Giomi împotriva Italiei

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53361/99 prezentate de Giovanni GIOMI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la data de mai 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A. Baka, B. Conforti, G. Bonello, P. Lorenzen, domnul Fischbach, E. Levits, judecători și de E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 3 iunie 1998 și înregistrată la 14 decembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul este un resortisant născut în 1924 și rezident în Casalecchio di Reno (Bolonia).

Faptele, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În decembrie 1989, reclamantul a numit în fața Tribunalului de la Bologna societatea C. S.p.a., în scopul de a obține faptul că a declarat nulitatea actului sub seing privat, efectuând cesiunea dreptului de exploatare a unui brevet de construcție de cartușe cedat societății de către solicitant, din cauza necunoașterii de către aceasta din urmă a obligațiilor care decurg din actul menționat. Încheierea procedurii a început la 15 februarie 1990. 1990 privind depunerea documentelor. Această audiere a fost amânată la 19 decembrie 1990 și a fost amânată din oficiu la o dată nespecificată. Ulterior, la 15 iunie 1993, cauza a fost transmisă de către judecător președintelui tribunalului pentru a se pronunța asupra legăturii acestei proceduri cu o altă intenție a reclamantului.

La 18 iunie 1993, președintele a fixat reședința la 30 septembrie 1993. Între timp, la 20 martie 1993, reclamantul a atribuit Tribunalului de la Bologna Societatea C. S.p.a. în vederea obținerii despăgubirii prejudiciilor suferite din cauza încălcării drepturilor sale de autor. De la prima audiere, la 10 iunie 1993, judecătorul, la cererea pârâtului, a transmis cauza președintelui Tribunalului pentru a se pronunța asupra luării cauzei în cauză. La tribunalul din 30 septembrie 1993, instanța a pronunțat pronunțarea procedurilor în instanță la data de 16 septembrie 1993. În decembrie 1993. Cele patru audieri care au avut loc între această dată și 3 octombrie 1995 au fost legate de lacul cauzei.

În ziua următoare, pârâtul a ridicat cu titlu preliminar o excepție de incompetență a instanței. Părțile au solicitat judecătorului pe care l-a fixat, în așteptare, o audiere pentru prezentarea concluziilor. Judecătorul și-a restant decizia până la 1 August 1997, apoi a stabilit o audiere la 27 noiembrie 1997. În acea zi, judecătorul, la cererea părților, a fixat la cinstire prezentarea concluziilor la 11 iunie 1998. La încheierea acestei audieri, judecătorul a fixat la sonda de pledoarii în fața camerei competente la 21 martie 2000. Cu toate acestea, această audiere nu a avut loc deoarece, între timp, în urma atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio), președintele numise un nou judecător de punere în funcțiune.

La 8 februarie 2000, acesta stabilise în cușcă în vederea unei soluționări amiabile la 12 mai 2000. Acuzarea reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 1 decembrie 1989 și era încă în curs de desfășurare la 12 mai 2000. Prin urmare, aceasta a durat deja un pic mai mult de 10 ani și cinci luni pentru o instanță. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea consideră că, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și ținând seama de toate elementele aflate în posesia sa, acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 53361/99 présentée par Giovanni GIOMI contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 18 mai 2000 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis, président , M. A. Baka, M. B. Conforti, M. G. Bonello, M. P. Lorenzen, M. M. Fischbach, M. E. Levits, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 3 juin 1998 et enregistrée le 14 décembre 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant né en 1924 et résidant à Casalecchio di Reno (Bologne).

Les faits, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 1 er décembre 1989, le requérant assigna devant le tribunal de Bologne la société C. S.p.a., afin d’obtenir qu’il prononçât la nullité de l’acte sous seing privé, opérant la cession du droit d’exploitation d’un brevet de construction de cartouches cédé par le requérant à la société, en raison de la méconnaissance par cette dernière des obligations résultant dudit acte. La mise en l’état de l’affaire commença le 15 février 1990. L’audience du 20 juin 1990 concerna le dépôt de documents. Cette audience fut reportée au 19 décembre 1990 puis renvoyée d’office à une date non précisée. Par la suite, le 15 juin 1993, l’affaire fut transmise par le juge au président du tribunal afin qu’il se prononçât sur la jonction de cette procédure à une autre intentée par le requérant.

Le 18 juin 1993, le président fixa l’audience au 30 septembre 1993. Entre-temps le 20 mars 1993, le requérant avait assigné devant le tribunal de Bologne la Société C. S.p.a. afin d’obtenir la réparation du préjudice subit en raison de la violation de ses droits d’auteur. Dès la première audience, le 10 juin 1993, le juge, à la demande de la partie défenderesse, transmit l’affaire au président du tribunal pour qu’il se prononça sur la jonction de l’affaire à l’audience du 30 septembre 1993. La jonction des procédures fut prononcée par le juge de la mise en état à l’audience du 16 décembre 1993. Les quatre audiences qui eurent lieu entre cette date et le 3 octobre 1995, furent relatives à l’instruction de l’affaire.

Le jour venu, la partie défenderesse souleva à titre préjudiciel une exception d’incompétence du tribunal. Les parties sollicitèrent du juge qu’il fixât, en attendant, une audience pour la présentation des conclusions. Le juge réserva sa décision jusqu’au 1 er août 1997, puis fixa une audience au 27 novembre 1997. Ce jour-là, le juge, à la demande des parties, fixa l’audience de présentation des conclusions au 11 juin 1998. Au terme de cette audience, le juge fixa l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente au 21 mars 2000. Toutefois, cette audience se ne tint pas car, entre-temps, suite à l’attribution de l’affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio ), le président avait nommé un nouveau juge de la mise en état.

Le 8 février 2000, celui-ci avait fixé l’audience en vue d’un règlement amiable au 12 mai 2000. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 1 er décembre 1989 et était encore pendante le 12 mai 2000. Elle a donc déjà duré un peu plus de dix ans et cinq mois pour une instance. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président