CtEDO 06.04.2000 Auto

SCHRIEDER v. DENMARK

RESPONDENT
DNK
HOTĂRÂRE
06.04.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SCHRIEDER v. DENMARK (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Reclamantul este un cetățean polonez, născut în 1964. Rezide la Copenhaga. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la 30 noiembrie 1990 și acuzat de viol presupus comis mai devreme în aceeași zi. La 1 decembrie 1990 a primit o audiere legală în fața Tribunalului Orașului de Copenhaga (Københavns Byret) în timpul căreia reclamantul a fost reprezentat de avocat (N). În urma acestei audieri, instanța a hotărât să reprezinte reclamantul în custodie timp de 13 zile. La 14 decembrie 1990, reclamantul a fost eliberat de Tribunalul Orașului în timp ce a fost susținută acuzația împotriva acestuia. Pe parcursul perioadei de la arestarea până în martie 1991 poliția a investigat cazul. Poliția a interogat reclamantul și a interogat victima și martorii diferiți. În plus, poliția a efectuat examene tehnice la locul crimei și a colectat diverse declarații tehnice referitoare la o serie de efecte legate de crimă. De asemenea, au fost efectuate examinări din organismul reclamantului și al victimei pentru a stabili urmele, dacă este cazul, care rezultă din infracțiune. A fost întocmit un acuzare la 4 martie 1991 și cazul a fost încadrat în judecată de Curtea Municipală de Copenhaga la 27 mai 1991. Cu toate acestea, poliția nu a reușit să efectueze inculparea asupra reclamantului și rezultă din dosarul de judecată al sesiunii de judecată din 27 mai că instanța a fost notificată prin telefon că reclamantul a fost spitalizat în Polonia. Cazul a fost, prin urmare, suspendat până la o altă convocare. Cazul a fost apoi stabilit pentru proces la 27 noiembrie 1991. Cu toate acestea, poliția nu a reușit să îndeplinească acuzația asupra reclamantului, informand-l despre timpul procesului. În ciuda diverselor investigații efectuate de poliție, poliția nu a putut stabili locul în care se află reclamantul. Din dosarul de judecată al ședinței din 27 noiembrie 1991 în fața Curții de Oraș, judecătorul a hotărât să suspende cazul în așteptarea hotărârii reședinței reclamantului. În prezent, un alt caz împotriva reclamantului era în așteptare, în care el a fost acuzat și dorit în legătură cu un număr mare de infracțiuni împotriva proprietăților comise împreună cu alții. La 16 august 1991, Curtea Municipală de Copenhaga a ordonat, printre altele, ca reclamantul să fie retras în custodie, deoarece există o suspiciune puternică că a comis infracțiuni împotriva proprietăților. Reclamantul nu a fost prezent la audiere, iar procurorul a declarat că suspecții, printre ei reclamantul, au fost, probabil, găsiti în Polonia. În decizia sa, Curtea a subliniat, printre altele, lipsa de legături cu Danemarca a suspecților, inclusiv cu reclamantul, precum și declarațiile contradictorii făcute de suspecți. Pe 17 ianuarie 1992, reclamantul a fost arestat la trecerea graniței la Frankfurt/Oder, Germania. A fost arestat pe baza unei cereri preconizate de extradiție din Daneză. În aceeași dată, Interpol în Germania (Wiesbaden) a notificat Interpolul din Danemarca (Copenhaga) și, prin urmare, autoritățile daneze au primit notificarea de arestare. Un nou mandat de arestare a fost emis la 22 ianuarie 1992. Se pare din acest motiv că reclamantul trebuia să fie luat în custodie și adus în fața instanței în termen de 24 de ore de la intrarea în Danemarca. De asemenea, acest mandat se referă numai la infracțiunile împotriva proprietăților și nu se referă la infracțiunile de viol.În aceeași zi poliția de la Copenhaga a solicitat Ministerului Justiției să facă o cerere de extrădare a reclamantului pentru urmărire penală în Danemarca. În acest sens, poliția a declarat că a fost acuzat provizoriu de furt, falsificare, asistență la falsificare și viol. La 29 ianuarie 1992, Ministerul Danez al Justiției și-a prezentat cererea de extrădare Ministerului German al Justiției, care rezultă din scrisoarea transmisă autorităților germane că reclamantul a fost acuzat provizoriu de furt, falsificare, asistență în falsificare și viol. La 22 februarie 1992, autoritățile germane au solicitat informații suplimentare pentru prelucrarea cazului de extrădare, inclusiv a cazului de viol. La 6 martie 1992, Ministerul Danez al Justiției a răspuns, având în vedere cazul, inclusiv infracțiunile de viol. Ministerul Justiției a solicitat extrădarea să includă și infracțiunile de viol, deși mandatul de arestare din 22 ianuarie 1992 de la Curtea Municipală de Copenhaga nu a inclus această infracțiune. În această privință, Ministerul Justiției a declarat că reclamantul a fost acuzat provizoriu de viol și deținut în custodie pe baza acestei acuzații. De asemenea, Ministerul Justiției a declarat că în temeiul legii daneze extrădarea pentru urmărire penală pentru mai multe infracțiuni ar putea fi efectuată deși un mandat de arest se referă numai la una dintre infracțiunile imputate. În plus, Ministerul Justiției a susținut că art. 12 § 2 litera (a) din Convenția privind extradiția trebuie interpretat în consecință. La 29 aprilie 1992, Ministerul German al Justiției a acordat cererea de extrădare în ceea ce privește infracțiunile împotriva proprietăților, dar nu în ceea ce privește infracțiunile de viol, deoarece autoritățile germane au constatat că condițiile Convenției privind extradiția nu au fost îndeplinite în ceea ce privește această infracțiune. Pe parcursul perioadei de detenție în Germania, la 17 ianuarie 1992, până la 18 mai 1992, reclamantul a fost reținut în Germania în vederea extrădirii pentru urmărire penală în Danemarca. În timp ce a fost reținut în Germania, guvernul contestat susține că reclamantul a avut contact cu avocatul său de apărare în cazul violului, N. Potrivit unei scrisori ale avocatului, reclamantul a exprimat o dorință de extrădare în Danemarca cât mai repede posibil, astfel încât să poată apărea în cazul penal. Reclamantul nega că a avut orice contact cu N în timpul încarcerării sale în Germania. Reclamantul a fost extradat în Danemarca la 18 mai 1992 pentru urmărirea penală a infracțiunilor împotriva proprietăților. Prin hotărârea din 8 septembrie 1992 de către Curtea Orașului de Copenhaga, el a fost considerat vinovat și condamnat la închisoare pentru 1 an și 6 luni. La 12 noiembrie 1992, poliția de Copenhaga a solicitat Tribunalului Orașului să suspende procesul de viol până la reluarea acestuia în conformitate cu art. 14 § 1 litera (b) din Convenția Europeană privind extradiția. Poliția a afirmat că motivul pentru aceaceasta este că autoritățile germane au refuzat extrădarea pentru urmărirea penală a infracțiunii de viol. Poliția a solicitat, în consecință, încheierea provizorie a cazului de către instanță și o atribuire a taxelor la consilier. La 20 noiembrie 1992, Tribunalul a suspendat cazul. Curtea a acordat o taxă de 3 800 DKK plus TVA avocatului atribuit, N, care a primit anterior o taxă de 7 500 DKK plus TVA la 27 noiembrie 1991. Aceste sume trebuiau acoperite provizoriu de Trezor. Reclamantul a fost eliberat la eliberare condiționată la 15 ianuarie 1993 cu o perioadă de probă de două ani în ceea ce privește o condamnare reziduală de 182 zile. La 2 februarie 1995, poliția de la Copenhaga a reluat cazul de viol și a recomandat procurorului de district pentru Copenhaga să-l lase pe baza unor dovezi insuficiente. Poliția a susținut că mai mult de 4 ani au trecut de la momentul infracțiunii și că se presupune că declarațiile care vor fi făcute în timpul unui proces nu ar putea constitui o bază pentru condamnarea. Cu toate acestea, la 8 martie 1995, procurorul public de district pentru Copenhaga a decis că urmărirea penală în acest caz ar trebui să se efectueze din cauza naturii infracțiunii. Astfel, la 13 martie 1995, cazul a fost transmis din nou Curtea de Oraș din Copenhaga. Poliția de la Copenhaga a solicitat ca cazul să fie anulat rapid. Cazul a fost anulat pentru proces la 15 mai 1995. Acuzarea a fost îndreptat pe reclamant la 2 mai 1995. La 15 mai 1995, cazul reclamantului a fost acuzat de Curtea de Oraș din Copenhaga. Curtea a hotărât să numească un nou avocat de apărare, J, reclamantului. În timpul procesului, reclamantul și 4 martori au fost auziți. În plus față de alte dovezi documentare, un raport elaborat de Institutul de Patologia Legal (Retspatologisk Institut) a fost citit în instanță. În urma unei evaluări a dovezii disponibile, reclamantul a fost considerat vinovat de acuzația adusă împotriva lui. El a fost condamnat la un an de închisoare. Se dovedește din hotărârea că reclamantul a fost ordonat să plătească costuri, inclusiv o taxă de 10 000 DKK plus TVA către avocatul desemnat, J. În plus, se constată din hotărârea că taxele de 7.500 DKK plus TVA și de 3.800 DKK plus TVA acordată avocatului atribuit anterior, N, și acoperite provizoriu de Trezorerie, ar trebui să fie acoperite în cele din urmă de solicitant. Reclamantul a apelat împotriva condamnării, susținând achitarea și prin aviz de recurs din 29 mai 1995, procurorul public a apelat pedeapsa, susținând o sentință mai severă. La 19 iulie 1995, Curtea Înaltă a Danemarcei de Est (Østre Landsret) a primit un extras din cauza procurorului public, iar la 7 august 1995, Curtea Înaltă a notificat procurorul public și avocatul apărării că procesul a fost stabilit pentru 16 octombrie 1995. La 16 octombrie 1995, cazul a fost judecat de Curtea Înaltă. În timpul procedurii, reclamantul a fost auzit, precum și 3 dintre martori din cadrul procedurii Tribunalului Orașului. Declarația celui de-al patrulea martor a fost citită în instanță. În plus, un martor suplimentar a fost auzit. Pe baza acesteia, Curtea Înaltă, care a pronunțat hotărârea imediat după proces, a susținut hotărârea Curții Orașului de Copenhaga. Reclamantul a fost ordonat să plătească costurile dinaintea Curții Înalte. La 25 octombrie 1995, reclamantul a solicitat Ministerului Justiției autorizația de a face apel la Curtea Supremă (Højesteret). Avizul urmăririi publice cu privire la această cerere a fost prezentat reclamantului la 5 ianuarie 1996. Prin scrisorile din 22 ianuarie și 7 februarie 1996, reclamantul a prezentat observațiile sale suplimentare cu privire la această chestiune. La 27 februarie 1996, Ministerul Justiției a respins cererea de concediu de recurs.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă