W.R. împotriva Austriei

Rezoluția ResDH(2000)141 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 decembrie 1999 în cauza W.R. împotriva Austriei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 18 decembrie 2000, în cadrul reuniunii 732 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 21 decembrie 1999 în cauza W.R.

și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 26602/95) adresată împotriva Austriei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 februarie 1995 în temeiul art. 25 din Convenția care nu a fost modificată, de către dl. W.R., resortisant austriac, și că Comisia a declarat admisibilă cauza privind durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața organelor disciplinare și a Curții Constituționale Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 2 noiembrie 1998 și de către reclamant în temeiul Protocolului nr. 9 la 18 noiembrie 1998 având în vedere că, în hotărârea sa din 21 decembrie 1999, Curtea, în unanimitate, a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni,

30 000 de silingi austriaci pentru daune morale și 42 860 de silingi austriaci pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 4 % la an de la expirarea termenului respectiv și până la data la care plata a respins pretențiile reclamantului pentru surplus Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 54 anterior al Convenției, care, în termen de două luni, se aplică prin analogie cauzelor reglementate de art. 46 alin. Întrucât a invitat guvernul statului pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 21 decembrie 1999, având în vedere obligația pe care o avea de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție.

Considerând că, în cursul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct interesate, în special Curții Constituționale austriece, Comisiei de la Ecuador (Oberste Berufungs-und Disziplinarkommission), precum și Camerei Avocaților din Înalta Austria. (Oberösterreichische Rechtsanwaltskammer) S Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Austriei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2000)141 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 21 décembre 1999 dans l’affaire W.R. contre l’Autriche (adoptée par le Comité des Ministres le 18 décembre 2000, lors de la 732 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 21 décembre 1999 dans l’affaire W.R.

et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 26602/95) dirigée contre l’Autriche, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 février 1995 en vertu de l’article 25 de la Convention non amendée, par M. W.R., ressortissant autrichien, et que la Commission a déclaré recevable le grief relatif à la durée excessive d’une procédure concernant des droits et obligations de caractère civil devant les instances disciplinaires et la Cour constitutionnelle ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 2 novembre 1998 et par le requérant en vertu du Protocole n° 9 le 18 novembre 1998 ; Considérant que dans son arrêt du 21 décembre 1999 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 30 000 schillings autrichiens pour dommage moral et 42 860 schillings autrichiens au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 4 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’ancien article 54 de la Convention, règles qui, dans l’immédiat, s’appliquent par analogie aux affaires relevant de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11 ; Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 21 décembre 1999, eu égard à l’obligation qu’a l’Autriche de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que, lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées, notamment à la Cour constitutionnelle autrichienne, à la Commission d’Appel (Oberste Berufungs-und Disziplinarkommission), ainsi qu’à la Chambre des Avocats de Haute Autriche (Oberösterreichische Rechtsanwaltskammer) ; S’étant assuré que les 13 et 17 mars 2000, dans le délai imparti, le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 21 décembre 1999, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l’Autriche, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.