MOLTENI v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MOLTENI v. ITALY (CtEDO, 2000)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 33242/96, de către Luigia MOLTENI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 mai 2000 în calitate de Camera compusă de C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, dna V. Stráznická, dna M. Tsatsa-Nikolovska, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la 6 aprilie 1996 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 30 septembrie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1919 și locuiește în Milano. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Gianfranco Candela, un avocat practicant la Milano. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat la M.N. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 13 martie 1989, reclamantul și-a comunicat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Milan. La 25 mai 1989, Magistratul Milan a susținut valabilitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 29 decembrie 1990. Această decizie a fost luată în aplicare la 27 mai 1989. La 11 ianuarie 1991, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul, iar la 31 ianuarie 1991 a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 8 martie 1991. Între 8 martie 1991 și 15 februarie 1999, judecătorul a făcut 33 de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece, în temeiul dispozițiilor legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 30 iunie 1999, reclamantul a retras apartamentul cu ajutorul poliției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei. În continuare, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, a fost plânsă cu privire la durata procedurii de evacuare. RĂSUNSURI PENTRU DECIZIE La 27 martie 2000, Curtea a primit următoarea declarație de către Guvernul italian: „Declar că Guvernul Italiei, fără a aduce atingere dispozițiilor, propune să plătească 200.000.000 de ITL doamnei Luigia MOLTENI, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33242/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri juridice, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea deciziei de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului Prezenta declarație ia în considerare durata procedurii, dar nu reprezintă o evaluare a motivelor care justifică această lungime în fața instanțelor interne. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” La 29 martie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: observ că guvernul Italiei sunt dispus să plătească 20 000 000 de dolari (cu privire la prejudiciu material și moral și costuri juridice) în fața dnei Luigia MOLTENI, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 33242/96, pe care le-a petrecut în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este rezolvat în cele din urmă. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. Mă angajam în continuare să nu solicit trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” Având în vedere art. 37 § 1 litera (b) din Convenție, Curtea constată că chestiunea susținută în cererea de mai sus a fost rezolvată. În plus, în conformitate cu articolul § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DECIZAREA DECIZIE DE APLICARE A LISTA CAUZELOR. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului