisonnable.

EN DROIT 1. Les requérants se plaignent de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ne constituait pas un « tribunal indépendant et impartial » et que la procédure devant elle manquait d’équité sur deux points en particulier : l’appréciation des déclarations qui seraient obtenues sous la contrainte en tant que preuves à leur charge et la privation de l’assistance d’un avocat lors de leur gardes à vue. Ils dénoncent à cet égard une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention. En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

2. La Cour a examiné les autres griefs, tels qu’ils ont été présentés dans leur requête et a constaté que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs des requérants tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ainsi que de l’iniquité de la procédure devant ladite cour, portant en particulier sur l’appréciation des déclarations prétendument obtenues sous la contrainte en tant que preuves à leur charge et sur la privation de l’assistance d’un d’avocat lors de leur gardes à vue (article 6 §§ 1 et 3 de la Convention).

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Président