SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SINAGOGA c. ITALIA [1] (solicitarea nr. 41820/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 aprilie 2000 DEFINITIVF 29/0 După ce a intenționat în camera consiliului la 6 aprilie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Domenico Sinagoga a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 10 decembrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale la data de 22 iunie. 1998 la numărul de dosar 41280/98. Guvernul italian (adică, la data de ...) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 25 mai 1999. La 29 august 1983, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea anulării unei decizii a ministrului Apărării prin care a refuzat să îi acorde o pensie privilegiată obișnuită, pe motiv că incapacitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în timpul serviciului militar. În urma descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, la o dată nespecificată, dosarul a fost transmis Camerei Regionale a Lazio a Curții de Conturi. La 21 septembrie 1994, reclamantul a indicat că dorea să continue procedura în fața Camerei Regionale din Lazio. Ședința a avut loc la 6 decembrie 1995. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 1 iunie 1996 și care a câștigat autoritatea de lucru judecat la 16 iulie 1997, Camera Regională a Latiului a Curții de Conturi a respins cererea reclamantului. La 3 august 1998, reclamantul a depus la grefa Curții de Conturi din Lazio o acțiune de revocare. Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, la 24 noiembrie 1999 s-a stabilit o ședință de audiere. 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 august 1983 și s-a încheiat la 1 iunie 1996. 10. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de 12 ani și nouă luni pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bouttazzi c. Italia care urmează să apară în actul oficial al Curții, § 22) la existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări la cerina În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 30 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma solicitată, și anume 30 000 000 ITL. Interese moratorii 16. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5% pe an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 30 000 000 (trente milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va fi mai mare dintr-un interes simplu cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia. Făcută în franceză, apoi comunicată în scris la 28 aprilie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Matti Pellonpäkure Președinte [1] Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă.
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE SINAGOGA c. ITALIE
[1]
(Requête n°
41820/98)
ARRÊT
28 avril 2000
29/06/2000
En l’affaire Sinagoga c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
M.
Pellonpää
,
président
,
B.
Conforti
,
G.
Ress
,
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Caflisch
,
J.
Makarczyk
,
M
me
N.
Vajić
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 avril 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Domenico Sinagoga (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10 décembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22
juin
1998 sous le numéro de dossier 41820/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 25 mai 1999.
3.
Le 29 août 1983, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l'annulation d’une décision du ministre de la Défense refusant de lui accorder une pension privilégiée ordinaire, au motif que son infirmité n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant le service militaire.
4.
Le requérant présenta une nouvelle fois son recours le 26 juin 1989. Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, à une date non précisée le dossier fut transmis à la chambre régionale du Latium de la Cour des comptes. Le 21 septembre 1994, le requérant indiqua qu'il souhaitait continuer la procédure devant la chambre régionale du Latium. L'audience se tint le 6
décembre 1995.
5.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 1
er
juin
1996 et qui acquit l’autorité de la chose jugée le 16 juillet 1997, la chambre régionale du Latium de la Cour des comptes rejeta la demande du requérant.
6.
Le 3 août 1998, le requérant déposa au greffe de la Cour des comptes du Latium un recours en révocation. Selon les informations fournies par le requérant, une audience fut fixée au 24
novembre 1999.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 29 août 1983 et s'est terminée le 1
er
juin 1996.
10.
Elle a donc duré un peu plus de douze ans et neuf mois, pour une instance.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §
22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
12.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai
raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
13.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
14.
Le requérant réclame 30 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
15.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant la somme demandée, à savoir 30 000 000 ITL.
B.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 30 000 000 (trente millions) lires italiennes pour dommage moral
;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 avril 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Matti
Pellonpää
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.