[TRADUCERE] (...) ÎN FAVOAREA Cetățeanului croat născut în 1946, recurentul [Mladen Naletilić] se află în prezent în detenție în cartierul penitenciar al Tribunalului Penal Internațional pentru La mai fosta Iugoslavie (TPII) la Haga, Țările de Jos. În fața Curții, acesta este reprezentat de domnul K. Krsink, un avocat al lui Zagreb (Croația). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate astfel. La momentul în care și-a prezentat cererea Curții, reclamantul se afla în penitenciarul Zagreb, la închisoarea pentru deținuți, în cadrul procedurii penale în curs împotriva sa în fața tribunalului departamental din Zagreb (Ž upanijski sud u Zagrebu) ) pentru răpire, crimă și participare la un grup care a comis o infracțiune. La 21 decembrie 1998, TPII l-a acuzat pe reclamant de infracțiuni împotriva umanității, încălcări grave ale Convențiilor de la Geneva și încălcări ale legilor sau obiceiurilor războiului, reținând 17 șefi în actul său de acuzare. La 15 octombrie 1999, reclamantul a înaintat Curții o cerere în temeiul articolului 39 din regulament, pe care președintele celei de a patra secțiuni a respins-o printr-o decizie de aceeași dată. Reclamantul se află în prezent în detenție în districtul penitenciar al TPII de la Haga, Țările de Jos, în cadrul procedurii penale deschise împotriva acestuia. Pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că extrădarea sa la TPII ar duce în mod obligatoriu la suspendarea procedurilor penale în curs în Croația, ceea ce ar duce la încălcarea dreptului său de a fi judecat într-un termen rezonabil. Tot din perspectiva acestei dispoziții, el susține că TPII nu este o instanță independentă și imparțială stabilită prin lege. Invocând art. 7 din Convenție, el se plânge în plus de ceea ce TPII îl poate condamna la reținerea infracțională pe viață, în timp ce în Croația nu ar putea fi condamnat decât la o pedeapsă cu închisoarea pe viață mai mică de 20 de ani. Recurentul ridică două întrebări distincte, sub aspectul articolului 6 alineatul (1) din convenție, care dispune în pasajele sale relevante Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) în primul rând, el se plânge de acest fapt în cazul extrădării În ceea ce privește TPII, procedura penală inițiată împotriva acestuia în Croația ar fi suspendată, ceea ce ar duce la încălcarea dreptului său de a fi judecat într-un termen rezonabil. Curtea arată că reclamantul nu se plânge de durata procedurii inițiate în Croația înainte de luarea deciziei de a-l preda TPII. El denunță faptul că, din cauza extrădării sale către TPII, procedura penală în curs de desfășurare împotriva sa în Croația ar depăși în mod obligatoriu în viitor un termen rezonabil în sensul articolului 6 1 din Convenție. În această privință, Curtea constată că, chiar și în cazul unei astfel de proceduri viitoare, este discutabilă, deoarece aceasta nu ar putea continua decât dacă reclamantul ar fi achitat de Tribunalul de la Haga sau dacă procedura în fața TPII ar fi suspendată din orice motiv. Întrucât nu este sigur că procedura va începe din nou în fața instanțelor croate și întrucât Curtea nu poate lua în considerare durata unei eventuale proceduri viitoare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). În al doilea rând, reclamantul susține că TPII nu este o instanță imparțială și independentă instituită prin lege. Curtea reamintește că, în mod excepțional, o decizie de extrădare poate ridica o întrebare sub aspectul articolului 6 din Convenție atunci când reclamantul riscă în mod clar să fie refuzat un proces echitabil. Or, în speță, contrar a ceea ce reclamantul pare să gândească, nu este vorba despre extrădare ; a fost predat unui tribunal internațional care prezintă toate garanțiile necesare, inclusiv cele de imparțialitate și de independență, după cum reiese din conținutul statutului său și al regulamentului său de procedură. Prin urmare, nu se pun întrebări în acest sens pe teren la art. 6 Õ 1. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4). În plus, sub aspectul art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge că TPII riscă să-i impună o pedeapsă mai mare decât instanțele interne. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legislației naționale sau internaționale. Prezentul articol nu va aduce atingere judecății și pedepsei unei persoane vinovate de o acțiune sau de omisiune care, în momentul comiterii acesteia, era infracțională în conformitate cu principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia ar risca să i se impună o pedeapsă mai mare de către TPII decât de către instanțele interne în cazul în care acestea din urmă ar duce la încheierea procedurii inițiate împotriva sa, Curtea arată că, chiar presupunând că art. 7 din convenție intră în joc în speță, acesta este alineatul (2) și nu alineatul (1) din această dispoziție care ar fi aplicabilă. Aceasta înseamnă că cea de-a doua teză a articolului 7 alineatul (1), pe care o invocă reclamantul, nu ar fi de acord să o aplice. Prin urmare, această parte a cererii este, în mod evident, greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și, prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
(...)
Citoyen croate né en 1946, le requérant [M. Mladen Naletilić] se trouve actuellement en détention au quartier pénitentiaire du Tribunal pénal international pour l’ex-Yougoslavie (TPIY) à La Haye, Pays-Bas. Devant la Cour, il est représenté par M. K. Krsink, un avocat de Zagreb (Croatie).
Les faits de la cause, tels que présentés par le requérant, peuvent se résumer ainsi.
A l’époque où il a soumis sa requête à la Cour, le requérant se trouvait au pénitencier de Zagreb, à l’hôpital pour détenus, dans le cadre de la procédure pénale en cours contre lui devant le tribunal départemental de Zagreb (Ž
upanijski sud u Zagrebu
) pour enlèvement, meurtre et participation à un groupe ayant commis un crime.
Le 21 décembre 1998, le TPIY accusa le requérant de crimes contre l’humanité, infractions graves aux Conventions de Genève et violations des lois ou coutumes de la guerre, retenant dix-sept chefs dans son acte d’accusation.
Le 1
er
septembre 1999, le tribunal départemental de Zagreb ordonna de livrer le requérant au TPIY. La Cour suprême et la Cour constitutionnelle, saisies par le requérant, confirmèrent cette décision.
Le 15 octobre 1999, le requérant soumit à la Cour une demande en vertu de l’article 39 du règlement, que le président de la quatrième section rejeta par une décision de la même date.
Le requérant se trouve actuellement en détention au quartier pénitentiaire du TPIY de La Haye, aux Pays-Bas, dans le cadre de la procédure pénale ouverte contre lui.
Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que son extradition vers le TPIY entraînerait obligatoirement la suspension de la procédure pénale en cours en Croatie, ce qui emporterait violation de son droit d’être jugé dans un délai raisonnable.
Toujours sous l’angle de cette disposition, il allègue que le TPIY n’est pas un tribunal indépendant et impartial établi par la loi.
Invoquant l’article 7 de la Convention, il se plaint en outre de ce que le TPIY peut le condamner à la réclusion criminelle à perpétuité alors qu’en Croatie, il ne pourrait être condamné qu’à une peine d’emprisonnement n’excédant pas vingt ans.
1.
Le requérant soulève deux questions distinctes sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dispose en ses passages pertinents
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
a)
Premièrement, il se plaint de ce qu’en cas d’«
extradition
» vers le TPIY, la procédure pénale engagée contre lui en Croatie serait suspendue, ce qui emporterait violation de son droit d’être jugé dans un délai raisonnable.
La Cour relève que le requérant ne se plaint pas de la durée de la procédure engagée en Croatie avant qu’ait été prise la décision de le livrer au TPIY. Il dénonce le fait que – en raison de son extradition vers le TPIY – la procédure pénale actuellement en cours contre lui en Croatie dépasserait obligatoirement à l’avenir un délai raisonnable au sens de l’article 6 §
1 de la Convention. A cet égard, la Cour note que l’éventualité même d’une telle procédure future est douteuse, car celle-ci ne pourrait se poursuivre que si le requérant était acquitté par le tribunal de La Haye ou si la procédure devant le TPIY était suspendue pour une quelconque raison.
Comme il n’est pas sûr que la procédure recommencera devant les tribunaux croates et comme la Cour ne saurait prendre en compte la durée d’une éventuelle procédure future, cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Il y a donc lieu de la rejeter conformément à l’article 35 § 4.
b)
Deuxièmement, le requérant allègue que le TPIY n’est pas un tribunal impartial et indépendant établi par la loi.
La Cour rappelle qu’à titre exceptionnel, une décision d’extradition peut soulever une question sous l’angle de l’article 6 de la Convention lorsque le requérant risque à l’évidence de se voir refuser un procès équitable. Or en l’espèce, contrairement à ce que le requérant a l’air de penser, il ne s’agit nullement d’extradition
; l’intéressé a été livré à un tribunal international qui présente toutes les garanties nécessaires, y compris celles d’impartialité et d’indépendance, comme le montre la teneur de son statut et de son règlement de procédure.
Dès lors, aucune question ne se pose à cet égard sur le terrain de l’article 6 § 1.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
2.
En outre, sous l’angle de l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint de ce que le TPIY risque de lui infliger une peine plus lourde que les tribunaux internes.
L’article 7 est libellé en ces termes
:
«
1.
Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.
2.
Le présent article ne portera pas atteinte au jugement et à la punition d’une personne coupable d’une action ou d’une omission qui, au moment où elle a été commise, était criminelle d’après les principes généraux de droit reconnus par les nations civilisées.
»
Quant à l’argument du requérant selon lequel il risquerait de se voir infliger une peine plus lourde par le TPIY que par les tribunaux internes si ces derniers menaient à terme la procédure engagée contre lui, la Cour relève que, même à supposer que l’article 7 de la Convention entre en jeu en l’espèce, c’est le paragraphe 2 et non le paragraphe 1 de cette disposition qui serait applicable. Cela signifie que la seconde phrase de l’article 7 § 1, qu’invoque le requérant, ne trouverait pas à s’appliquer.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est aussi manifestement mal fondée au sens de l’article
35 § 3 de la Convention et doit dès lors être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.