AFFAIRE CAPODANNO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

05.04.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'Art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CAPODANNO c. ITALIE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CAPODANNO c. ITALIA (Cercetarea nr. 39881/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 aprilie 2000 În lacul Capodanno c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Fischbach președinte L. F errorari Bravo Bonello Strážnická Lorenzen Tsatsa-Nikolovska A.B. B aka judecători și de domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 23 martie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată în mod direct la cauza La a fost deferită Curții de către domnul Vito Capodanno ( La 19 iulie 1999, resortisantul italian, la originea sa, se află o cerere (nr. 39881/98) îndreptată împotriva Republicii Italiene și pe care un reclamant a sesizat-o în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului ( la 16 aprilie 1997, în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat de dl Capodanno, profesor la Roma. Guvernul italian (atît) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza și co-agentul său, dl V. Esposito. La 27 octombrie 1998, Comisia a reținut cererea (nr. 38498/97) privind durata procedurii. În raportul său din 4 martie 1999 (fostul articol 31), Comisia încheie în unanimitate încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție. Ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului 11 la 1 noiembrie 1998, în conformitate cu art. 4 din protocolul menționat anterior, citit în combinație cu art. 24 alin. (6) și 100 alin. (1) din Regulamentul Curții ( Președintele Curții, dl L. Wildhaber, a atribuit apoi cauza celei de-a doua secțiuni. Camera constituită în cadrul acestei secțiuni îl cuprindea pe domnul Conforti, judecător ales în temeiul Italiei (articolele 27 alineatul (2) din Convenție și 26 alineatul (a) din regulament), și pe dl C.L. Rozakis, președintele secțiunii (art. 26 alineatul (2) din Convenție) (art. 26 alineatul (2) din Regulamentul de procedură). (a) Regulamentului de procedură). Ceilalți membri numiți de acesta din urmă pentru completarea camerei erau dl Fischbach, dl G. Bonello, dl Strážnická, dl Lorenzen și dl Tsatsa-Nikolovska (art. 26 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură). Ulterior, dl Rozakis și dl Conforti, care au participat la examinarea cauzei de către Comisie, s-au deportat [art. 28 din Regulamentul de procedură]. Fischbach l-a înlocuit pe domnul Rozakis în calitate de președinte al camerei (art. 12 din Regulamentul de procedură) și pe domnul A.B. Baka a fost desemnat să-l înlocuiască în cadrul acesteia. Mai târziu, guvernul l-a desemnat pe domnul Ferrari Bravo, judecător ales în calitate de San Marino, pentru a se afla în locul domnului Conforti [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 30 noiembrie 1999 și 4 februarie 2000, guvernul a informat Curtea că nu intenționează să prezinte un nou memoriu și se referă la observațiile sale prezentate Comisiei la 15 februarie 2000. În iunie 1998 și 6 septembrie 1999. La 23 noiembrie 1999, grefa primise un memoriu de la solicitant, la 26 ianuarie 2000 a sosit o a doua memorare, la 15 februarie 2000, guvernul a prezentat o nouă memorie privind cererile de satisfacție echitabilă. La 16 decembrie 1980, reclamantul a fost desemnat de dna V. în fața Tribunalului din Salerno pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident de circulație. Din cele șase audieri prevăzute între 9 aprilie 1981 și 15 iulie 1982, trei au fost dedicate admiterii sau audierii martorilor, una la audierea reclamantului, una la depunerea documentelor și una a fost trimisă înapoi la cererea reclamantului. La 11 noiembrie 1982, judecătorul a numit un expert și a amânat cazul la 17 februarie 1983. Cu toate acestea, această audiere a fost amânată până la 28 aprilie. 1983, ca urmare a absenței expertului. La data respectivă, acesta din urmă a depus jurământul. Raportul de expertiză a fost depus la grefă la 13 iulie 1983. După alte două audieri, dintre care una a fost trimisă din oficiu, la 22 martie 1984 părțile au prezentat concluziile lor și judecătorul a fixat ședința de pledoarii în fața camerei competente la 29 martie 1985. Cu toate acestea, aceasta din urmă nu a avut loc decât la 13 iunie 1986, din cauza mutației judecătorului. printr-o ordonanță din 25 noiembrie 1986, Tribunalul a redeschis instrucțiunile pentru a încerca să trimită părțile la o soluționare amiabilă a cazului. Cele patru audieri prevăzute între 25 martie 1987 și 30 iunie 1988, una a fost amânată din oficiu, una la cererea părților, una la cererea dnei V. și una pentru a permite părților să își prezinte concluziile. La 18 ianuarie 1989, părțile și-au prezentat concluziile și ședința de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilită la 26 octombrie 1990. Cu toate acestea, aceasta nu a avut loc decât la 24 mai 1991 din cauza unei trimiteri din oficiu. printr-o ordonanță din 20 iunie 1991, Tribunalul a redeschis instrucțiunile pentru a încerca să trimită părțile la o soluționare amiabilă a cazului. 10. După două ședințe, la 10 martie 1993, părțile și-au prezentat concluziile și audierea pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 8 martie 1996. printr-o hotărâre din 4 aprilie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 24 octombrie 1996, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la plata unei anumite sume de bani. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 11. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 1 din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Prin urmare, Curtea a durat mai mult de 15 ani și 10 luni pentru o instanță. 15. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bouttazzi c. Italia care trebuie să apară în rejudecare oficială a Curii, § 22) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerina În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 16. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5% pe an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat că, potrivit informațiilor de care dispune Curtea, că, în termen de trei luni, 50 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va crește cu un interes simplu de 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 5 aprilie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Marc Fischbach Modululer Președinte