SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35865/97 prezentate de Metin NAR 368/N împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 mai 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 ianuarie 1997 și înregistrată la 29 aprilie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, resortisant turc născut în 1970, își are reședința în "stanbul." Este avocat. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Muhittin KÖYLÜO La 7 ianuarie 1997, la ora 11:30, reclamantul, precum și doi dintre colegii săi și alte patru persoane au fost arestate în cabinetul său de avocatură de către polițiștii din secțiunea antiterorism, în cadrul unei anchete desfășurate cu privire la asasinarea a doi oameni de afaceri și a secretarului lor, de către o organizație ilegală armată de stânga, în centrul de afaceri al Sabanci. Arestarea a fost efectuată la ordinul verbal al procurorului de la curtea de securitate din statul membru în care se află. Acuzarea a fost acuzată că a hăituit MD, unul dintre cei doi autori suspicioși ai crimelor în cauză. Polițiștii au percheziționat biroul reclamantului și au confiscat registrele contabile, corespondențe și un număr de dosare. În arhivele biroului reclamantului au fost găsite schițe ale centrului de afaceri al lui Sabanch. Un proces verbal pregătit de polițiști a arătat că numele reclamantului fusese dezvăluit de către MD. Alte patru persoane arestate la biroul reclamantului au semnat acest proces verbal. Reclamantul a refuzat să-l semneze ca o contestație a conținutului său și a declarat că nu a fost nici un caz. La 7 ianuarie 1997, avocații reclamantului au făcut o opoziție la arestarea sa, a cărei legalitate o contestau. Tribunalul de Pace s-a declarat incompetent în favoarea Curții de Securitate a statului. Prin decizia din 8 ianuarie 1997, judecătorul judecător al Curții de Securitate de la reclamanta a refuzat să depună o declarație în timp ce a fost membru al D.H.K.P.C. (Frontul revoluționar al Partidului pentru Eliberarea Poporului), o organizație armată ilegală la 9 ianuarie 1997, reclamantul s-a prezentat în fața procurorului republicii la curtea de securitate de la El a susținut că arestarea sa era o mașinație a polițiștilor din secția antiteroristă, care aveau o ostilitate față de el, deoarece reprezenta adesea părțile implicate în procedurile împotriva polițiștilor. Întotdeauna la 9 ianuarie 1997, reclamantul și MD au prezentat în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate din statul înstanbul. MD a mărturisit și a explicat în detaliu modul în care organizaia și el însuși efectuaseră asasinatele în cauză. MD își va reitera, de asemenea, cuvintele cu privire la rolul pe care recurentul l-a asumat în aceste incidente. Judecătorul-șef a dispus detenia reclamantului sub suspiciunea că ar fi acordat asistenă unei organizaii ilegale înarmate. Recurentul și colegii săi au depus o plângere penală în fața procurorului districtual al Republicii D arestului împotriva responsabililor polițienești care au efectuat percheziția cabinetului lor de avocatură, pentru încălcarea dreptului lor la respectarea domiciliului și a abuzului de funcție. La 10 decembrie 1997, procurorul general al Republicii Fatih a emis un ordin de nejudiciare a plângerii pentru motivul că percheziția incriminată fusese ordonată de Parchetul Curții de Securitate a statului. Între timp, la 14 ianuarie 1997, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție la curtea de securitate a statului membru în cauză împotriva arestării sale provizorii. El a solicitat, printre altele, accesul la dosarul Parchetului pentru a afla detaliile reproșurilor făcute reclamantului. La 15 ianuarie 1997, instanța de securitate din statul membru a respins cererea respectivă pe motiv că procedura era în faza de colectare a probelor. Prin actul de punere sub acuzare din 28 martie 1997, procurorul Curții de Securitate din statul membru în cauză a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul articolului 169 din Codul penal care reprimă actele de asistență la o bandă armată. La prima audiere care avea loc la 3 iunie 1997, reclamantul a afirmat că, în timpul interogatoriului său la poliție, fusese supus unor abuzuri și că termenii certificatului medical întocmit ulterior erau inexacți. În aceeași zi, el a fost eliberat provizoriu de către prima cameră a Curții de Securitate a statului. La audierile din 25 iunie 1998 și 1 septembrie 1998, reclamantul s-a plâns de o încălcare a articolului 6 din Convenție, în măsura în care instanța de securitate din statul în care a fost judecat nu ar fi o instanță independentă și imparțială. El a solicitat să fie adus în fața unei alte instanțe, precum și achitarea sa. Cererile sale au fost respinse. Douăsprezece audieri au avut loc de la începutul procedurii care este încă în curs de desfășurare. GRIEFS Reclamantul a declarat o încălcare a articolului 3 din Convenție, în măsura în care arestarea sa ca avocat în biroul său în fața colegilor săi a constituit un tratament degradant față de acesta. nu a fost informat într-un mod detaliat cu privire la reproșurile care au cauzat arestarea sa [art. 5 alineatul (2) ] și nici nu a intentat o acțiune în fața unei autorități judiciare, astfel încât aceasta să se pronunțe asupra legalității detenției sale [art. 5 alineatul (4) ] că prezumția de nevinovăție nu ar fi fost respectată în momentul arestării sale, contrar articolului 6 alineatul (2) din Convenție. încălcarea articolului 6 din Convenție în acest sens nu ar fi beneficiat de un proces echitabil și de dreptul la apărare enunțate în paragraful al treilea al acestei dispoziții. în ultimă instanță, încălcarea articolului 8 din Convenție, întrucât percheziția efectuată de polițiști în biroul său era ilegală. Reclamantul s-a plâns că nu a intentat o acțiune în fața unei autorități judiciare, astfel încât aceasta să decidă cu privire la legalitatea custodiei sale [art. 5 alineatul (4) din Convenție] și cu privire la legalitatea percheziției de către polițiști în cabinetul său de avocatură (art. 8 din Convenție). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa, și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE examinarea obiecțiilor reclamantului cu privire la lipsa unei acțiuni pentru a contesta legalitatea custodiei sale [art. 5 alineatul (4) din convenție] și percheziția în cabinetul său d . avocat de către poliție (art. 8 din Convenție) DECLARĂ RECURSUL IRRECEVABIL pentru surplus. Michael O
de la requête n° 35865/97
présentée par Metin NARİN
contre Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
4 mai 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 janvier 1997 et enregistrée le 29 avril 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, ressortissant turc né en 1970, réside à İstanbul. Il est avocat.
Il est représenté devant la Cour par M
e
Muhittin KÖYLÜOĞLU, avocat au barreau de d’İstanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 janvier 1997, à 11 h 30, le requérant ainsi que deux de ses confrères et quatre autres personnes furent arrêtés dans son cabinet d’avocat par des policiers de la section anti-terroriste, dans le cadre d’une enquête menée au sujet de l’assassinat de deux hommes d’affaires et de leur secrétaire, par une organisation illégale armée de gauche, dans le centre d’affaires de Sabancı. L’arrestation fut effectuée sur ordre verbal du procureur de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul. On reprochait au requérant d’avoir hébérgé MD, l’un de deux auteurs présumés des meurtres en question.
Les policiers perquisitionnèrent également le bureau du requérant et saisirent les registres de comptabilité, des correspondances et un certain nombre de dossiers. Des plans du centre d’affaires de Sabancı furent retrouvés dans les archives du bureau du requérant. Un procès verbal préparé par les policiers indiquait que le nom du requérant avait été révélé par MD. Quatre autres personnes arrêtées au bureau du requérant signèrent ce procès verbal. Le requérant refusa de le signer en guise de contestation de son contenu et déclara qu’il n’était pas
consentant pour une telle perquisition.
Les six autres personnes arrêtées avec le requérant furent relâchées le même jour.
Toujours le 7 janvier 1997, les avocats du requérant firent, auprès du tribunal de paix de Fatih, une opposition à son arrestation dont ils contestaient la légalité. Le tribunal de paix se déclara incompétent
ratione materiae
en faveur de la Cour de sûreté de l’Etat.
Par décision du 8 janvier 1997, le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat à İstanbul rejeta l’opposition du requérant au motif que dans la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat, seul le parquet était compétent en matière de garde à vue.
Par procès-verbal du 8 janvier 1997, les policiers constatèrent que «
le requérant refusait de faire une déposition tout en acceptant qu’il était membre de D.H.K.P.C
(Front révolutionnaire du parti de la libération du peuple), une organisation armée illégale
».
Le 9 janvier 1997, le requérant comparut devant le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat à İstanbul. Il rejeta toute accusation portée contre lui. Il avança que son arrestation était une machination des policiers de la section anti-terroriste, qui avaient une hostilité contre lui, du fait qu’il représentait souvent les parties intervenantes dans les procédures engagées contre des policiers.
Toujours le 9 janvier 1997, le requérant et MD comparurent devant le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat à İstanbul. MD fit des aveux et exposa en détail comment l’organisation et lui-même avaient réalisé les assassinats en question. MD réitéra également ses propos sur le rôle assumé par le requérant dans ces incidents. Le juge assesseur ordonna la mise en détention du requérant sous soupçons d’avoir apporté assistance à une organisation illégale armée.
Le requérant et ses confrères déposèrent une plainte pénale devant le procureur de la République d’İstanbul contre les responsables de la police ayant effectué la perquisition de leur cabinet d’avocat, pour violation de leur droit au respect du domicile et abus de fonctions.
Le 10 décembre 1997, le procureur de la République de Fatih rendit une ordonnance de non-lieu quant à ladite plainte au motif que la perquisition incriminée avait été ordonnée par le parquet de la cour de sûreté de l’Etat.
Entre-temps, le 14 janvier 1997, le représentant du requérant formula une opposition auprès de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul contre sa mise en détention provisoire. Il demanda notamment l’accès au dossier du parquet pour connaître les détails des reproches faites au requérant.
Le 15 janvier 1997, la cour de sûreté de l’Etat à İstanbul rejeta ladite demande au motif que la procédure était en phase du recueil de preuves.
Par acte d’accusation du 28 mars 1997, le procureur de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul demanda la condamnation du requérant en vertu de l’article 169 du code pénal réprimant les actes d’assistance à une bande armée.
Lors de la première audience qui eût lieu 3 juin 1997, le requérant affirma que pendant son interrogatoire à la police, il avait été soumis à des mauvais traitements et que les termes du certificat médical dressé par la suite étaient inexacts.
Le même jour, il fut remis en liberté provisoire par la première chambre de la cour de sûreté de l’Etat.
Lors des audiences du 25 juin 1998 et du 1er septembre 1998, le requérant se plaignit d’une violation de l’article 6 de la Convention en ce que la cour de sûreté de l’Etat où il était jugé ne serait pas un tribunal indépendant et impartial. Il demanda à être traduit devant un autre tribunal ainsi que son acquittement. Ses demandes furent rejetées.
Douze audiences furent tenues depuis le début de la procédure qui est toujours pendante.
Le requérant allègue
:
-
une violation de l’article 3 de la Convention en ce que son arrestation en tant qu’avocat dans son bureau devant ses collègues a constitué un traitement dégradant à son égard.
-
qu’il n’a pas été informé d’une façon détaillée des reproches qui ont causé son arrestation (article 5 § 2) et qu’il n’a pas disposé d’un recours devant une autorité judiciaire afin qu’elle statue sur la légalité de sa garde à vue (article 5 § 4).
-
que la présomption d’innocence n’aurait pas été respectée lors de son arrestation, contrairement à l’article 6 § 2 de la Convention.
-
la violation de l’article 6 de la Convention en ce qu’il n’aurait pas bénéficié d’un procès équitable et des droits de la défense énoncés au 3ème paragraphe de cette disposition.
-
en dernier lieu, une violation de l’article 8 de la Convention en ce que la perquisition effectuée par les policiers dans son bureau était irrégulière.
1.
Le requérant se plaint qu’il n’ait pas disposé d’un recours devant une autorité judiciaire afin qu’elle statue sur la légalité de sa garde à vue (article 5 § 4 de la Convention) et de l’irrégularité de la perquisition par les policiers dans son cabinet d’avocat (article 8 de la Convention).
En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.
2.
La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête, et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen des griefs du requérant concernant l’absence d’un recours afin de contester la légalité de sa garde à vue (article 5§ 4 de la Convention) et la perquisition dans son cabinet d’avocat par les policiers (article 8 de la Convention)
;
pour le surplus.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente