AFFAIRE FERRARA ET DE LORENZO CONTRE L'ITALIE

Rezoluția DH (2000) 66

referitoare la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

din 26 octombrie 1999

în cauza Ferrara și De Lorenzo contra Italiei

(adoptată de Comitetul de Miniștri la 29 mai 2000,

în cadrul celei de a 709-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor)

Comitetul de Miniștri, în temeiul art. 46, paragraful 2, din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, astfel cum a fost amendată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare «Convenția»),

Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 26 octombrie 1999 în cauza Ferrara și De Lorenzo și transmisă la aceeași dată Comitetului de Miniștri în temeiul art. 46 din Convenție;

Reamintind că la originea acestei cauze se află două cereri (nr. 40282/98 și 40283/98) îndreptate împotriva Italiei, introduse respectiv în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 27 și 26 februarie 1998, în temeiul fostului art. 25 din Convenție, de către dl Salvatore Ferrara și dl Mario De Lorenzo, resortisanți italieni, și că Curtea, sesizată cu cauza în temeiul art. 5, paragraful 2, din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil capătul lor de cerere referitor la durata excesivă a unei proceduri penale;

Considerând că, în hotărârea sa din 26 octombrie 1999, Curtea, luând act de o reglementare amiabilă la care ajunseseră Guvernul Statului pârât și reclamanții, și asigurându-se că reglementarea era bazată pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție sau Protocoalele sale, a decis, în unanimitate, să o radieze de pe rol și a luat act de angajamentul părților de a nu cere trimiterea cauzei către Marea Cameră;

Considerând că, în temeiul reglementării amiabile, s-a convenit că Guvernul Italiei va plăti fiecărui reclamant, la notificarea hotărârii, 13 000 000 de lire italiene cu titlu de prejudiciu moral și 3 000 000 de lire italiene cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv suma totală de 32 000 000 de lire italiene;

Reamintind că art. 44, paragraful 2, din Regulamentul Curții prevede că radierea de pe rol dă naștere unei hotărâri care, odată finală, este comunicată de Președinte Comitetului de Miniștri pentru a-i permite să supravegheze, conform art. 46, paragraful 2, din Convenție, executarea angajamentelor cărora le-ar fi putut fi subordonate desistarea sau soluția litigiului;

Având în vedere Regulile adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea fostului art. 54 care se aplică imediat prin analogie cauzelor care i-au fost transmise în temeiul art. 46, paragraful 2, din Convenție;

Asigurându-se că la 1 februarie 2000, Guvernul Statului pârât plătise reclamanților sumele prevăzute prin reglementarea amiabilă;

Reamintind că, în ceea ce privește capătul de cerere al reclamanților declarat admisibil în această cauză, Comitetul de Miniștri este în prezent sesizat cu controlul executării mai multor hotărâri ale Curții și a unui număr considerabil de decizii ale Comitetului de Miniștri, în temeiul fostului art. 32 din Convenție, prin care se constată o încălcare a art. 6, paragraful 1, din Convenție, din cauza duratei excesive a procedurilor în fața jurisdicțiilor penale italiene;

Considerând în această privință că autoritățile italiene au indicat Comitetului de Miniștri că erau pe cale să elaboreze și să adopte noi măsuri cu caracter general pentru a pune capăt gravei probleme a duratei excesive a acestor proceduri și a preveni astfel noi încălcări similare celor deja constatate în cauzele sus-menționate,

Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Italiei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul art. 46, paragraful 2, din Convenție în prezenta cauză.

Résolution DH (2000) 66

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 26 octobre 1999

dans l’affaire Ferrara et De Lorenzo contre l’Italie

(adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2000,

lors de la 709

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 26 octobre 1999 dans l’affaire Ferrara et De Lorenzo et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article

46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouvent deux requêtes (n°

s

40282/98 et 40283/98) dirigées contre l’Italie, introduites respectivement devant la Commission européenne des Droits de l’Homme les 27 et 26 février 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M.

Salvatore Ferrara et M. Mario De Lorenzo, ressortissants italiens, et que la Cour, saisie de l’affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable leur grief concernant la durée excessive d'une procédure pénale ;

Considérant que dans son arrêt du 26 octobre 1999 la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le Gouvernement de l’Etat défendeur et les requérants, et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention ou ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de la rayer du rôle

et a pris acte de l'engagement des parties à ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre ;

Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement de l’Italie verserait à chaque requérant, dès la notification de l’arrêt,

13 000 000 de lires italiennes au titre du préjudice moral et 3 000 000 de lires italiennes au titre des frais et dépens, soit la somme totale de 32

000 000 de lires italiennes ;

Rappelant que l’article 44, paragraphe 2, du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois final, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’ancien article

54 qui dans l’immédiat s’appliquent par analogie aux affaires lui ayant été transmis en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

S’étant assuré que le 1

er

février 2000, le Gouvernement de l’État défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues par le règlement amiable

;

Rappelant que, en ce qui concerne le grief des requérants déclaré recevable dans cette affaire, le Comité des Ministres est actuellement saisi du contrôle de l'exécution de plusieurs arrêts de la Cour et d'un nombre considérable de décisions du Comité des Ministres, en vertu de l'ancien article 32 de la Convention, constatant une violation de l'article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de la durée excessive de procédures devant les juridictions pénales italiennes ;

Considérant à ce propos que les autorités italiennes ont indiqué au Comité des Ministres qu'elles étaient en train d'élaborer et d'adopter de nouvelles mesures de caractère général afin de mettre fin au grave problème de la durée excessive de ces procédures et prévenir ainsi de nouvelles violations semblables à celles déjà constatées dans les affaires susmentionnées,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l’Italie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2,

de la Convention dans la présente affaire.