AFFAIRE BUCCI c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BUCCI c. ITALIA (solicitarea nr. 40975/95) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 aprilie 2000 În lac Cauza Bucci c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președintele Fischbach Conforti Bonello Strážnická Tsatsa-Nikolovska, A.B. Baka judecători și al dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 23 martie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Laureto Bucci a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 27 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor lapei și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la data de 27 aprilie 1998 sub numărul de dosar 40975/95. Reclamantul este reprezentat de dl Laureto Bucci. F. Fabbri, avocat la Roma. Guvernul italian ( În urma unui schimb de corespondență, la 29 noiembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 12 ianuarie 2000 guvernul și la 20 decembrie 1999 și la 21 ianuarie 2000 reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament arbitral al cauzei. La 2 septembrie 1987, reclamantul a solicitat grefa instanței judecătorești din Roma, în funcție de funcția de judecător al muncii, pentru a obține plata unei sume cu titlu de retribuție și de contribuții la securitatea socială de către angajatorul său, capitolul Basilica de la St. Jean de Latran de Roma. La 3 septembrie 1987, judecătorul judecător a stabilit data primei audieri la 7 ianuarie 1987 1988. Această ședință are loc, după trei trimiteri din oficiu, la 24 aprilie 1989, data la care judecătorul a pronunțat suspendarea procedurii în așteptarea hotărârii Curții de Casație cu privire la un conflict de jurisdicție invocat între timp de pârâtă. printr-o hotărâre din 15 iunie 1989, al cărei text a fost depus la grefă la 17 noiembrie 1989, Curtea de Casație a declarat competența instanțelor italiene și nu a instanțelor ecleziastice. După mai multe ședințe, instanța de discuție a avut loc la 14 martie 1995 și, printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 20 martie 1995, instanța de judecată a respins acțiunea reclamantului. La 7 iulie 1995, reclamantul a solicitat recurs la Tribunalul din Roma. La 24 august 1995, președintele a stabilit data primei audieri la 13 mai 1999. printr-o ordonanță din 14 octombrie 1999, instanța a numit un expert și a stabilit reședința următoare la 4 aprilie 2000. La 12 ianuarie 2000, grefierul a primit de la coagentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei cu originea cererii nr. 40975/98, introdusă de domnul Laureto BUCCI, guvernul italian oferă acestuia o sumă de 25 000 000 ITL (25 milioane lire italiene), drept daune morale și 5 000 000 000 ITL (cinci milioane) cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, imediat după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ La 20 decembrie 1999 și 21 ianuarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamant Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Italian, conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 30 000 000 de lire italiene, dintre care 25 000 000 000 pentru daune morale și 5 000 000 pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care a dus la cererea nr. 40975/95 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat anterior se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunoaște Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 10. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITÉ, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 5 aprilie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE BUCCI c. ITALIE

(Requête n°

40975/98)

ARRÊT

STRASBOURG

5 avril 2000

En l’affaire Bucci c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska,

M.

A.B. Baka

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 mars 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Laureto Bucci (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40975/98. Le requérant est représenté par M

e

F. Fabbri, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La Cour a déclaré la requête recevable le 27 avril 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 29 novembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 12

janvier 2000 le Gouvernement et les 20 décembre 1999 et 21 janvier 2000 le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 2 septembre 1987, le requérant déposa un recours au greffe du juge d’instance de Rome, faisant fonction de juge du travail, afin d’obtenir le paiement d’une somme à titre de rétribution et de cotisations à la Sécurité Sociale par son employeur, le chapitre de la Basilique de St. Jean de Latran de Rome.

5.

Le 3 septembre 1987, le juge d’instance fixa la date de la première audience au 7

janvier

novembre

1989, la Cour de cassation déclara la compétence des juridictions italiennes et non des juridictions ecclésiastiques. Après plusieurs audience, l’audience de discussion se tint le 14 mars 1995 et, par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 20

mars

1995, le juge d’instance rejeta le recours du requérant.

6.

Le 7 juillet 1995, le requérant interjeta appel devant le tribunal de Rome. Le 24

août

1995, le président fixa la date de la première audience au 13 mai 1999. Par une ordonnance du 14 octobre 1999, le tribunal nomma un expert et fixa l’audience suivante au 4 avril 2000.

EN DROIT

7.

Le 12 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

40975/98, introduite par M. Laureto BUCCI, le Gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 25 000 000 ITL (vingt-cinq millions de lires italiennes), à titre du dommage moral et 5 000 000 ITL (cinq millions) à titre des frais et dépens, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

8.

Les 20 décembre 1999 et 21 janvier 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du Gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 30 000 000 de lires italiennes, dont 25 000 000 au titre du dommage moral et 5 000 000 au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

40975/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 avril 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président