SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52447/99 prezentate de Ewald GORETZKI împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 6 aprilie 2000 într-o cameră compusă din domnul Pellonpäää, președintele G. Ress, A. Pastor Ridruejo, V. Butkevych, N. Vajić, J. Hedigan, S. Bototarova, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant german, născut în 1922 la Beuthen și rezident în prezent la Baden-Baden. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Friedrich Wolff, avocat în baroul Berlinului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele speciale ale cauzei Reclamantul este muzician de formare. Între 1955 și 1972, el a lucrat la Ministerul securității la ï ( Ministerium für Staatssicherheit ) din fosta Republică Democrată Germană (fosta RDA), în primul rând ca șef al diviziei culturale a poliției din 1955 până în 1957, apoi ca șef al corpului muzical al regimentului (Wachregiment) din 1957 până în 1972. În 1972, reclamantul a părăsit ministerul. În urma invalidității sale, a obținut în cele din urmă o pensie de invaliditate (Invalivente) de 1354 Mark de la a ex-RDA pe lună. În temeiul Tratatului de instituire a unei uniuni monetare, economice și sociale (Staatsvertrag über die Schaffung einer Währungs-, Wirtschafts- und Sozialunion zwischen der Bundesrepublik Deutschland und der Deutschen Demokratischen Republik ) din 10 mai 1990 (a se vedea legislația internă relevantă de mai jos), pensiile de la l a ex-RDA au fost convertite la rata de 1 la 1 în Deutsch Mark (DM) din RFA și plătite în această monedă. De la 1 ianuarie 1991, pensia de invaliditate a reclamantului a fost redusă la o sumă de 990 DM pe lună, în conformitate cu Legea din 29 iunie 1990 privind abrogarea (Aufhebungs ) din Ordonanța privind pensiile Ministerului pentru Securitate din 30 septembrie 1987. Începând cu 22 iulie 1992, pensia de invaliditate a reclamantului a fost redusă provizoriu la o sumă de 802 DM pe lună, în conformitate cu art. 10 alineatul (2) din Legea privind transferul drepturilor de pensie și al viitoarelor drepturi de pensie ale fondurilor suplimentare și speciale ale L Gesetz zur Überführung der Anspüche und Anwartschaften aus Zusatz und Sonderversorgungssysteme des Beitrittsgebiets/AAÜG ) din 25 iulie 1991 (a se vedea Legea internă relevantă de mai jos), denumită de acum înainte Legea privind transferul pensiilor. Prin decizia din 5 noiembrie 1993, administrația federală ( Bundesverwaltungsamt fix ulterior valoarea cotei din salariu (Engelt ) reclamantului care trebuia să servească drept bază pentru calcularea pensiei sale viitoare, care urma să fie transferată din fondul special al foștilor funcționari ai Ministerului Securității de la □ ex-RDA la sistemul de pensii (Rentversicherung) În conformitate cu art. 7 alineatul (1) din Legea privind transferul pensiilor, suma de referință a fost de 70% din salariul mediu corespunzător în cadrul RDA. La 10 noiembrie 1993, reclamantul s-a opus ( Widerspruch), care a fost respinsă printr-o decizie a administrației federale din 1 februarie 1994. La 15 august 1994, Tribunalul Social ( Sozialgericht ) de Karlsruhe a dispus suspendarea procedurii în așteptarea deciziei Curții Constituționale Federale ( Bundesverfassungsgericht) în cauze similare încă în curs de desfășurare. Într-adevăr, la 30 martie 1994 și 14 iunie 1995, Curtea Socială Federală ( Bundessozialgericht) a înaintat Curții Constituționale două trimiteri preliminare ( Aussetzungs- und Vorlagebeschlüsse ), referitor la constituționalitatea articolelor 7 alineatul (1) și 10 alineatul (2) din Legea privind transferul pensiilor ; Curtea Constituțională Federală regrupasese aceste două trimiteri cu o acțiune constituțională individuală care fusese introdusă de un funcționar direct în cauză în 1997. La 28 aprilie 1999, Curtea Constituțională Federală a pronunțat o hotărâre de principiu de 80 de pagini cu privire la această chestiune, după ce a primit observațiile Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale, Ministerului de Interne, Administrației Sănătății și Afacerilor Sociale din Berlin, precum și ale mai multor asociații ale cetățenilor. Potrivit Curții Constituționale, art. 7 alineatul (1) din Legea privind transferul pensiilor, care a stabilit la 70 % din salariul mediu corespunzător sumei utilizate ca bază pentru calcularea drepturilor de pensie ale foștilor funcționari ai Ministerului Securității la Õ Õ ex-RDA, a încălcat principiul egalității și dreptul la respectarea bunurilor garantate în Legea de bază, în măsura în care calcularea drepturilor de pensie se baza pe un salariu mai mic decât salariul mediu al ex-RDA ( Soweit das Arbeitsentgelt unter das jeweilige Öschnittsentgelt im Beitrittsgebiet abgesenkt wird . Õ Potrivit Curții Constituționale, acest mod de calcul nu se referea la dezvoltarea generală a salariilor și nu respecta salariul minim și, prin urmare, nu avea dreptul la o pensie minimă. În mod similar, art. 10 alineatul (2) din Legea privind transferul pensiilor, care prevedea o reducere provizorie a pensiilor foștilor funcționari ai Ministerului Securității la 802 DEM pe lună, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor garantate în Legea de bază. Cu toate acestea, în mod explicit, Curtea Constituțională a indicat că o adaptare globală a drepturilor la pensie ale foștilor funcționari ai Ministerului Securității la lanului de Est al fostului stat membru al RDG la salariile medii ale cetățenilor din la a ex-RDA nu a încălcat Legea fundamentală, ținând cont de scopul legitim urmărit de legislator, în conformitate cu Tratatul privind unitatea germană ( Einigungsvertrag ), d mai jos nivelul salariilor, și cel al drepturilor de pensie (Abbau überhöhter Versorgungsleistungen), care, din motive politice, a fost cu mult mai mare decât media salariilor și a pensiilor în ex-RDA. Într-adevăr, salariile foștilor funcționari ai acestui minister au fost mai mari decât salariile medii de 20% în anii 1961 - 1964, de la 20% din 1965 până în 1980, de la aproximativ 30% din 1981 până în 1985 și de la 50% din 1986 până în 1990. În plus, acestea au beneficiat de avantaje și prime speciale și au contribuit la un fond special de asigurare de pensii în afara fondului general de asigurare. Curtea Constituțională a acordat legiuitorului un termen până la 3 iunie 2000 pentru a adapta articolele de lege incriminate la Legea de bază. În așteptarea acestor amendamente, procedura este încă în curs de desfășurare. Drept intern relevant La art. 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Economică și Socială din 10 mai 1990 prevede alinierea drepturilor la pensie ale RFA la cele ale RFA, precum și modalitățile de transfer al acestor drepturi la pensie. Astfel, articolul în cauză este redactat (versiune germană) (...) Bisher erworbene Ansprüche und Anwartschaften werden in die Rentversucherung überführt, wobei Leistungen aufgrund von Sonderregelungen mit dem Ziel überprüft werden, ungerechtfertigte Leistungen abzuschafen und überhöhte Leistungen abzubauen (...) (traducere franceză) [...] Drepturile dobândite și drepturile viitoare vor fi transferate în asigurarea de pensie [de la RFA], dar prestațiile rezultate din dispozițiile speciale vor fi reexaminate pentru a elimina prestațiile nejustificate și pentru a reduce prestațiile prea ridicate (...) Aceste principii figurează și în Tratatul privind unitatea germană (Einigungsvertrag). ) din 21 august 1990 (a se vedea anexa II capitolul VIII secțiunea H, aliéna III nr. 9 b). La art. 7 alineatul (1) din Legea privind transferul drepturilor de pensie și a drepturilor de pensie pentru viitoarele fonduri suplimentare și speciale din L (versiune germană) (1) Das während der Zugehörigkeit zu dem Versorgungssystem des ehemaligen Ministeriums für Staatssicherheit/Amtes für nationale Sicherheit bis zum 3 Juni 1990 maßgebende Arbeitsentgelt oder Arbeitseinkommen wird höchstens bis zu dem jeweiligen Betrag der Anlage 6 zugrunde gelegt. ... (traducție franceză) (1) Salariul de referință plătit până la 30 iunie 1990 în timpul perioadei de pensionare a fondului de pensii al fostului minister pentru siguranța la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În anexa 6 se stabilește un tabel care stabilește, de la□ până la 30 iunie 1990, pentru fiecare an, suma maximă utilizată ca bază pentru calcularea viitoarelor pensii. Această sumă maximă este egală cu 70% din salariile medii corespunzătoare în cadrul L Reclamantul susține că decizia de reducere a pensiei a constituit o discriminare politică contrară articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamantul susține, de asemenea, că durata procedurii în fața instanțelor germane a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție și că nu a avut acces la o instanță imparțială, astfel cum prevede și această dispoziție. Reclamantul susține că decizia de a reduce cuantumul pensiei a constituit o discriminare politică contrară articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1, dispoziții astfel formulate art. 14 din Convenție Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special în funcție de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Potrivit reclamantului, reducerea pensiei sale ca fost funcționar al Ministerului Securității la ..n. de la .. ex-RDA, în primul rând de către legiuitorul la a ex-RDA după semnarea Tratatului de la .e.n. la 10 mai 1990, apoi de către RFA, a constituit o măsură discriminatorie împotriva membrilor acestui minister. Curtea arată mai întâi că nu este de competența sa să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu convenția de legi pronunțate la data la care a avut loc ex-RDA, statul în care Convenția nu este. Curtea constată apoi că, la art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 este identic cu cel din cauza Schwengel c. Germania (secțiunea a patra, cererea nr. 52442/99, declarată inadmisibilă la 2 martie 2000). Aceasta se referă la motivarea dată în această cauză. În special, Curtea consideră că, având în vedere hotărârea de principiu a Curții Constituționale Federale din 28 aprilie 1999, care garantează foștilor funcționari ai Ministerului Securității L Prin urmare, alinierea nivelului pensiei reclamantului la cel al mediei pensiilor în ex-RDA nu contravine articolului 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1. În consecință, acest lucru este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Reclamantul susține, de asemenea, că durata procedurii în fața instanțelor germane a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat: "Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)." Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 noiembrie 1993, data la care reclamantul a opus decizia administrației federale și nu s-a încheiat încă, dat fiind că: după suspendarea procedurii de către Tribunalul Social din Karlsruhe la 15 august 1994, Curtea Constituțională Federală, în hotărârea sa de principiu din 28 aprilie 1999, a acordat legiuitorului un termen până la 3 iunie 2000 pentru adaptarea articolelor de lege incriminate la legea fundamentală. În această privință, Curtea consideră că perioada-cheie care trebuie examinată în speță este cea a procedurii în fața Curții Constituționale Federale de la suspendarea procedurii de către Tribunalul Social din Karlsruhe, care a durat aproximativ patru ani și opt luni. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 53 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții. Reclamantul susține, în sfârșit, că hotărârile în litigiu nu și-au respectat dreptul la o instanță imparțială și la un proces echitabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat: "Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțial (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...)" Potrivit reclamantului, tribunalele RFA nu au fost reglementate, deoarece nu au inclus judecători originari din L Curtea constată că acuzațiile reclamantului sunt vagi și nu se bazează pe reproșuri precise formulate împotriva magistraților care au stat în cauza sa. În consecință, această cauză este, în mod evident, neîntemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE În cazul în care o persoană care a depus o cerere nu poate fi considerată ca fiind o persoană fizică sau juridică, aceasta poate fi considerată o persoană juridică sau o persoană juridică, cu condiția ca persoana în cauză să nu fi făcut obiectul unei proceduri în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, cu condiția ca persoana în cauză să fi făcut obiectul unei proceduri în litigiu să nu fi făcut obiectul unei proceduri în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Vincent Berger Matti Pellonpêur Președinte
de la requête n° 52447/99
présentée par Ewald GORETZKI
contre l'Allemagne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le
6 avril 2000 en une chambre composée de
M.
président
,
M.
M.
M.
M
me
M.
M
me
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant allemand, né en 1922 à Beuthen et résidant actuellement à Baden-Baden.
Il est représenté devant la Cour par M
e
Friedrich Wolff , avocat au barreau de Berlin.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A.
Circonstances particulières de l’affaire
Le requérant est musicien de formation. Entre 1955 et 1972, il travailla au ministère de la sécurité de l’Etat (
Ministerium für Staatssicherheit – MfS
) de l’ex-République démocratique allemande (ex-RDA), d’abord comme chef de la division culturelle de la police de 1955 à 1957, puis comme chef du corps musical du régiment (
Wachregiment
) de 1957 à 1972.
En 1972, le requérant quitta le ministère. Suite à son invalidité, il obtint finalement une pension d’invalidité (
Invalidenrente
) de 1354 Mark de l’ex-RDA par mois.
En vertu du traité d’Etat entre la République fédérale d’Allemagne (RFA) et l’ex-RDA sur la création d’une union monétaire, économique et sociale (
Staatsvertrag über die Schaffung einer Währungs-, Wirtschafts- und Sozialunion zwischen der Bundesrepublik Deutschland und der Deutschen Demokratischen Republik
) du 10 mai 1990 (voir Droit interne pertinent ci-dessous), les pensions de l’ex-RDA furent converties au taux de 1 pour 1 en Deutsch Mark (DM) de la RFA et versées dans cette monnaie.
A partir du 1er janvier 1991, la pension d’invalidité du requérant fut réduite à une somme de 990 DM par mois, conformément à la loi de l’ex-RDA du 29 juin 1990 sur l’abrogation (
Aufhebungsgesetz
) de l’ordonnance sur les pensions du ministère pour la sécurité de cet Etat du 30 septembre 1987.
A partir du 22 juillet 1992, la pension d’invalidité du requérant fut réduite de nouveau provisoirement à une somme de 802 DM par mois, conformément à l’article 10 § 2 de la loi sur le transfert des droits de pension et des futurs droits de pension des fonds additionnels et spéciaux de l’ex-RDA (
Gesetz zur
Überführung der Anspüche und Anwartschaften aus Zusatz und Sonderversorgungssysteme des Beitrittsgebiets/AAÜG
) du 25 juillet 1991 (voir Droit interne pertinent ci-dessous), dorénavant appelée loi sur le transfert des pensions.
Par une décision du 5 novembre 1993, l’administration fédérale (
Bundesverwaltungsamt
)
fixa par la suite le montant de la part du salaire (
Entgelt
) du requérant devant servir de base pour le calcul de sa future pension, qui devait être transférée du fond spécial des anciens fonctionnaires du ministère de la sécurité de l’Etat de l’ex-RDA vers le système de pension (
Rentenversicherung
) de la République fédérale d’Allemagne (RFA). Conformément à l’article 7 § 1 de la loi sur le transfert des pensions, le montant de référence équivalait à 70 % du salaire moyen correspondant dans l’ex-RDA.
Le 10 novembre 1993, le requérant fit opposition (
Widerspruch
), qui fut rejetée par une décision de l’administration fédérale du 1er février 1994.
Le 15 août 1994, le tribunal social (
Sozialgericht
) de Karlsruhe ordonna la suspension de la procédure dans l’attente de la décision de la Cour constitutionnelle fédérale (
Bundesverfassungsgericht
) dans des affaires similaires encore pendantes. En effet, les 30 mars 1994 et 14 juin 1995, la Cour sociale fédérale (
Bundessozialgericht
) avait déféré à la Cour constitutionnelle fédérale deux renvois à titre préjudiciel (
Aussetzungs- und Vorlagebeschlüsse
), portant sur la constitutionnalité des articles 7 § 1 et 10 § 2 de la loi sur le transfert des pensions
; la Cour constitutionnelle fédérale avait regroupé ces deux renvois avec un recours constitutionnel individuel qui avait été introduit par un fonctionnaire directement concerné en 1997.
Le 28 avril 1999, la Cour constitutionnelle fédérale rendit un arrêt de principe de 80 pages sur cette question, après avoir recueilli les observations du ministère du Travail et des Affaires sociales, du ministère de l’Intérieur, de l’administration de la santé et des affaires sociales de Berlin, ainsi que d’un certain nombre d’associations de citoyens.
D’après la Cour constitutionnelle, l’article 7 § 1 de la loi sur la transfert des pensions, qui fixait à 70 % du salaire moyen correspondant le montant servant de base au calcul des droits à pension des anciens fonctionnaires du ministère de la sécurité de l’Etat de l’ex-RDA, méconnaissait le principe d’égalité et le droit au respect des biens garantis dans la Loi fondamentale, dans la mesure ou le calcul des droits à pension se basait sur un salaire inférieur au salaire moyen correspondant de l’ex-RDA (
soweit das Arbeitsentgelt unter das jeweilige Durchschnittsentgelt im Beitrittsgebiet abgesenkt wird
). D’après la Cour constitutionnelle, ce mode de calcul ne se référait pas au développement général des salaires et ne respectait pas le salaire minimum et, par conséquent, pas le droit à une pension minimum.
De même, l’article 10 § 2 de la loi sur le transfert des pensions, qui prévoyait une réduction provisoire des pensions des anciens fonctionnaires du ministère de la sécurité de l’Etat à 802 DEM par mois, portait atteinte au droit au respect des biens garanti dans la Loi fondamentale.
De façon explicite, la Cour constitutionnelle indiqua cependant qu’une adaptation globale des droits à pension des anciens fonctionnaires du ministère de la sécurité de l’Etat de l’ex-RDA aux salaires moyens (
Durchschnittseinkommen
) des citoyens de l’ex-RDA ne violait pas la Loi fondamentale, eu égard au but légitime poursuivi par le législateur, conformément au traité sur l’unité allemande (
Einigungsvertrag
), d’abaisser le niveau des salaires, et celui des droits à pension (
Abbau überhöhter Versorgungsleistungen
), qui était, pour des raisons politiques, largement supérieur à celui de la moyenne des salaires et pensions en ex-RDA. En effet, les salaires des anciens fonctionnaires dudit ministère étaient supérieurs à ceux des salaires moyens de 20 % pendant les années allant de 1961 à 1964, de 20 % de 1965 à 1980, d’environ 30 % de 1981 à 1985 et de 50 % de 1986 à 1990. De plus, ils bénéficiaient d’avantages et de primes spéciaux et cotisaient à un fond spécial d’assurance retraite en dehors de la caisse d’assurance générale.
La Cour constitutionnelle accorda au législateur un délai jusqu’au 3 juin 2000 pour adapter les articles de loi incriminés à la Loi fondamentale.
Dans l’attente de ces amendements, la procédure est toujours pendante.
B.
Droit interne pertinent
L’article 20 § 2 du traité d’Etat entre la RFA et la RDA sur la création d’une union monétaire, économique et sociale du 10 mai 1990 prévoit l’alignement des droits à pension de l’ex-RDA sur ceux de la RFA, ainsi que les modalités de transfert de ces droits à pension.
L’article en question est ainsi rédigé
:
(version allemande)
«
(...)
Bisher erworbene Ansprüche und Anwartschaften werden in die Rentenversicherung überführt, wobei Leistungen aufgrund von Sonderregelungen mit dem Ziel überprüft werden,
ungerechtfertigte Leistungen abzuschaffen und überhöhte Leistungen abzubauen
(...)
»
(traduction française)
«
(...) Les droits acquis et les droits futurs seront transférés dans l’assurance retraite [de RFA], mais les prestations résultant des dispositions spéciales seront réexaminées dans le but de supprimer des prestations injustifiées et d’abaisser des prestations trop élevées (...)
»
Ces principes figurent également dans le traité sur l’unité allemande (
Einigungsvertrag
) du 21 août 1990 (voir annexe II, chapitre VIII, section H, aliéna III n° 9 b).
L’article 7 § 1 de la loi sur le transfert des droits à pension et des futurs droits à pension des fonds additionnels et spéciaux de l’ex-RDA (
Gesetz zur
Überführung der Anspüche und Anwartschaften aus Zusatz und Sonderversorgungssysteme des Beitrittsgebiet
) du 10 décembre 1991, est ainsi rédigé :
(version allemande)
«
(1)
Das während der Zugehörigkeit zu dem Versorgungssystem des ehemaligen Ministeriums für Staatssicherheit /Amtes für nationale Sicherheit bis zum
3 Juni 1990 maßgebende Arbeitsentgelt oder Arbeitseinkommen wird höchstens bis zu dem jeweiligen Betrag der Anlage 6 zugrunde gelegt. …
»
(traduction française)
«
(1)
Le salaire de référence perçu jusqu’au 30 juin 1990 pendant l’appartenance au fond de retraite de l’ancien ministère pour la sécurité de l’Etat ou de l’office pour la sécurité nationale, ne peut pas dépasser le montant fixé à l’annexe 6 à cette loi (...)
»
L’annexe 6 contient un tableau qui, de 1950 jusqu’au 30 juin 1990, fixe pour chaque année le montant maximum servant de base au calcul des futures pensions. Ce montant maximum équivaut à 70 % des salaires moyens correspondants dans l’ex-RDA.
1.
Le requérant soutient que la décision de réduire sa pension a constitué une discrimination politique contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n°1.
2
Le requérant allègue également que la durée de la procédure devant les juridictions allemandes a dépassé le délai raisonnable prévu à l’article 6 § 1 de la Convention et qu’il n’a pas eu accès à un tribunal impartial comme le prévoit également cette disposition.
1.
Le requérant allègue que la décision de réduire le montant de sa pension a constitué une discrimination politique contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n°1, dispositions ainsi libellées
:
Article 14 de la Convention
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la présente Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l'origine nationale ou sociale, l'appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
Article 1 du Protocole n°1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
D’après le requérant, la réduction de sa pension en tant qu’ancien fonctionnaire du ministère de la sécurité de l’Etat de l’ex-RDA, tout d’abord par le législateur de l’ex-RDA après la signature du traité d’Etat le 10 mai 1990, puis par celui de la RFA, constituait une mesure discriminatoire à l’encontre des membres de ce ministère.
La Cour relève d’abord qu’il ne lui appartient pas de se prononcer sur la compatibilité avec la Convention de lois promulguées à l’époque de l’ex-RDA, Etat auquel la Convention ne s’appliquait pas.
La Cour constate ensuite que le grief soulevé sous l’angle de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n°1 est identique à celui de l’affaire Schwengel c. Allemagne (quatrième section, requête n° 52442/99, déclarée irrecevable le 2
mars 2000). Elle se réfère à la motivation donnée dans cette affaire.
En particulier, la Cour estime que, compte tenu de l’arrêt de principe de la Cour constitutionnelle fédérale du 28 avril 1999, qui garantit aux anciens fonctionnaires du ministère de la sécurité de l’Etat de l’ex-RDA l’obtention d’une pension dont le montant ne sera pas inférieur à celui de la moyenne des pensions de l’ex-RDA, et de la marge d’appréciation dont bénéficie l’Etat dans le contexte unique de la réunification allemande, les moyens employés n’étaient pas disproportionnés par rapport au but légitime visé de supprimer, pour des raisons de justice sociale, les privilèges pécuniaires à caractère purement politique dont bénéficiaient les anciens dignitaires du régime.
Partant, l’alignement du niveau de la pension du requérant sur celui de la moyenne des pensions en ex-RDA n’est pas contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n°1.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
2.
Le requérant soutient également que la durée de la procédure devant les juridictions allemandes a dépassé le délai raisonnable prévu à l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
"Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un
tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil
(...)"
La période à considérer a débuté le 10 novembre 1993, date à laquelle le requérant fit opposition contre la décision de l’administration fédérale, et n’a pas encore pris fin, étant donné qu’après la suspension de la procédure par le tribunal social de Karlsruhe le 15 août 1994, la Cour constitutionnelle fédérale, dans son arrêt de principe du 28 avril 1999, a accordé au législateur un délai jusqu’au 3 juin 2000 pour adapter les articles de loi incriminés à la Loi fondamentale.
A cet égard, la Cour considère que la période-clé à examiner en l’espèce est celle de la procédure devant la Cour constitutionnelle fédérale à compter de la suspension de la procédure par le tribunal social de Karlsruhe, et qui a duré environ quatre ans et huit mois.
En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 53 § 3 b) du règlement de la Cour.
3.
Le requérant soutient enfin que les décisions litigieuses ont méconnu son droit à un tribunal impartial et à un procès équitable prévu à l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
"Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) , par un tribunal indépendant et
impartial (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)"
D’après le requérant, les tribunaux de la RFA n’étaient pas impartiaux, car ils ne comprenaient pas de juges originaires de l’ex-RDA. Par ailleurs, le requérant soutient que la campagne de presse négative menée contre le ministère de la sécurité de l’Etat de l’ex-RDA, considéré comme l’incarnation absolue du mal, impliquait que les procédures menées n’étaient pas équitables.
La Cour constate que les allégations du requérant sont vagues et ne reposent pas sur des reproches précis formulés à l’encontre des magistrats ayant siégé dans son affaire.
Il s’ensuit que ce grief est également manifestement mal fondé au sens de l’article
35 §
3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 de la Convention quant à la durée de la procédure litigieuse
;
pour le surplus.
Vincent Berger
Matti Pellonpää
Greffier
Président