LOULMET, FOUSSARD, FAVRE, FREBEAU ET SARRAZAC contre la FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 51609/99, 51615/99, 51618/99, 51160/99 și 51625/99 prezentate de Genevieve LOULMET, Jean-Louis FOUSSARD, Jean FABRE, Michel FREBEAU și Michel SARRAZAC împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află la data de mai 2000 într-o cameră compusă din L. Loucaide, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens; K. Jungwiert, H.S. Greve, domnul Ugrekhelidze, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune, Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 28, 29, 30 aprilie 1999 și 5 mai 1999 și înregistrate la 6 octombrie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții sunt resortisanți francezi, născuți în 1951, 1950, 1918, 1949 și, respectiv, 1952, cu reședința în Valroufé și Lamagelaine. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Prin decretul din 31 mai 1994, primul ministru a declarat de interes public construirea Secțiunii Brive-Montauban a autostrăzii A20. La 29 iulie 1994, asociația de apărare a intereselor vierenilor proiectului de autostradă A20 Brive-Montauban (ale cărei reclamanți erau membri) și Comitetul intercomun de coordonare al Tarn- et-Garonne pentru îmbunătățirea rețelei rutiere și pentru apărarea mediului au introdus o acțiune în anulare a acestui decret. Asociația și comitetul au contestat caracterul de interes public al infrastructurii de autostrăzi în cauză și au criticat relevanța traseului autoritar reținut în cele din urmă și susținut că o altă cale ar fi prezentat mai puține dezavantaje. Reclamanții sunt toți proprietari ai caselor de cazare cu teren . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Această asociație fusese constituită în scopuri de acțiune contencioasă, ceea ce explică faptul că, din numărul mare de persoane (aproape 15 000 de semnatari ai unei cereri) care și-au exprimat opoziția față de proiectul autoritar în litigiu, un singur individ, necunoscut de asociație, a sesizat în mod personal Consiliul de Stat. S-a decis în mod expres în cadrul asocierii că acțiunile miilor de reclamanți nu ar fi introduse, deoarece acestea ar duce la dublarea acțiunii asociative. Printr-o hotărâre din 30 octombrie 1998, pronunțată la 13 noiembrie 1998, Consiliul a respins acțiunea. El a considerat, printre altele, că, în cazul în care asocierea și comitetul susțineau faptul că o altă cale ar fi prezentat mai puțin de mai puțin deîncredere, el nu ar fi făcut parte din Consiliul de Stat care hotărăște să facă o astfel de comparație. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii în fața Consiliului de la . Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții susțin, de asemenea, că nu au beneficiat de un proces echitabil. Ei reproșează Consiliului de a fi refuzat în mod expres să se pronunțe asupra elementului esențial al litigiului și care nu ar putea conduce la o examinare de către o altă instanță, și anume stabilirea traseului de autor care ar prezenta cel puțin mai puțin decăzute. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată de o instanță imparțială, în măsura în care o formare a Consiliului de Stat, care acționează în instanță, are un control jurisdicțional asupra unei decizii administrative, parțial elaborată printr-o altă formare a acestei instanțe, acționând pentru aviz prealabil acestei decizii și cu titlu nejudiciar. ÎN DREPT, recurentele invocă o triplă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care în partea sa relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță(...), care va decide, (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale civile (...). Curtea reamintește doar în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Cu toate acestea, Comisia constată că numai asociația de apărare a intereselor vierenilor proiectului de autostradă A20 Brive-Montauban a inițiat o acțiune în anulare a decretului în litigiu și că reclamanții, care erau membri ai acestuia, nu au intervenit în procedura în fața Consiliului de Stat. În consecință, aceștia din urmă nu au epuizat, în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție, căile de atac care le erau deschise în dreptul francez. Reclamanții susțin că asocierea se afla în dreptul de a sesiza Curtea în sine, deoarece își încetase activitățile în ziua următoare hotărârii Consiliului de Stat. Cu toate acestea, această circumstanță depinde numai de voința asociației, adică a membrilor săi, și nu poate fi invocată în mod util pentru a justifica sesizarea Curții de către reclamanții individuali, care nu au fost nici părți, nici părți la procesul intern. În plus, în al doilea rând, ei nu pot fi considerați ca fiind în dreptul de a sesiza Curtea. În această privință, Comisia remarcă faptul că nu a fost expropriat niciunul dintre reclamanți de proprietatea sa și că acțiunea în anulare introdusă de către asociația în fața Consiliului de Stat se referă la caracterul de interes public al proiectului autoritar. Într-adevăr, reclamanții se temeau că proprietățile lor vor fi afectate de pagubele semnificative generate de șantierul de construcții și de circulația vehiculelor, ceea ce ar duce la o scădere semnificativă a valorii lor de piață. Cu toate acestea, reclamanții nu au solicitat niciodată despăgubiri în fața instanțelor competente pentru pierderea de valoare potențială a bunurilor lor, fapt pe care l-ar fi putut face în virtutea unui prejudiciu anormal și special și, prin urmare, nu au epuizat căile de atac interne în ceea ce privește acest aspect al cererii. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție, trebuie să se atașeze și să se declare inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DE A CONSIDERA RESPECTELE DECLARĂ RECHETELE IRRECEVABILE S. Dolle L. L. Loucles greenier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

des requêtes n°

s

51609/99, 51615/99, 51618/99, 51620/99 et 51625/99

présentée par Geneviève LOULMET, Jean-Louis FOUSSARD, Jean FABRE, Michel FREBEAU et Michel SARRAZAC

contre France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le

16

mai

2000 en une chambre composée de

M.

L. Loucaides,

président

,

M.

J.-P. Costa,

M.

P. Kūris,

M

me

F. Tulkens,

M.

K. Jungwiert,

M

me

H.S. Greve,

M.

M. Ugrekhelidze,

juges

,

et de

M

me

S. Dollé,

greffière de section

,

Vu les requêtes susmentionnées introduites les 28, 29, 30

avril

1999 et 5

mai

1999 et enregistrées le 6

octobre

1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants français, nés respectivement en 1951, 1950, 1918, 1949 et 1952 et résidant à Valroufié et Lamagdelaine.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Par un décret en Conseil d’Etat en date du 31 mai 1994, le Premier ministre déclara d’utilité publique la construction de la section Brive-Montauban de l’autoroute A20.

Le 29 juillet 1994, l’association de défense des intérêts des riverains du projet de l’autoroute A20 Brive-Montauban (dont les requérants étaient membres) et le comité intercommunal de coordination du Tarn-et-Garonne pour l’amélioration du réseau routier et de la défense de l’environnement introduisirent un recours en annulation de ce décret. L’association et le comité contestaient le caractère d’utilité publique de l’infrastructure autoroutière concernée et critiquaient la pertinence du tracé autoroutier finalement retenu et soutenait qu’un autre tracé aurait présenté moins d’inconvénients.

Les requérants sont tous propriétaires des maisons d’habitation avec terrain attenant, immédiatement riveraines de l’emprise de l’autoroute, mais non propriétaires d’immeubles ou terrains expropriés.

Ladite association avait été constituée à des fins d’action contentieuse, ce qui explique que sur le grand nombre de personnes (près de 15 000 signataires d’une pétition) ayant manifesté leur opposition au projet autoroutier litigieux, un seul individu, inconnue de l’association, ait saisi à titre personnel le Conseil d’Etat. Il avait été expressément décidé au sein de l’association que les recours des milliers de requérants ne seraient pas introduits, car ils feraient double emploi avec le recours associatif. L’association cessa pratiquement toute activité depuis l’arrêt du Conseil d’Etat.

Par un arrêt du 30 octobre 1998, prononcé le 13 novembre 1998, le Conseil d’Etat rejeta le recours. Il considéra, entre autres, que si l’association et le comité soutenaient qu’un autre tracé aurait présenté moins d’inconvénients, il n’appartenait pas au Conseil d’Etat statuant au contentieux de procéder à une telle comparaison.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent également qu’ils n’ont pas bénéficié d’un procès équitable. Ils reprochent au Conseil d’Etat d’avoir expressément refusé de statuer sur l’élément essentiel du litige et qui ne pouvait donner lieu à un examen par une autre juridiction, à savoir déterminer le tracé autoroutier qui présenterait le moins d’inconvénients.

3.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants soutiennent que leur cause n’a pas été entendue par un tribunal impartial, dans la mesure où une formation du Conseil d’Etat, statuant au contentieux, exerça un contrôle juridictionnel sur une décision administrative, partiellement élaborée par une autre formation de cette juridiction, intervenant pour avis préalable à cette décision et à titre non juridictionnel.

EN DROIT

Les requérants allèguent une triple violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (…) et dans un délai raisonnable, par un tribunal(…), qui décidera, (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…).

»

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes. Or elle constate que seule l’association de défense des intérêts des riverains du projet de l’autoroute A20 Brive-Montauban a engagé un recours en annulation du décret litigieux et que les requérants, qui en étaient membres, ne sont pas intervenus dans la procédure devant le Conseil d’Etat.

En conséquence, ces derniers n’ont pas épuisé, au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours qui leur étaient ouvertes en droit français.

Les requérants affirment que l’association se trouvait dans l’impossibilité de saisir elle-même la Cour, car elle avait cessé ses activités au lendemain de l’arrêt du Conseil d’Etat. Mais cette circonstance dépend uniquement de la volonté de l’association, c’est-à-dire de ses membres, et ne peut pas être invoquée utilement pour justifier la saisine de la Cour par les requérants individuels, qui n’étaient ni parties, ni intervenants au procès interne. Au surplus, à un second titre, ils ne sauraient non plus être considérés comme en droit de saisir la Cour. A cet égard, celle-ci note qu’aucun des requérants ne fut exproprié de sa propriété et que le recours en annulation introduit par l’association devant le Conseil d’Etat visait le caractère d’utilité publique du projet autoroutier. En effet, les requérants craignaient que leurs propriétés soient frappées par les nuisances considérables générées par le chantier de construction puis par la circulation des véhicules, ce qui entraînerait une diminution significative de leur valeur vénale. Toutefois, les requérants n’ont jamais demandé une réparation devant les juridictions compétentes pour la perte de valeur potentielle de leurs biens, ce qu’ils auraient pu faire en justifiant d’un préjudice anormal et spécial. En conséquence, ils n’ont pas non plus épuisé les voies de recours internes en ce qui concerne cet aspect de la requête.

Il s’ensuit que les requêtes doivent être jointes et déclarées irrecevables, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCIDE DE JOINDRE LES REQUÊTES

;

DÉCLARE LES REQUÊTES IRRECEVABLES

.

S. Dollé

L. Loucaides

Greffière

Président