AFFAIRE MRAOVIĆ c. CROATIE

AFFAIRE MRAOVIĆ c. CROATIE (CtEDO, 2021)

MAREA CHAMBRIE CAUZA MRAOVI. CROAȚIA (solicitarea nr. 303373/13 HOTĂRÂREA (Radiation) Art 37 • Radiația rolului • Decesul reclamantului în timpul procedurii • Continuarea examinării nejustificate • Dorința familiei apropiate a reclamantului de a nu menține cererea • Absența unor circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor omului și care necesită continuarea examinării cererii STRASBURG 9 aprilie 2021 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Mraović c. Croația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-o Cameră mare compusă din Robert Spano, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Ksenija Turković, Paul Lémments, Síofra O maioLeary, Yonko Grozev, Dmitry Dedov, Georges Ravarani, Georgios A. Serghides, Marko Bošnjak, Petaczolay, María Elósegui, Erik Wennerström, Saadet Yüksel, Lorraine Shembri Orland, Peeter Roosma, Ana Maria Guerra Martins, judecători, și Søren Prebensen, grefier adjunct al Marii Camere După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 aprilie 2021, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedurală ȘI TÂRS La originea cauzei se află o cerere (n 30373/13) îndreptat împotriva Republicii Croația și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Josip Maraov În special, reclamantul a fost privat de dreptul său de a-și face auzită cauza în mod public, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul Curții] [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. La 14 mai 2020, o cameră din această secțiune, compusă din Krzysztof Wojtyczek, președinte, Ksenija Turković, Armen Harutyunyan, Pere Pastor Vilanova, Pauliine Koskelo, Jovan Ilievski, Raffaele Sabato, judecători, precum și de Abel Campos, grefier de secțiune, a pronunțat o hotărâre în care a încheiat cu șase voturi împotriva unui queil nal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Într-o scrisoare din 16 iunie 2020, reclamantul a solicitat trimiterea cauzei în fața Marii Camere în temeiul articolelor 43 din convenție și 73 din Regulamentul de procedură. La 12 octombrie 2020, colegiul Marii Camere a acceptat această cerere. Compoziția Marii Camere a fost adoptată în conformitate cu art. 26 alin. (2) și (3) din Convenție și cu art. 24 din Regulamentul de procedură. Reclamantul a decedat la 9 noiembrie 2020. Guvernul a informat Curtea cu privire la acest eveniment la 11 noiembrie 2020. El și-a reiterat apoi propunerea în observațiile pe care le-a comunicat Curții la 1 decembrie 2020. La 8 decembrie 2020, avocata reclamantului a informat Curtea că moștenitorii de la . ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Născut în 1948, reclamantul avea reședința la Gospić. La 30 iunie 2005, a fost acuzat în fața tribunalului districtual Gospić (Županijski sud u Gospiću). A fost acuzat că a violat I.J., un resortisant străin care a jucat în clubul local de baschet. La cererea reclamantului, întreaga procedură în fața Tribunalului de județ din Gospić s-a desfășurat cu ușile închise pentru a proteja viața privată a celor două părți. 11. La 1 decembrie 2005, Tribunalul de județ din Gospić l-a numit pe reclamant. Sesizată în apel, Curtea Supremă (Vrhovni Sud Republike Hrvatske ) a anulat această decizie în cursul unei ședințe în care, la cererea reclamantului, a interzis accesul public la viața privată și de familie a pârâtului și a victimei, în conformitate cu art. 293 alineatul (4) din Codul de procedură penală. 12. La prima ședință a celui de al doilea proces, la 13 septembrie 2007, reclamantul a solicitat publicitatea dezbaterilor. El a susținut că reprezentanții Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au asistat deja la audierea în fața Curții Supreme și că victima a făcut numeroase declarații în mass-media cu privire la acest caz. El a susținut că, în cursul procedurii, a fost în mod constant stigmatizat de mass-media, deoarece procesul și-a avut loc cu ușile închise. faptul că mass-media nu a putut raporta în mod fidel și obiectiv cu privire la conținutul probelor prezentate. Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea de publicitate a dezbaterilor formulată de reclamant în aceeași zi. În cursul următoarei audieri, la 3 decembrie 2007, reclamantul și-a reafirmat cererea de publicitate a dezbaterilor. Între timp, el a acordat patru interviuri în care a divulgat mass-media anumite informații privind viața sa privată și faptele vizate de procedură. Parchetul a răspuns la cererea reclamantului, susținând că motivele care au justificat desfășurarea dezbaterilor cu ușile închise rămân valabile și, în special, a susținut că, în cursul contrainterogării sale, victima ar putea fi nevoită să răspundă la întrebări foarte intime și să furnizeze elemente despre care nu a vorbit în timpul interviurilor sale. Tribunalul de Primă Instanță a respins din nou cererea reclamantului pentru nefondare. La 7 februarie 2008, Tribunalul Județean Rijeka l-a declarat pe reclamant vinovat de viol și l-a condamnat la trei ani de închisoare. Hotărârea a fost pronunțată în public, iar evenimentul a fost acoperit de trei canale de televiziune 17. Recurentul sesizează Curtea Supremă cu privire la o cale de atac împotriva hotărârii de primă instanță, susținând, printre altele, că procedura a fost inițiată cu ușile închise fără un motiv întemeiat. La 8 iunie 2009, pe o cale de atac din care publicul fusese exclus, Curtea Supremă a respins acțiunea reclamantului și-a confirmat condamnarea, reducându-și în același timp pedeapsa la doi ani de închisoare. În ceea ce privește chestiunea organizării cu ușile închise a procedurii împotriva reclamantului, Curtea Supremă a declarat că publicul a fost exclus de la ședința principală în scopul protejării vieții private a victimei, în conformitate cu legea. 19. Reclamantul a contestat aceste concluzii în fața Curții Constituționale (Ustavni Sud Republike Hrvatske ). Într-o decizie pronunțată la 8 noiembrie 2012 și notificată reclamantului la 22 noiembrie 2012, Curtea Constituțională, considerând că nu a fost încălcată drepturile constituționale ale reclamantului, a respins, din lipsă de temei, acțiunea pe care aceasta a sesizat-o în cadrul JURIDIC PERTINENT dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală ( Zakon o kaznenom postupku , Journal Official n 110/1997 modificat ulterior), astfel cum au fost în vigoare la momentul respectiv, au fost astfel citite Reclama de la prima instanță Articolul În orice moment în cursul perioadei în care are loc procesul principal, colegiul de judecători poate, din oficiu sau la cererea părților, dar întotdeauna după ce a ascultat observațiile părților cu privire la această chestiune, să interzică accesul la sala de judecată publicului în timpul întregii sau al unei părți din țancul principal, în măsura în care o astfel de măsură este considerată necesară pentru (...) protecția vieții personale sau de familie a pârâtului, a victimei sau a oricărei alte părți la procedură (...) art. 294 Părțile, victima, reprezentanții acestora și consiliul de apărare pot participa la audierile a căror acces este interzis publicului.art. 295 Colegiul judecătorilor: excluderea publicului printr-o decizie motivată, pronunțată în ședință publică. Orice acțiune împotriva unei hotărâri pronunțate în temeiul alineatului (1) din prezentul articol nu are efect suspensiv. ÎN DREPT Cu privire la cererea de eliminare a rolului 21. Având în vedere cererea guvernului și dorința formulată de familia defunctului reclamant (punctul 7 de mai sus), Curtea trebuie să stabilească dacă este necesar să se elimine cererea de a avea un rol. 22. La art. 37 alineatul (1) din Convenție se citește astfel În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să șteargă o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu intenționează să o mențină; sau că litigiul a fost soluționat; sau că, pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată existența, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale laice. 23. Curtea constată că, în mai multe cauze în care recurentul a decedat în timpul procedurii, aceasta a luat în considerare disponibilitatea de a o urmări pe aceasta care a fost exprimată de moștenitorii sau rudele apropiate (López Ribalda și alte c. Spania [GC], nr. 1874/13 și 8567/13, §§ 71-73, 17 octombrie 2019 ), sau existența unui interes legitim revendicat de o persoană care dorește să mențină pledoaria (Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], n 33071/96, CEDH 2000 XII 24. În schimb, Curtea are practica de a elimina cererile de participare în cazul în care mai mulți moștenitori sau rude apropiate nu doresc să urmărească instanța (a se vedea Léger c. Franța (radiere) [GC], nr. 19324/02, § 44, 30 martie 2009 și referințele citate, Gładkowski c. Polonia (radiație), n 29697/96, §§ 13, 14 martie 2000 și Borovská c. Slovacia (revizuire), n 48554/10, § 8-10, 16 februarie 2016 25. Cazul de mai sus face parte din al doilea caz, întrucât cei mai apropiați membri ai familiei defunctului reclamant și-au exprimat dorința de a nu menține cererea în fața Curții (punctul 7 de mai sus). În lumina celor de mai sus și în conformitate cu art. 37 litera (c) din convenție, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii. 26. În ceea ce privește întrebarea dacă circumstanțele speciale care privesc respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în convenție și în protocoalele sale, ar impune pe cât posibil examinarea cauzei în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine , Curtea amintește că, în mai multe cauze anterioare, aceasta a ținut seama, printre altele, de întrebarea dacă cauza se referea la aspecte importante care ar fi permis clarificarea, protejarea și dezvoltarea standardelor de protecție prevăzute de convenție sau dacă cauza, prin impactul său, depășește situația specială a reclamantului (Berlusconi c. Italia [GC], n 58428/13, § 68, 27 noiembrie 2018, precum și referințele menționate anterior), în special dacă legislația relevantă a evoluat în interval (a se vedea, de exemplu, Liger , citată anterior, § 51 și Scheer c. Elveția , 25 martie 1994, § 32, seria A n 287 27. În speță, aceasta nu reprezintă conținutul legislației relevante ca atare, ci aplicarea acesteia în cazul reclamantului care este la originea obiecțiunilor pe care acesta le ridica sub aspectul convenției. Având în vedere aceste elemente, și având în vedere în special ceea ce moștenitorii reclamantului și-au exprimat fără echivoc dorința de a nu menține cererea, Curtea nu identifică circumstanțe speciale care privesc respectarea drepturilor omului garantate de convenție și a protocoalelor sale care ar impune ca aceasta să examineze cererea. 28. Prin urmare, este necesar să se elimine cererea de rol. PE CESAR, CURȚA, ÎN LIMITĂ, hotărăște să șteargă cauza din rol. Făcut în engleză și în franceză, apoi comunicat în scris la 9 aprilie 2021, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Søren Prebensen Robert Spano Adjunct grefierului

GRANDE CHAMBRE

AFFAIRE

MRAOVIĆ c. CROATIE

(Requête n

o

30373/13

)

ARRÊT

(Radiation)

Art 37 • Radiation du rôle • Décès du requérant pendant la procédure • Poursuite de l’examen non justifiée • Souhait de la famille proche du requérant de ne pas maintenir la requête • Absence de circonstances spéciales touchant au respect des droits de l’homme et exigeant la poursuite de l’examen de la requête

STRASBOURG

9 avril 2021

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mraović c. Croatie,

La Cour européenne des droits de l’homme, siégeant en une Grande Chambre composée de

:

Robert Spano,

président,

Jon Fridrik Kjølbro,

Ksenija Turković,

Paul Lemmens,

Síofra O’Leary,

Yonko Grozev,

Dmitry Dedov,

Georges Ravarani,

Georgios A. Serghides,

Marko Bošnjak,

Péter Paczolay,

María Elósegui,

Erik Wennerström,

Saadet Yüksel,

Lorraine Schembri Orland,

Peeter Roosma,

Ana Maria Guerra Martins,

juges,

et de Søren Prebensen,

greffier adjoint de la Grande Chambre

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1

er

avril 2021,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE ET FAITS

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

30373/13) dirigée contre la République de Croatie et dont un ressortissant de cet État, M.

Josip Mraović («

le requérant

») a saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

») le 10 avril 2013.

2.

Le requérant a été représenté par M

e

V. Drenški Lasan, avocate à Zagreb.

Le gouvernement croate («

le Gouvernement

») a été représenté par son agente, M

me

Š. Stažnik.

3.

Le requérant alléguait en particulier qu’il avait été privé de son droit à faire entendre sa cause publiquement, en violation de l’article

6 §

1 de la Convention.

4.

La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article

52 §

1 du règlement de la Cour – «

le règlement

»).

Le 14 mai 2020, une chambre de cette section, composée de Krzysztof Wojtyczek, président, Ksenija Turković, Armen Harutyunyan, Pere Pastor Vilanova, Pauliine Koskelo, Jovan Ilievski, Raffaele Sabato, juges, ainsi que de Abel Campos, greffier de section, a rendu un arrêt dans lequel elle a conclu par six voix contre une qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

À l’arrêt se trouve joint l’exposé de l’opinion dissidente de la juge Koskelo.

5.

Dans une lettre en date du 16 juin 2020, le requérant a sollicité le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre au titre des articles

43 de la Convention et 73 du règlement.

Le 12

octobre 2020, le collège de la Grande Chambre a fait droit à cette demande.

6.

La composition de la Grande Chambre a été arrêtée conformément aux articles 26 §§ 2 et 3 de la Convention et 24 du règlement.

7

.

Le requérant est décédé le 9

novembre 2020.

Le Gouvernement a informé la Cour de cet événement le 11

novembre 2020.

Estimant qu’il ne se justifiait plus de poursuivre l’examen de la requête, il a invité la Cour à rayer l’affaire du rôle.

Il a ensuite réitéré sa proposition dans les observations qu’il a communiquées à la Cour le 1

er

décembre 2020.

Le 8

décembre 2020, l’avocate du requérant a indiqué à la Cour que les héritiers de l’intéressé ne souhaitaient pas maintenir la requête devant la Cour.

Le 15

décembre 2020, le Gouvernement a de nouveau invité la Cour à rayer l’affaire du rôle.

EN FAIT

Le contexte et la procédure interne

8.

Né en 1948, le requérant résidait à Gospić.

9.

Le 30 juin 2005, il fut inculpé devant le tribunal de comté de Gospić (

Županijski sud u Gospiću

). Il était accusé d’avoir violé I.J., une ressortissante étrangère qui jouait dans le club de basketball local.

10

.

À la demande du requérant, la totalité de la procédure devant le tribunal de comté de Gospić se déroula à huis clos pour protéger la vie privée des deux parties.

11.

Le 1

er

décembre 2005, le tribunal de comté de Gospić acquitta le requérant.

Saisie en appel, la Cour suprême (

Vrhovni sud Republike Hrvatske

) annula cette décision au cours d’une audience dont, à la demande du requérant, elle avait interdit l’accès au public pour protéger la vie privée et familiale de l’accusé et de la victime conformément à l’article 293 § 4 du code de procédure pénale.

12.

Lors de la première audience du second procès, le 13 septembre 2007, le requérant sollicita la publicité des débats.

Il argua que des représentants de l’Organisation pour la sécurité et la coopération en Europe (OSCE) avaient déjà assisté à l’audience devant la Cour suprême, et que la victime avait fait aux médias de nombreuses déclarations concernant l’affaire.

Il allégua qu’au cours de la procédure il avait été «

continuellement stigmatisé par les médias parce que le procès s’était tenu à huis clos

» et «

que les médias n’avaient pas pu rendre compte de manière fidèle et objective de la teneur des preuves qui avaient été présentées

». Le parquet s’opposa à la demande du requérant, plaidant que les motifs qui avaient justifié la tenue des débats à huis clos restaient valables.

13

.

Le même jour, le tribunal de première instance rejeta la demande de publicité des débats introduite par le requérant.

14

.

Au cours de l’audience suivante, le 3 décembre 2007, le requérant réitéra sa demande de publicité des débats.

Il argua qu’I.J. avait entre-temps donné quatre interviews dans lesquelles elle avait divulgué aux médias certaines informations concernant sa vie privée et les faits visés par la procédure.

Le parquet s’opposa à la demande du requérant, plaidant que les motifs qui avaient justifié la tenue des débats à huis clos restaient valables.

Il soutint en particulier qu’au cours de son contre-interrogatoire la victime pourrait avoir à répondre à des questions très intimes et à fournir des éléments dont elle n’avait pas parlé au cours de ses interviews.

15

.

Le tribunal de première instance rejeta de nouveau la requête du requérant pour défaut de fondement.

16

.

Le 7 février 2008, le tribunal de comté de Rijeka déclara le requérant coupable de viol et le condamna à trois ans de prison.

Le jugement fut prononcé en public et l’événement fut couvert par trois chaînes de télévision.

17.

Le requérant saisit la Cour suprême d’un recours contre le jugement de première instance, alléguant, entre autres, que la procédure avait été tenue à huis clos sans motif valable.

18

.

Le 8 juin 2009, à l’issue d’une audience dont le public avait été exclu, la Cour suprême rejeta le recours du requérant et confirma sa condamnation, tout en réduisant sa peine à deux ans de prison.

Sur la question de la tenue à huis clos de la procédure dirigée contre le requérant, la Cour suprême dit que le public avait été exclu de l’audience principale aux fins de protéger la vie privée de la victime, conformément à la loi.

19.

Le requérant contesta ces conclusions devant la Cour constitutionnelle (

Ustavni sud Republike Hrvatske

). Dans une décision rendue le 8 novembre 2012 et signifiée au requérant le 22

novembre 2012, la Cour constitutionnelle, considérant qu’il n’avait pas été porté atteinte aux droits constitutionnels du requérant, rejeta pour défaut de fondement le recours dont celui-ci l’avait saisie

.

LE CADRE JURIDIQUE PERTINENT

Le droit interne pertinent

20

.

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale (

Zakon o kaznenom postupku

, Journal Officiel n

o

110/1997, modifié ultérieurement), telles qu’elles étaient en vigueur à l’époque, se lisaient ainsi

:

Publicité de l’audience principale

Article 292

«

1.

L’audience principale se déroule en public (

...)

»

Article 293

«

À tout moment pendant la durée de l’audience principale, le collège des juges peut, d’office ou sur requête des parties, mais toujours après avoir entendu les observations des parties sur la question, interdire l’accès de la salle d’audience au public pendant la totalité ou une partie de l’audience principale, dès lors que pareille mesure est jugée nécessaire à (...)

(...)

4.

la protection de la vie personnelle ou familiale du défendeur, de la victime ou de toute autre partie à la procédure (...)

»

Article 294

«

1.

Les parties, la victime, leurs représentants et le conseil de la défense peuvent assister aux audiences dont l’accès est interdit au public.

»

Article 295

«

1.

Le collège des juges ordonne l’exclusion du public par une décision motivée, rendue en audience publique.

2.

Tout recours exercé contre une décision rendue en vertu du paragraphe premier du présent article est sans effet suspensif.

»

EN DROIT

Sur la demande de radiation du rôle

21.

Eu égard à la demande du Gouvernement et au souhait formulé par la famille du défunt requérant (paragraphe

7 ci-dessus), la Cour doit déterminer s’il convient de rayer la requête du rôle.

22.

L’article 37 § 1 de la Convention se lit ainsi

:

«

À tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure

a)

que le requérant n’entend plus la maintenir

; ou

b)

que le litige a été résolu

; ou

c)

que, pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.

»

23.

La Cour observe que, dans plusieurs affaires où le requérant était décédé pendant la procédure, elle a pris en compte la volonté de poursuivre celle-ci qui avait été exprimée par les héritiers ou parents proches (

López

Ribalda et autres c. Espagne

[GC], n

os

1874/13 et 8567/13, §§ 71-73, 17

octobre 2019

), ou l’existence d’un intérêt légitime revendiqué par une personne désireuse de maintenir la requête (

Malhous c. République tchèque

(déc.) [GC], n

o

33071/96, CEDH 2000

‑

XII

).

24.

À l’inverse, la Cour a pour pratique de rayer les requêtes du rôle lorsqu’aucun héritier ou parent proche ne veut poursuivre l’instance (voir

Léger c. France

(radiation) [GC], n

o

19324/02, § 44, 30 mars 2009

, et les références citées,

Gładkowski c. Pologne

(radiation), n

o

29697/96, §§

10

‑

13, 14 mars 2000

, et

Borovská c. Slovaquie

(révision), n

o

48554/10, §§

8-10, 16

février 2016

).

25.

Le cas d’espèce relève de ce second cas de figure, les membres les plus proches de la famille du défunt requérant ayant exprimé le souhait de ne pas maintenir la requête devant la Cour (paragraphe

7 ci-dessus).

À la lumière de ce qui précède, et conformément à l’article 37

§

1

c) de la Convention, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

26.

Sur la question de savoir si des circonstances spéciales touchant au respect des droits de l’homme tels que définis dans la Convention et ses Protocoles exigeraient qu’elle poursuive l’examen de l’affaire conformément à l’article 37 § 1

in fine

, la Cour rappelle que dans plusieurs affaires antérieures, elle a tenu compte, entre autres, de la question de savoir si l’affaire soulevait d’importantes questions qui auraient permis de clarifier, sauvegarder et développer les normes de protection prévues par la Convention ou si l’affaire, par son impact, dépassait la situation particulière du requérant (

Berlusconi c. Italie

[GC], n

o

58428/13, § 68, 27 novembre 2018, et les références citées), et notamment de la question de savoir si la législation pertinente avait évolué dans l’intervalle (voir, par exemple,

Léger

, précité, § 51, et

Scherer c. Suisse

, 25 mars 1994, § 32, série A n

o

287).

27.

En l’espèce, c’est non pas la teneur de la législation pertinente en tant que telle mais son application dans le cas du requérant qui est à l’origine des griefs que celui-ci soulevait sous l’angle de la Convention.

Au vu de ces éléments, et compte tenu en particulier de ce que les héritiers du requérant ont exprimé sans équivoque le souhait de ne pas maintenir la requête, la Cour ne décèle pas de circonstances spéciales touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles qui exigeraient qu’elle poursuive l’examen de la requête.

28.

Partant, il convient de rayer la requête du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

Décide

de rayer l’affaire du rôle.

Fait en anglais et en français, puis communiqué par écrit le 9 avril 2021, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren Prebensen

Robert Spano

Adjoint au greffier

Président