AFFAIRE ERNST ET ANNA LUGHOFER CONTRE L'AUTRICHE

REZOLUȚIA DH (2000) 42

REFERITOARE LA HOTĂRÂREA CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

DIN 30 NOIEMBRIE 1999

ÎN CAUZA ERNST ȘI ANNA LUGHOFER ÎMPOTRIVA AUSTRIEI

(adoptată de Comitetul Miniștrilor la 10 aprilie 2000,

la cea de-a 704-a reuniune a Delegaților Miniștrilor)

Comitetul Miniștrilor, în temeiul articolului 46 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare „Convenția"),

Văzând hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 30 noiembrie 1999 în cauza Ernst și Anna Lughofer și transmisă la aceeași dată Comitetului Miniștrilor;

Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 22811/93) îndreptată împotriva Austriei, introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 27 septembrie 1993 în temeiul vechiului articol 25 din Convenție, de dl Ernst Lughofer și dna Anna Lughofer, resortisanți austrieci, și că Comisia a declarat admisibil capătul lor de cerere conform căruia nu au beneficiat de o ședință publică în cadrul unei proceduri de comasare în fața Curții administrative;

Reamintind că această cauză a fost adusă în fața Curții de reclamanți la 22 octombrie 1998 în temeiul Protocolului nr. 9 la Convenție;

Având în vedere că în hotărârea sa din 30 noiembrie 1999 Curtea, în unanimitate:

- a hotărât că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenție;

- a hotărât că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamanților, în termen de trei luni, 30 965,42 șilingi austrieci pentru prejudiciu moral și că această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă de 4% pe an de la expirarea termenului menționat și până la plată;

- a respins cererea de satisfacție echitabilă a reclamanților pentru rest;

Văzând Regulile adoptate de Comitetul Miniștrilor referitoare la aplicarea articolului 54 din Convenție, reguli care, în prezent, se aplică prin analogie cauzelor care relevă de articolul 46 paragraful 2 din Convenție astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11;

După ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 30 noiembrie 1999, având în vedere obligația pe care Austria o are de a se conforma acesteia conform articolului 46 paragraful 1 din Convenție;

Având în vedere că la examinarea acestei cauze de către Comitetul Miniștrilor, Guvernul Statului pârât a reamintit că au fost deja adoptate măsuri pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză, în special cu intrarea în vigoare la 1 septembrie 1997 a amendamentului la Codul tribunalelor administrative, care a integrat în legislația austriacă cerințele articolului 6 din Convenție referitoare la ținerea de ședințe publice (a se vedea Rezoluția DH (97) 405 în cauza Stallinger și Kuso împotriva Austriei) și a indicat că hotărârea Curții fusese transmisă autorităților direct interesate;

Asigurându-se că Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților, în termenul stabilit, suma prevăzută în hotărârea din 30 noiembrie 1999,

Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Austriei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 paragraful 2 din Convenție în prezenta cauză.

rÉsolution DH (2000) 42

RELATIVE À L’ARRÊT DE LA COUR EUROPÉENNE DES DROITS DE L’HOMME

DU 30 NOVEMBRE 1999

DANS L’AFFAIRE ERNST ET ANNA LUGHOFER CONTRE L’AUTRICHE

(adoptée par le Comité des Ministres le 10 avril 2000,

lors de la 704

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 30 novembre 1999 dans l’affaire Ernst et Anna Lughofer et transmis à la même date au Comité des Ministres

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 22811/93) dirigée contre l’Autriche, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 septembre 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M.

Ernst Lughofer et M

me

Anna Lughofer, ressortissants autrichiens, et que la Commission a déclaré recevable leur grief selon lequel ils n’avaient pas bénéficié d’une audience publique dans le cadre d’une procédure de remembrement devant la Cour administrative

;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par les requérants le 22 octobre 1998 en vertu du Protocole n°

9 à la Convention ;

Considérant que dans son arrêt du 30 novembre 1999 la Cour, à l’unanimité :

-

a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention

;

-

a dit que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser aux requérants, dans les trois mois, 30 965,42 schillings autrichiens pour dommage moral, et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 4 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement

;

-

a rejeté la demande de satisfaction équitable des requérants pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 54 de la Convention, règles qui, dans l’immédiat, s’appliquent par analogie aux affaires relevant de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11

;

Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 30 novembre 1999, eu égard à l’obligation qu’a l’Autriche de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment l’entrée en vigueur le 1

er

septembre

1997 de l’amendement au Code des tribunaux administratifs, lequel a intégré dans la loi autrichienne les exigences de l’article

6 de la Convention relatives à la tenue d’audiences publiques (voir la Résolution DH

(97)

405 dans l’affaire Stallinger et Kuso contre l'Autriche), et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées

;

S’étant assuré que le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants, dans le délai imparti, la somme prévue dans l’arrêt du 30 novembre 1999,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l’Autriche, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.