Carrozza împotriva Italiei

Rezoluția DH (2000) 63 referitoare la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 octombrie 1999 în cauza Carrozza împotriva Italiei (adoptată de Comitetul Miniștrilor la 29 mai 2000, în cadrul celei de-a 709-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor) Comitetul Miniștrilor, în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare „Convenția”), Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 19 octombrie 1999 în cauza Carrozza și transmisă la aceeași dată Comitetului Miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție; Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 43598/98) îndreptată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei europene a Drepturilor Omului la 18 septembrie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Mario Carrozza, resortisant italian, și că Curtea, sesizată cu cauza în temeiul articolului 5, paragraful 2, din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea privind durata excesivă a unei proceduri penale; Considerând că, în hotărârea sa din 19 octombrie 1999, Curtea, după ce a luat act de o reglementare amiabilă la care au ajuns Guvernul Statului pârât și reclamantul, și după ce s-a asigurat că reglementarea se baza pe respectarea drepturilor omului,

astfel cum este definită în Convenție sau în Protocoalele sale, a decis, în unanimitate, să o radieze de pe rol și a luat act de angajamentul părților de a nu cere trimiterea cauzei la Marea Cameră; Considerând că, în temeiul reglementării amiabile, s-a convenit ca Guvernul Italiei să îi plătească reclamantului, de la notificarea hotărârii, suma totală de 19.000.000 de lire italiene, din care 14.000.000 de lire italiene cu titlu de prejudicii moral și material și 5.000.000 de lire italiene cu titlu de cheltuieli de judecată; Reamintind că articolul 44, paragraful 2, din Regulamentul Curții prevede că radierea de pe rol dă loc unei hotărâri care, odată finală, este comunicată de Președinte Comitetului Miniștrilor pentru a-i permite să supravegheze, în conformitate cu articolul 46, paragraful 2, din Convenție, executarea angajamentelor cărora le-au putut fi subordonate renunțarea sau soluția litigiului; Având în vedere Regulile adoptate de Comitetul Miniștrilor referitoare la aplicarea fostului articol 54, care în prezent se aplică prin analogie cauzelor care i-au fost transmise în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenție; După ce s-a asigurat că la 7 februarie 2000 Guvernul Statului pârât îi plătise reclamantului sumele prevăzute de reglementarea amiabilă; Reamintind că, în ceea ce privește plângerea reclamantului declarată admisibilă în această cauză,

Comitetul Miniștrilor este în prezent sesizat cu controlul executării mai multor hotărâri ale Curții și a unui număr considerabil de decizii ale Comitetului Miniștrilor, în temeiul fostului articol 32 din Convenție, care constată o încălcare a articolului 6, paragraful 1, din Convenție din cauza duratei excesive a procedurilor în fața instanțelor penale italiene; Considerând în această privință că autoritățile italiene au indicat Comitetului Miniștrilor că elaborau și adoptau noi măsuri cu caracter general pentru a pune capăt gravei probleme a duratei excesive a acestor proceduri și pentru a preveni astfel noi încălcări similare celor deja constatate în cauzele sus-menționate, Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Italiei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenție în prezenta cauză.

Résolution DH (2000) 63 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 19 octobre 1999 dans l’affaire Carrozza contre l’Italie (adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2000, lors de la 709 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 19 octobre 1999 dans l’affaire Carrozza et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 43598/98) dirigée contre l’Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 18 septembre 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Mario Carrozza, ressortissant italien, et que la Cour, saisie de l’affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure pénale ; Considérant que dans son arrêt du 19 octobre 1999 la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le Gouvernement de l’Etat défendeur et le requérant,

et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention ou ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de la rayer du rôle et a pris acte de l'engagement des parties à ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre ; Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement de l’Italie verserait au requérant, dès la notification de l’arrêt, la somme totale de 19 000 000 de lires italiennes, dont 14 000 000 de lires italiennes au titre des préjudices moral et matériel et 5 000 000 de lires italiennes au titre des frais et dépens ; Rappelant que l’article 44, paragraphe 2, du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois final, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’ancien article 54 qui dans l’immédiat s’appliquent par analogie aux affaires lui ayant été transmis en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; S’étant assuré que le 7 février 2000,

le Gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues par le règlement amiable ; Rappelant que, en ce qui concerne le grief du requérant déclaré recevable dans cette affaire, le Comité des Ministres est actuellement saisi du contrôle de l'exécution de plusieurs arrêts de la Cour et d'un nombre considérable de décisions du Comité des Ministres, en vertu de l'ancien article 32 de la Convention, constatant une violation de l'article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de la durée excessive de procédures devant les juridictions pénales italiennes ; Considérant à ce propos que les autorités italiennes ont indiqué au Comité des Ministres qu'elles étaient en train d'élaborer et d'adopter de nouvelles mesures de caractère général afin de mettre fin au grave problème de la durée excessive de ces procédures et prévenir ainsi de nouvelles violations semblables à celles déjà constatées dans les affaires susmentionnées, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l’Italie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.