CtEDO 29.06.2000 Auto

POULSEN v. DENMARK

RESPONDENT
DNK
HOTĂRÂRE
29.06.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
POULSEN v. DENMARK (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul este un cetățean danez, născut în 1966. Se pare că locuiește în Søborg, Danemarca. Înainte de Curte, reclamantul este reprezentat de dl Erik Turley, un avocat practicant în Hillerød, Danemarca. La 12 octombrie 1993, șeful de poliție din Helsingør (Politimesteren i Helsingør) l-a acuzat de posesia ilegală a unui cuțit, cu o lamă a căror dimensiune depășește lungimea maximă permisă în temeiul legii daneze, și de a agresa și amenințarea violenței împotriva unui angajat social în serviciu. La 30 mai 1994, Curtea Orașului Hørsholm (Retten i Hørsholm) a organizat o audiție în care reclamantul, asistat de avocat și patru martori au fost auziți. Pe baza unei evaluări a dovezii disponibile, Tribunalul Oraș a condamnat reclamantul și l-a condamnat la 60 de zile de închisoare. Reclamantul a apelat imediat împotriva hotărârii în fața Curții Înalte a Danemarcei de Est (Østre Landsret) care a solicitat achitarea. La 6 iunie 1994, acuzarea pentru procedură în fața Tribunalului Înalt a fost, în consecință, înaintată de procurorul de stat pentru Zeelanda (Statsadvokaten for Sjælland). La 8 februarie 1995, procurorul de stat a emis o scrisoare de convocare care urmează să fie comunicată reclamantului, anunțând că audierea va avea loc la 14 martie 1995 în Curtea Înaltă. Scrisoarea a acordat notificarea reclamantului de patru zile și l-a avertizat că nu a apărut în instanță ar putea, printre altele, să fie respinsă apelul său. Scrisoarea a fost transmisă șefului de poliție din Gladsaxe. Se pare însă că a apărut probleme în faptul că poliția nu a putut găsi reclamantul pentru a-l sluji. Astfel, la 13 martie 1995, șeful de poliție a informat procurorul de stat că au fost făcute patru încercări nesfârșite de a servi scrisoarea reclamantului la adresa sa înregistrată și că, prin poștă, a fost solicitat să contacteze poliția, care, totuși, nu a făcut-o. În aceeași zi, poliția a reușit să ajungă la reclamant prin intermediul fratelui său care a reușit să stabilească un contact telefonic prin care reclamantul a informat poliția că lucrează în prezent la Herning (în Jutlanda) și nu a putut, prin urmare, să ajungă la ședința în Curtea Înaltă a doua zi. La 14 martie 1995, reclamantul nu a reușit să apară în Curtea Înaltă din cauza căreia procurorul de stat a solicitat respingerea recursului reclamantului în temeiul articolului 965 c § 3, a doua teză, din Legea privind administrarea justiției (retsplejeloven). Avocatul reclamantului, care a fost prezent la instanță, a contestat cererea de concediere, dar nu a solicitat permisiunea de a invoca cazul în absența reclamantului. Curtea Înaltă a permis părților să își prezinte argumentele cu privire la problema concedierii după care Curtea a hotărât după cum urmează: (Traducere) „În conformitate cu informațiile disponibile, în perioada cuprinsă între 10 februarie 1995 și 13 martie 1995 Procurorul de stat a încercat de patru ori în zadar să servească o convocare pentru audierea la solicitant, care nu a fost la domiciliu la adresa de înregistrare civilă indicată și care nu a reacționat la invitațiile poliției de a contacta poliția. Reclamantul, care era conștient de faptul că recursul a fost interzis în fața Curții Înalte, a omis să anunț faptul că nu rămâne la adresa notificată registrului civil, ci rămâne în Herning în prezent. Din cauza circumstanțelor reclamantului, nu a fost posibil să-i fie invocat în mod obișnuit, Curtea Înaltă constată că, în temeiul art. 965 c § 3, a doua propoziție, a Legii privind administrarea justiției, a solicitat Ministerului Justiției să intervină în apel împotriva concedierii la Curtea Supremă (Højesteret). După ce a obținut observații scrise de la procuror și de la solicitant, Ministerul a refuzat, la 22 decembrie 1995, să acorde permisiunea de recurs.Drept intern relevant O persoană condamnată într-un caz penal judecat de o instanță municipală este liberă, în principiu, să apeleze hotărârea în fața Curții Înalte, a căror districtă a instanței în cauză aparține, cf. Secțiunea 962 § 1 prima teză a Legii privind administrarea justiției. Imediat la pronunțarea hotărârii, un inculpat poate notifica oral înregistrărilor instanței că dorește să apeleze hotărârea, secțiunea 963 § 3, secțiunea 948 § 1, a doua teză a Legii privind administrarea justiției. De îndată ce este posibil după primirea anunțului de recurs, Procurorul de stat se asigură că sunt făcute încercări de a notifica (aviz de recurs și de acuzare) pe inculpat în mod obișnuit, cf. secțiunea 963 § 3, art. 948 § 2 din Legea privind administrarea justiției. Notificarea trebuie să includă informații în sensul că inculpatul sau avocatul său va fi notificat ulterior cu privire la momentul audierii, cf. secțiunea 963 § 3, cf. art. 948 § 2, cf. art. 947 § 2 din Legea privind administrarea justiției. În cazul în care un recurs cuprinde, de asemenea, evaluarea probelor, procurorul de stat are în vedere o convocare care conține informații privind momentul și locul audierii care urmează să fie comunicate la inculpat cu cel puțin patru zile de notificare, cf. punctul 965 § 1, cf. punctul 940 § 2 din Legea privind administrarea justiției. În cazul în care o convocare nu este notificată în temeiul articolului 965 a § 1, cf. Secțiunea 840 § 2 din Legea privind administrarea justiției sau, în cazul în care se efectuează o convocare la inculpat la mai puțin de patru zile de notificare, acest lucru are ca efect faptul că inculpatul nu este convocat în mod legal la audiere și, prin urmare, ca punct de plecare, audierea nu poate fi desfășurată dacă inculpatul nu a apărut la audiere. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 965 c § 3, a doua propoziție a Legii privind administrarea justiției, recursul acuzatului poate fi respins dacă nu a fost posibil să îndeplinească inculparea sau convocarea asupra lui în mod obișnuit, deoarece și-a schimbat adresa sau locul de reședință fără a-și da avizul corespunzător. Dispoziția trebuie să fie privită în lumina articolului 965 c § 3, prima teză, din Legea privind administrarea justiției. În temeiul acestei dispoziții, dacă un inculpat nu apar fără a declara o cauză legală de absență în cadrul procedurii în care recursul a fost formulat de el și cuprinde evaluarea probelor, Curtea poate respinge recursul său prin hotărâre dacă constată că audierea nu poate fi efectuată util în absența sa.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă