ESPOSITO v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
ESPOSITO v. ITALY (CtEDO, 2000)
SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 30883/96 de Paola ESPOSITO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea II), care a stat la 30 mai 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 22 noiembrie 1995 și înregistrată la 29 martie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1968 și locuiește în Livorno. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Massimo Cenerini, un avocat care practică în Livorno. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Livorno, pe care l-a lăsat O.C.L. La o dată neidentificată, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Prin decizia din 29 iulie 1991, care a fost făcută executivă la 17 septembrie 1991, Magistratul Livorno a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie evacuat până la 31 decembrie 1992. La 29 martie 1993, reclamantul a furnizat o notificare privind chiriașul care a solicitat-o să părăsească sediul. La 15 mai 1993, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca locație pentru ea. La 20 mai 1993, a informat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 17 iunie 1993. Între 17 iunie 1993 și 4 iunie 1998, judecătorul a făcut 8 încercări de recuperare a posesiunii, la 17 iunie 1993, 18 mai 1994, 18 mai 1995, 9 octombrie 1995, 7 februarie 1996, 3 decembrie 1996, 27 mai 1997 și 4 iunie 1998. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinii de posesie. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 1998, la 27 iulie 1999, chiriașul a solicitat Curții de District Livorno să stabilească o nouă dată pentru executarea ordinului de posesie. Reclamantul a solicitat instanței să respingă cererea chiriașului. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Reclamantul se plânge că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului ei de proprietate, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. Reclamantul susține că imposibilitatea de a reuși apartamentul ei în decursul a multor ani de la emiterea ordinului de posesie constituie o încălcare a dreptului ei în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține, de asemenea, că intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 1998 nu a ajutat la rezolvarea problemei marelui număr de ordine de posesie care urmează să fie executate, deoarece instanțele nu pot stabili o dată proaspătă pentru expulzările pentru lipsa polițiștilor care ar trebui să sprijine executarea. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului