Esposito împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 30883/96 de Paola ESPOSITO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea II), care a stat la 30 mai 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 22 noiembrie 1995 și înregistrată la 29 martie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1968 și locuiește în Livorno.

Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Massimo Cenerini, un avocat care practică în Livorno. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Livorno, pe care l-a lăsat O.C.L. La o dată neidentificată, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Prin decizia din 29 iulie 1991, care a fost făcută executivă la 17 septembrie 1991, Magistratul Livorno a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 decembrie 1992. La 29 martie 1993, reclamantul a furnizat o notificare privind chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul.

La 15 mai 1993, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca locație pentru ea. La 20 mai 1993, a informat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 17 iunie 1993. Între 17 iunie 1993 și 4 iunie 1998, judecătorul a făcut 8 încercări de recuperare a posesiunii, la 17 iunie 1993, 18 mai 1994, 18 mai 1995, 9 octombrie 1995, 7 februarie 1996, 3 decembrie 1996, 27 mai 1997 și 4 iunie 1998. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinii de posesie. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 1998, la 27 iulie 1999, chiriașul a solicitat Curții de District Livorno să stabilească o nouă dată pentru executarea ordinului de posesie.

Reclamantul a solicitat instanței să respingă cererea chiriașului. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Reclamantul se plânge că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului ei de proprietate, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare.

art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. Reclamantul susține că imposibilitatea de a reuși apartamentul ei în decursul a multor ani de la emiterea ordinului de posesie constituie o încălcare a dreptului ei în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public.

În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține, de asemenea, că intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 1998 nu a ajutat la rezolvarea problemei marelui număr de ordine de posesie care urmează să fie executate, deoarece instanțele nu pot stabili o dată proaspătă pentru expulzările pentru lipsa polițiștilor care ar trebui să sprijine executarea. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 30883/96 by Paola ESPOSITO against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 30 May 2000 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis, President , Mr A.B. Baka, Mr B. Conforti, Mr P. Lorenzen, Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, Mr E. Levits, Mr A. Kovler, judges , and Mr E. Fribergh, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 22 November 1995 and registered on 29 March 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is an Italian national, born in 1968 and living in Livorno.

She is represented before the Court by Mr Massimo Cenerini, a lawyer practising in Livorno. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is the owner of an apartment in Livorno, which she had let to O.C.L. On an unidentified date, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1991 and asked her to vacate the premises by that date. In a writ served on the tenant on 16 July 1991 the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Livorno Magistrate. By a decision of 29 July 1991, which was made enforceable on 17 September 1991, the Livorno Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1992. On 29 March 1993, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

On 15 May 1993, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself. On 20 May 1993, she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 17 June 1993. Between 17 June 1993 and 4 June 1998 the bailiff made 8 attempts to recover possession, on 17 June 1993, 18 May 1994, 18 May 1995, 9 October 1995, 7 February 1996, 3 December 1996, 27 May 1997 and 4 June 1998. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession. Following the entry into force of Law No. 431 of 1998, on 27 July 1999, the tenant asked the Livorno District Court to set a fresh date for the enforcement of the order for possession.

The applicant asked the court to reject the tenant’s request. B. Relevant domestic law The relevant domestic law is described in the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35. COMPLAINTS 1. The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment. 2. The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention about the duration of the eviction proceedings. THE LAW The applicant complains that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of her right of property, as embodied in Article 1 of Protocol No. 1, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...” The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. The applicant argues that the impossibility to repossess her apartment during many years from the issue of the order for possession amounts to a violation of her right under Article 1 of Protocol No. 1. As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The applicant further argues that the entry into force of Law No. 431 of 1998 did not help solving the problem of the great number of orders for possession to be enforced since the courts cannot set a fresh date for the evictions for lack of policemen who should assist the enforcement. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention.

No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President