AFFAIRE GATTO CONTRE L'ITALIE

Rezoluția DH (2000) 70

referitoare la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

din 2 noiembrie 1999

în cauza Gatto împotriva Italiei

(adoptată de Comitetul Miniștrilor la 29 mai 2000,

la cea de-a 709-a reuniune a Delegaților Miniștrilor)

Comitetul Miniștrilor, în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare „Convenția"),

Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 2 noiembrie 1999 în cauza Gatto și transmisă la aceeași dată Comitetului Miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție;

Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 34469/97) îndreptată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 20 decembrie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl Vincenzo Gatto, un cetățean italian, și că Curtea, sesizată cu cauza în temeiul articolului 5, paragraful 2, din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil capătul de cerere privind durata excesivă a unei proceduri penale;

Considerând că în hotărârea sa din 2 noiembrie 1999 Curtea, luând act de o soluționare amiabilă la care ajunseseră Guvernul Statului pârât și reclamantul, și asigurându-se că soluționarea era bazată pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție sau în Protocoalele sale, a decis, în unanimitate, să o radieze de pe rol și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră;

Considerând că, în temeiul soluționării amiabile, s-a convenit ca Guvernul Italiei să verse reclamantului, imediat după notificarea hotărârii, suma totală de 37.000.000 lire italiene, dintre care 32.000.000 lire italiene cu titlu de prejudicii moral și material, și 5.000.000 lire italiene cu titlu de cheltuieli și onorarii;

Reamintind că articolul 44, paragraful 2, din Regulamentul Curții prevede că radierea de pe rol determină pronunțarea unei hotărâri care, odată definitivă, este comunicată de Președinte Comitetului Miniștrilor pentru a-i permite să supravegheze, conform articolului 46, paragraful 2, din Convenție, executarea angajamentelor cărora le-au putut fi subordonate desistarea sau soluționarea litigiului;

Având în vedere Regulile adoptate de Comitetul Miniștrilor privind aplicarea fostului articol 54 care, în prezent, se aplică prin analogie cauzelor care i-au fost transmise în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenție;

Asigurându-se că, la 7 februarie 2000, Guvernul Statului pârât plătise reclamantului sumele prevăzute de soluționarea amiabilă;

Reamintind că, în ceea ce privește capătul de cerere al reclamantului declarat admisibil în această cauză, Comitetul Miniștrilor este în prezent sesizat cu controlul executării a mai multor hotărâri ale Curții și a unui număr considerabil de decizii ale Comitetului Miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenție, prin care se constata o încălcare a articolului 6, paragraful 1, din Convenție din cauza duratei excesive a procedurilor în fața jurisdicțiilor penale italiene;

Considerând în această privință că autoritățile italiene au indicat Comitetului Miniștrilor că erau în curs de a elabora și a adopta noi măsuri cu caracter general pentru a pune capăt gravei probleme a duratei excesive a acestor proceduri și a preveni astfel noi încălcări similare celor deja constatate în cauzele sus-menționate,

Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Italiei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenție în prezenta cauză.

Résolution DH (2000) 70

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 2 novembre 1999

dans l’affaire Gatto contre l’Italie

(adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2000,

lors de la 709

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 2 novembre 1999 dans l’affaire Gatto et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 34469/97) dirigée contre l’Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 décembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Vincenzo Gatto, un ressortissant italien, et que la Cour, saisie de l’affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d'une procédure pénale

;

Considérant que dans son arrêt du 2 novembre 1999 la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le Gouvernement de l’Etat défendeur et le requérant, et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention ou ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de la rayer du rôle

et a pris acte de l'engagement des parties à ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre ;

Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement de l’Italie verserait au requérant, dès notification de l'arrêt, la somme totale de 37 000 000 de lires italiennes, dont 32 000 000 de lires italiennes au titre des préjudices moral et matériel et 5

000

000 de lires italiennes au titre des frais et dépens

;

Rappelant que l’article 44, paragraphe 2, du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois final, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’ancien article

54 qui dans l’immédiat s’appliquent par analogie aux affaires lui ayant été transmis en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

S’étant assuré que le 7 février 2000 le Gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues par le règlement amiable

;

Rappelant que, en ce qui concerne le grief du requérant déclaré recevable dans cette affaire, le Comité des Ministres est actuellement saisi du contrôle de l'exécution de plusieurs arrêts de la Cour et d'un nombre considérable de décisions du Comité des Ministres, en vertu de l'ancien article 32 de la Convention, constatant une violation de l'article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de la durée excessive de procédures devant les juridictions pénales italiennes ;

Considérant à ce propos que les autorités italiennes ont indiqué au Comité des Ministres qu'elles étaient en train d'élaborer et d'adopter de nouvelles mesures de caractère général afin de mettre fin au grave problème de la durée excessive de ces procédures et prévenir ainsi de nouvelles violations semblables à celles déjà constatées dans les affaires susmentionnées,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l’Italie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2,

de la Convention dans la présente affaire.