Prima DECIZIE FINALĂ Cerere nr. 35865/97 prezentată de Metin NARIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 3 iulie 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevell Maruste judecători M. O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 ianuarie 1997 și înregistrată la 29 aprilie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, având în vedere decizia parțială a primei secțiuni la 4 mai 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Metin Narin, este un resortisant turc, născut în 1970 și rezident la Istanbul. El este avocat. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Köylüo Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 ianuarie 1997, reclamantul, precum și doi dintre colegii săi și alte patru persoane au fost arestate în cabinetul său de avocatură de către polițiștii din secțiunea antiterorism, în cadrul unei anchete privind asasinarea în centrul de afaceri al Sabanci, al doi oameni de afaceri și al secretarului lor, de către o organizație ilegală armată de stânga ( Reclamantul a fost suspectat că a găzduit MD, unul dintre cei doi suspecți ai crimelor în cauză. Biroul reclamantului a făcut obiectul unei percheziții în cadrul căreia polițiștii au confiscat, printre altele, planurile centrului de afaceri al Sabanci. La 9 ianuarie 1997, reclamantul și MD au prezentat în fața procurorului republicii tribunalul de securitate al statului de executare (atractul de securitate a statului de drept) și apoi în fața judecătorului care se ocupă de această instanță. Reclamantul a respins toate acuzațiile aduse împotriva sa, în timp ce MD a recunoscut nu numai că a fost autorul asasinatelor, ci și rolul pe care reclamantul l-a avut în aceste evenimente. În acest sens, reclamantul a fost reținut provizoriu sub suspiciunea că a acordat asistență unei organizații armate ilegale. Prin actul de punere sub acuzare din 28 martie 1997, procurorul a solicitat condamnarea reclamantului în temeiul articolului 169 din Codul penal care reprimă asistența la o bandă armată. La sfârșitul primei audieri din 3 iunie 1997, reclamantul a fost eliberat provizoriu. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Securitate a statului. GRIFS Reclamantul a declarat o încălcare a articolului 3 din Convenție, întrucât arestarea sa ca avocat în cabinetul său, în fața colegilor săi, a constituit un tratament degradant față de acesta, întrucât nu a fost informată în detaliu cu privire la motivele arestării sale [art. 5 alineatul (2) ], nici nu și-a exprimat intenția de a acționa în fața unei autorități judiciare pentru a se pronunța cu privire la legalitatea custodiei sale [art. 5 alineatul (4) ]. că prezumția de nevinovăție nu ar fi fost respectată în momentul arestării sale, spre deosebire de art. 6 alineatul (2) din convenție, o încălcare a articolului 6 din convenție în acest sens nu ar fi beneficiat de un proces echitabil, nici de drepturile la apărare prevăzute la al treilea paragraf din această dispoziție o încălcare a articolului 8 din Convenție, întrucât percheziția efectuată de polițiști în biroul său era ilegală. ÎN DREPT Curtea constată că, prin scrisoarea din 28 septembrie 2000, reclamantul a fost invitat să-și prezinte observațiile ca răspuns la cele ale guvernului în termen de 9 noiembrie 2000. Prin scrisorile recomandate din 10 ianuarie 2001 și 28 februarie 2001, Tribunalul a atras atenția reclamantului și a Consiliului său asupra faptului că termenul pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că a fost depusă nicio cerere de prelungire. Grefierul le-a atras atenția și asupra dispozițiilor articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenția care dispune de 1. În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (a) că reclamantul nu mai intenționează să o mențină; (...) Curtea nu a primit niciun răspuns la cele trei scrisori menționate mai sus. În concluzie, reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea apreciază, în conformitate cu art. 37 alin. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.
Requête n° 35865/97
présentée par Metin NARIN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 3 juillet 2001 en une chambre composée de
M
mes
E.
Palm
,
présidente
,
W.
Thomassen
,
MM.
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
J.
Casadevall
,
R.
Maruste
,
juges
,
et
de
O’Boyle
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 janvier 1997 et enregistrée le 29
avril 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu la décision partielle de la première section le 4 mai 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Metin Narin, est un ressortissant turc, né en 1970 et résidant à Istanbul. Il est avocat.
Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 janvier 1997, le requérant ainsi que deux de ses confrères et quatre autres personnes furent arrêtés dans son cabinet d’avocat par des policiers de la section anti-terroriste, dans le cadre d’une enquête menée sur l’assassinat dans le centre d’affaires de Sabancı, de deux hommes d’affaires et de leur secrétaire, par une organisation illégale armée de gauche (“DHKPC”). Le requérant était soupçonné d’avoir hébergé MD, l’un des deux auteurs présumés des meurtres en question.
Le bureau du requérant fit egalement l’objet d’une perquisition lors de laquelle les policiers saisirent entre autres, des plans du centre d’affaires de Sabancı.
Le 9 janvier 1997, le requérant et MD comparurent devant le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (“le procureur”-“la cour de sûreté de l’Etat”), puis devant le juge assesseur de cette juridiction. Le requérant rejeta toute accusation portée à son encontre alors que MD avoua, non seulement être l’auteur des assassinats mais aussi le rôle tenu par le requérant dans ces évènements. Sur quoi, le requérant fut mis en détention provisoire sous soupçons d’avoir porté assistance à une organisation armée illégale.
Par acte d’accusation du 28 mars 1997, le procureur requit la condamnation du requérant en vertu de l’article 169 du code pénal réprimant l’assistance à une bande armée.
A l’issue de la première audience du 3 juin 1997, le requérant fut remis en liberté provisoire.
La procédure est toujours pendante devant la cour de sûreté de l’Etat.
Le requérant allègue
:
-
une violation de l’article 3 de la Convention en ce que son arrestation en tant qu’avocat dans son cabinet, devant ses collègues a constitué un traitement dégradant à son égard
;
-
qu’il n’a pas été informé d’une façon détaillée des raisons de son arrestation (article 5 § 2), ni disposé d’un recours devant une autorité judiciaire afin qu’elle statue sur la légalité de sa garde à vue (article 5 § 4)
;
-
que la présomption d’innocence n’aurait pas été respectée lors de son arrestation, contrairement à l’article 6 § 2 de la Convention
;
-
une violation de l’article 6 de la Convention en ce qu’il n’aurait pas bénéficié d’un procès équitable, ni des droits de la défense énoncés au 3ème paragraphe de cette disposition
;
-
une violation de l’article 8 de la Convention en ce que la perquisition effectuée par les policiers dans son bureau était irrégulière.
La Cour observe que par courrier du 28 septembre 2000 , le requérant a été invité à présenter ses observations en réponse à celles du Gouvernement dans un délai échéant le 9 novembre 2000. Par lettres recommandées des 10 janvier et 28 février 2001, l’attention du requérant ainsi que de son conseil fut attirée par le greffier de la Première Section sur le fait que le délai imparti pour la production de ses observations était expiré et qu’aucune demande de prorogation n’avait été présentée.
Le greffier attira également leur attention sur les dispositions de l’article 37 § 1 a) de la Convention qui dispose
:
«
1.A tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure
a) que le requérant n’entend plus la maintenir
; (...)
»
La Cour n’a reçu aucune réponse aux trois lettres susmentionnées. Elle en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, la Cour estime, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente