AFFAIRE BIANCHI c. ITALIE

SECȚIUNEA 2 CAUZA BIANCHI c. ITALIA (Cercetarea nr. 4305/98) [1]HREȘTE STRASBOURG 22 iunie 2000 În litigiul Bianchi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier al secțiunii E. Fribergh După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 30 mai 2000, acesta a fost pronunțat la această dată, adoptat la această dată, la data inițială a procedurii, se afla o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Michele Bianchi (atentul) a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 27 octombrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (adică Convenția privind libertățile fundamentale). Cererea a fost înregistrată la 26 august 1998 sub numărul dosarului 43005/95. Reclamantul este reprezentat de domnul A. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian (adică, l'e's a fost reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. la intersecția dintre art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 25 ianuarie 2000 și la 24 februarie 2000 pentru solicitant, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 18 februarie 1992, reclamantul a formulat o acțiune în fața judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate ordinară. La 22 februarie 1992, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 16 noiembrie 1993. În ziua următoare, judecătorul a amânat cauza la 20 februarie 1995. La acea dată, reclamantul a solicitat o trimitere, la care a răspuns pârâta. La data prevăzută pentru 2 iunie 1995 a fost reportat din oficiu la data de 30 septembrie 1996. În acea zi, reclamantul a vărsat documente la dosar și judecătorul a fixat la ședința următoare la data de 3 martie 1997. Această audiere a fost amânată din oficiu la 17 aprilie 1998, data la care judecătorul a numit un expert și a amânat cauza la 12 februarie 1999. Această ședință a fost amânată din oficiu la 23 martie 1999 din cauza mutației judecătorului. Prin hotărârea din 22 iunie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 14 iulie 1999, judecătorul a constatat că nu mai avea niciun litigiu între părți. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 4305/98 formulată de domnul Bianchi, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ , Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Õ Õ Õ Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö La 25 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale penală a cauzei având ca origine cererea nr. 43005/95 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea decide să șteargă cauza din rol ; Predă-te de la obligația părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE BIANCHI c. ITALIE

(Requête n°

43005/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Bianchi c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Michele Bianchi («

le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27

octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26

août

1998 sous le numéro de dossier 43005/98. Le requérant est représenté par M

es

A. Nardone et T.

Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 25 janvier 2000 et 24 février 2000 pour le requérant, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 18 février 1992, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.

5.

Le 22 février 1992, le juge d'instance fixa la première audience au 16

novembre 1993. Le jour venu, le juge ajourna l’affaire au 20

février

juin 1999, dont le texte fut déposé au greffe le 14 juillet 1999, le juge constata qu’il n’y avait plus de différend entre les parties.

EN DROIT

6.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43005/98, introduite par M. Bianchi, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont

19 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

. »

7.

Les 25 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont 19

000

000

ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43005/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

8.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

9.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.