SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4997/99 prezentate de Mehmet Reșat ÖZDO Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 martie 1998 și înregistrată la 20 iulie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1968. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Kemal Keleșo. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 octombrie 1996, reclamantul a fost arestat de poliție și i s-a reproșat să acorde ajutor și să susțină o organizație ilegală, și anume PKK. La 23 octombrie 1996, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului Malatya, care a dispus arestarea sa provizorie. Prin actul de acuzare prezentat la 4 noiembrie 1996, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului Malatya l-a acuzat pe reclamant de acordarea de asistență și sprijin unei organizații ilegale, și anume PKK, încălcarea dispozițiilor art. 169 din Codul penal. Prin hotărârea din 5 iunie 1997, Curtea de Securitate a statului Malatya, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu grad de căpitan, l-a recunoscut pe reclamant vinovat și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni. La 20 octombrie 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost adus imediat în fața unui judecător. Reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a statului Malatya, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială. În special, acesta arată că, la momentul respectiv, judecătorii care se aflau acolo ar putea fi ghidați de considerații străine naturii cauzei din cauza statutului lor specific. În acest sens, el invocă art. 6 alin. (1) din Convenție. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața Curții de Securitate a statului Malatya, în măsura în care aceasta nu putea fi considerată drept o instanță independentă și imparțială. Acesta arată în special că, la momentul respectiv, judecătorii din statul în cauză se puteau lăsa ghidați de considerente străine naturii cauzei din cauza statutului lor specific. În acest sens, Tribunalul invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect, astfel cum a făcut-o reclamantul, și consideră necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost imediat tradus în fața unui judecător. Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele invocate de reclamant revelează aspectul unei încălcări a dispozițiilor menționate anterior. Într-adevăr, art. 35 alin. (1) din Convenție prevede că Curtea nu poate fi sesizată decât cu privire la: În termen de șase luni de la decizia internă definitivă În speță, Curtea arată că, având în vedere faptul că păstrarea în litigiu este în conformitate cu legislația internă, reclamantul nu dispunea de niciun mijloc de contestare a duratei detenției sale (a se vedea Hotărârea Sakalk și alții c. Turcia din 26 noiembrie 1997, Rec. 1997-VII, punctul 53. Curtea face trimitere la jurisprudența bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unor căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere (a se vedea, de exemplu, nr. 23654/94, Laçin c. Turcia, dec.15.6.95, D.R. 81, p. 76). Curtea observă că, în speță, reținerea reclamantului a încetat la 23 octombrie 1996, în timp ce cererea a fost introdusă la 23 martie 1998. În plus, examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul termenului menționat. Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURNE la examinarea
de la requête n° 49707/99
présentée par Mehmet Reșat ÖZDOĞAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 mai 2000 en une chambre composée de
M.
A.B. Baka,
président
,
M.
M.
M
me
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier
de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 mars 1998 et enregistrée le 20 juillet 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant turc, né en 1968. Il est représenté devant la Cour par M
e
Kemal Keleșoğlu, avocat au barreau d’Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 octobre 1996, le requérant fut arrêté par la police. Il lui était reproché de porter aide et soutient à une organisation illégale, à savoir le PKK.
Le 23 octobre 1996, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat de Malatya qui ordonna sa détention provisoire.
Par acte d’accusation présenté le 4 novembre 1996, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat de Malatya inculpa le requérant de porter aide et soutien à une organisation illégale, à savoir le PKK, infraction prévue à l’article 169 du code pénal.
Par un arrêt du 5 juin 1997, la cour de sûreté de l’Etat de Malatya, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant grade de capitaine, reconnut le requérant coupable et le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois.
Le 20 octobre 1997, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas été aussitôt traduit devant un juge.
Le requérant se plaint en outre de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant la cour de sûreté de l’Etat de Malatya dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial. Il expose notamment qu’à l’époque, les juges y siégeant pouvaient se laisser guider par des considérations étrangères à la nature de la cause en raison de leur statut spécifique. Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention.
1.
Le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant la cour de sûreté de l’Etat de Malatya dans la mesure où celle-ci ne pouvait passer pour un tribunal indépendant et impartial. Il expose notamment qu’à l’époque, les juges y siégeant pouvaient se laisser guider par des considérations étrangères à la nature de la cause en raison de leur statut spécifique. Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention.
En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief, tel qu’exposé par le requérant, et juge nécessaire de le porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.
2.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas été aussitôt traduit devant un juge.
Toutefois, la Cour n’est pas appelée à se prononcer sur le point de savoir si les faits allégués par le requérant révèlent l’apparence d’une violation desdites dispositions. En effet, l’article 35 §
1 de la Convention prévoit que la Cour ne peut être saisie que «
dans un délai de six mois à partir de la décision interne définitive
».
En l’espèce, la Cour relève que la garde à vue litigieuse étant conforme à la législation interne, le requérant ne disposait en droit turc d’aucune voie de recours pour contester la durée de sa garde à vue (voir arrêt Sakık et autres c. Turquie du 26 novembre 1997,
Recueil
1997-VII, § 53). La Cour se réfère à la jurisprudence bien établie selon laquelle, en l’absence de voies de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête (cf., par exemple, N° 23654/94, Laçin c. Turquie, déc.15.6.95, D.R. 81, p. 76).
La Cour observe qu’en l’espèce la garde à vue du requérant a pris fin le 23 octobre 1996, alors que la requête a été introduite le 23 mars 1998.
En outre, l’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre le cours dudit délai.
Cette partie de la requête est donc tardive et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 1 de la Convention
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen du grief du requérant concernant l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat de Malatya l’ayant condamné,
pour le surplus.
Erik Fribergh
András Baka
Greffier
Président