BILEN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34482/97 prezentată de Mehmet BILEN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la iunie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 13 septembrie 1996 și înregistrată la 14 ianuarie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, este resortisant turc, născut în 1960. La momentul faptei, el a fost comerciant și a locuit în Diyarbakr. Acesta este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Sedat CEINAR, avocat în barou din Diyarbakakr. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza cauzei La 14 aprilie 1996, reclamantul, care deținea o carte de identitate în numele Șükrü Kul, a fost arestat la Adana de către ofițeri de poliție din secțiunea antiteroristă a Direcției de Securitate, în timpul unui control de identitate. Suspicios de a desfășura activități în calitate de membru al unei bande armate, YEKBUN (partea reunită a poporului din Kurdistan), a fost pus în custodie în sediul conducerii respective. În timpul detenției sale la sediul secției antiteroriste din cadrul conducerii securității din Adana, reclamantul a fost interogat de polițiști care, pentru a-i extorca mărturisirea despre apartenența sa la organizația YEKBUN, i-ar fi aplicat abuzuri. În urma acestor interogatorii, care s-au desfășurat până la 19 aprilie 1996, reclamantul a fost examinat de un medic legist al cărui raport menționa Două zgârieturi cu crustă, l mai mult de 2 cm lungime pe încheietura stângă și la stânga, iar la stânga, la stânga, la stânga, la stânga, la stânga, la stânga, la stânga, la dreapta, aproximativ 0,5 cm pe încheietura mâinii, iar după raport, reclamantul pretindea că suferă și el de dureri la brațul stâng și la spate. Tot la 19 aprilie 1996, poliția din Adana l-a adus pe reclamant la secțiunea antiteroristă a Direcției de Securitate Diyarbakar. În urma interogatoriilor efectuate de poliția din Diyarbakr, reclamantul a fost examinat din nou de un medic legist, la 2 mai 1996. În conformitate cu raportul întocmit de acesta, reclamantul nu purta nici o dovadă de abuz. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului La 2 mai 1996, când a depus mărturie în fața procurorului republicii în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakakr, reclamantul a declarat că a fost torturat în timpul custodiei sale. Procurorul nu a inclus declarațiile reclamantului în procesul verbal. După ce a fost ascultat de procuror, reclamantul a fost adus în fața judecătorului judecător din aceeași jurisdicție, care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, el a repetat că a fost torturat în timpul arestării sale. În procesul verbal, judecătorul a precizat doar că reclamantul a declarat că și-a semnat mărturisirea sub constrângerea poliției și le-a retras. Procurorul și judecătorul-șef nu au reacționat la acuzațiile de maltratare formulate de reclamant și nu le-au transmis la Parchetul competent. Prin actul de punere sub acuzare din 6 mai 1996, procurorul l-a acuzat pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal, reprimat la adresa unei bande armate ilegale care putea comite acte împotriva statului și a autorităților publice. La prima audiere, reclamantul a declarat din nou că a fost maltratat în timpul custodiei sale. Procurorul și judecătorii de fond nu au reacționat. La sfârșitul ședinței din 20 iunie 1996, instanța de securitate a statului a acordat reclamantului libertatea provizorie. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața acestei instanțe. GRIFS Recurentul a invocat încălcarea articolului 3 din Convenție și susține că a fost supus torturii în timpul detenției sale de către funcționari de poliție care voiau să-i extorce mărturisirea, în special că ofițerii de poliție, responsabili pentru arestarea și interogarea sa, i-au aplicat electroșocuri și jeturi de apă rece. De asemenea, acești polițiști ar fi suspendat de brațe și ar fi amenințat cu moartea. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Convenție, din cauza faptului că a fost pus în arest fără decizie judecătorească. Reclamantul a declarat, de asemenea, că a fost victima unei încălcări a articolului 5 alineatul (3) din Convenție și denunță durata excesivă a custodiei sale de 21 de zile. Reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a dispus de căi de atac, în ceea ce privește legalitatea și durata custodiei sale [art. 5 alineatul (4) din Convenție]. În cele din urmă, recurentul a declarat încălcarea articolului 6 alineatul (3) din Convenție, în măsura în care nu a putut beneficia de asistență juridică în custodia sa. Recurentul se plânge de rele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale (art. 3 din Convenție), precum și de durata excesivă a custodiei sale [art. 5 alineatul (3) din Convenție] și de lipsa unei căi de atac la nivel național pentru contestarea custodiei [art. 5 alineatul (4) din Convenție]. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa, și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE la examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la presupusele rele tratamente în custodia sa (art. 3 din Convenție), lungimea excesivă a custodiei sale fără a fi adusă imediat în fața unui judecător [art. 5 alineatul (3) din Convenție], precum și lipsa unei căi de atac pentru contestarea custodiei sale [art. 5 alineatul (4) din Convenție] DECLARĂ RECETA IRRECEVABILĂ PENTRU SUPRAVIEȚUIRE. Michael O. BOYLE Elisabeth Palm Modululer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 34482/97

présentée par Mehmet BILEN

contre Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

6

juin

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M

me

W. Thomassen,

M.

L. Ferrari Bravo,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

C. Bîrsan,

M.

J. Casadevall,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 13 septembre 1996 et enregistrée le 14 janvier 1997,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, est ressortissant turc, né en 1960. A l’époque des faits, il était commerçant et habitait à Diyarbakır.

Il est représenté devant la Cour par Maître Sedat ÇINAR, avocat au barreau de Diyarbakır.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Genèse de l’affaire

Le 14 avril 1996, le requérant, qui possédait une carte d’identité au nom de Șükrü Kul, fut appréhendé à Adana par des agents de police de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté, lors d’un contrôle d’identité. Soupçonné de mener des activités en tant que membre d’une bande armée, YEKBUN (le parti réuni du peuple de Kurdistan), il fut placé en garde à vue dans les locaux de ladite direction.

Lors de sa garde à vue dans les locaux de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’Adana, le requérant fut interrogé par les policiers qui, pour lui extorquer des aveux sur son appartenance présumée à l’organisation YEKBUN, lui auraient infligé des mauvais traitements.

A la suite de ces interrogatoires, qui se déroulèrent jusqu’au 19 avril 1996, le requérant fut examiné par un médecin légiste dont le rapport faisait état de

deux égratignures avec croûtes, l’une d’environ 2 centimètres de long sur le poignet gauche et l’autre d’environ 0,5 centimètre sur le poignet droit. D’après le rapport, le requérant prétendait aussi souffrir de douleurs au bras gauche et au dos.

Toujours le 19 avril 1996, la police d’Adana livra le requérant à la section anti-terroriste de la direction de la sûreté de Diyarbakır.

Après les interrogatoires effectués par la police de Diyarbakır, le requérant fut de nouveau examiné par un médecin légiste, le 2 mai 1996. Aux termes du rapport établi par celui-ci, le requérant ne portait aucune trace de mauvais traitements.

Procédure pénale engagée contre le requérant

Le 2 mai 1996, lorsqu’il faisait sa déposition devant le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır («le procureur

»- «la cour de sûreté de l’Etat»), le requérant affirma qu’il avait été torturé lors de sa garde à vue. Le procureur n’inscrivit pas les déclarations du requérant dans le procès verbal.

Après avoir été entendu par le procureur, le requérant fut traduit devant le juge assesseur de la même juridiction, qui ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, il répéta qu’il avait été torturé lors de sa garde à vue. Dans le procès verbal, le juge assesseur se contenta de préciser que le requérant déclarait avoir signé ses aveux sous la contrainte de la police et qu’il les rétractait.

Le procureur et le juge assesseur ne réagirent pas aux allégations de mauvais traitements formulées par le requérant et ne les transmirent pas au parquet compétent.

Par acte d’accusation du 6 mai 1996, le procureur inculpa le requérant devant la cour de sûreté de l’Etat et requit sa condamnation en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal, réprimant l’appartenance à une bande armée illégale pouvant commettre des délits contre l’Etat et les pouvoirs publics.

Lors de la première audience, le requérant déclara une nouvelle fois qu’il avait été maltraité pendant sa garde à vue. Le procureur et les juges de fond ne réagirent pas.

A la fin de l’audience du 20 juin 1996, la cour de sûreté de l’Etat accorda au requérant la liberté provisoire. La procédure est toujours pendante devant cette juridiction.

GRIEFS

Le requérant allègue la violation de l’article 3 de la Convention. Il affirme avoir été soumis à la torture lors de sa garde à vue par des fonctionnaires de police qui voulaient lui extorquer des aveux. Il prétend en particulier que les agents de police, responsables de sa garde à vue et de son interrogatoire, lui ont infligé des électrochocs et des jets d’eau froide. Lesdits policiers l’auraient également suspendu par les bras et l’auraient menacé de mort.

Le requérant se plaint en outre d’une violation de l’article 5 § 1 de la Convention, du fait d’avoir été placé en garde à vue sans décision de juge.

Le

requérant se dit également victime d’une violation de l’article 5 § 3 de la Convention et dénonce la durée excessive de sa garde à vue de 21 jours.

Le requérant se plaint aussi de n’avoir pas disposé des voies de recours, pour ce qui est de la légalité et de la durée de sa garde à vue

(article 5 § 4 de la Convention).

Enfin, le requérant allègue la violation de l’article 6 § 3 de la Convention, dans la mesure où il n’a pu bénéficier de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue (article 3 de la Convention) ainsi que de la durée excessive de sa garde à vue (article

5 § 3 de la Convention) et de l’absence de recours national pour contester la garde à vue (article 5 § 4 de la Convention).

En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.

2.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête, et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen des griefs du requérant concernant les prétendus mauvais traitements lors de sa garde à vue (article 3 de la Convention), la longueur excessive de sa garde à vue sans être aussitôt traduit devant un juge (article 5

;

DECLARE LA REQUETE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael

O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente