SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 42584/98 prezentate de Aziz DURMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la iunie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, L. Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 25 februarie 1998 și înregistrată la 5 august 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, resortisant turc, născut în 1954, își are reședința în Șanl La 24 iunie 1997, reclamantul a fost arestat și reținut în sediul Direcției de Securitate a Șanluiurfa. Polițiștii i-au spus că au găsit în mașina sa un pistol (fără permis de port de arme), documente referitoare la PKK, chitanțe de impozit revoluționar, o carte de identitate a PKK, precum și materiale tipărite. reclamant și au confiscat un pistol, o armă de vânătoare și publicații separatiste pro-kurde. Întotdeauna la 24 iunie 1997, reclamantul a fost examinat de către medicul al cărui raport nu indică nicio urmă de rănire. A fost intervievat în calitate de pârât în cadrul unei anchete deschise privind recrutarea activiștilor înarmați pentru PKK. Reclamantul a fost acuzat că a fost membru al PKK, că a recrutat cel puțin două persoane pentru PKK și a încercat să-i trimită în taberele PK din Siria. Interogatoriile s-au desfășurat până a doua zi. Reclamantul a refuzat să răspundă la întrebări cu privire la eventualele sale relații cu PKK. Reclamantul a fost condus la Spitalul Civil după interogatorii. Medicul care a examinat-o a întocmit la 26 iunie 1997 un raport conform căruia nici o urmă de lovituri sau rănire nu a fost găsită pe corpul său. În aceeași zi, a fost interogat de procurorul Republicii Șanläurfa, care a declarat procurorului că polițiștii au fost forțați să semneze declarația sa. La 27 iunie 1997, după ce a auzit, judecătorul de pace din Șanlulfa a ordonat arestarea provizorie a reclamantului. În aceeași zi, reclamantul a fost transferat la casa de reținere din Șanlurga. Procedura penală inițiată împotriva membrilor forțelor de securitate la 9 iulie 1997, reclamantul, prin intermediul avocatului său, a depus o plângere la procurorul Republicii Șanläurfa împotriva ofițerilor de poliție responsabili de interogatoriu în timpul arestării sale, cărora le-a reproșat că i-a aplicat tratamente abuzive în vederea extorcării de mărturisiri. El a susținut în special că el a fost legat la ochi, pe care a fost forțat să se întindă pe gheață, că blocuri de gheață au fost puse pe pieptul său și că un polițist a urinat pe gura sa. La avocat al reclamantului a făcut observație că el însuși a constatat urmele de maltratate pe corpul clientului său în timpul vizitei sale. La 23 iulie 1997, Parchetul din Șanläurfa a emis un ordin de nejudiciare cu privire la plângerea reclamantului. Prin decizia din 14 octombrie 1997, președintele tribunalului din Siverek a respins opoziția reclamantului formulată împotriva acestei ordonanțe. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului Prin actul de acuzare prezentat la 11 iulie 1997, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakýr l-a acuzat pe reclamant de a fi membru al unei bande armate, PKK. În fața instanței, reclamantul susținea că polițiștii au fost maltratați în timpul arestării sale pentru a-i extorca mărturisirea și informațiile și a respins acuzațiile aduse împotriva lui și a susținut o punere în scenă a poliției din cauza activităților sale în cadrul Asociației Drepturilor Omului. La 10 mai 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare pentru acordarea de asistență unei bande armate în sensul articolului 169 din Codul penal. Procedura este în continuare pendinte în fața Curții de Casație. Recurentul, invocând art. 3 din Convenție, se plânge că a fost supus unor abuzuri în timpul arestării sale de către funcționari de poliție care voiau să-i scoată o mărturisire, în special că polițiștii i-au pus blocuri de gheață pe corp când a fost întins, că l-au amenințat, că un polițist i-a urinat pe gură. El se plânge, de asemenea, că a fost bătut și că a făcut obiectul amenințărilor. Reclamantul se plânge, în plus, încă în conformitate cu art. 3, că atunci când a fost transferat de la casa de la zza la Diyarbakär, a fost încătușat și că a fost insultat de către gardieni. Pe marginea unghiului articolului 6 din Convenție, se plânge că cauza sa nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială, în măsura în care un magistrat militar se afla în curtea de securitate a statului în fața căreia se afla. Reclamantul susține că percheziția efectuată în casa sa constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie în sensul articolului 8 din convenție. Reclamantul susține că relele tratamente și detenția pe care le-ar fi suferit constituie ingerințe în libertatea sa de exprimare și de asociere, în măsura în care acestea vizau sancționarea activităților sale desfășurate în calitate de apărător al drepturilor omului. În acest sens, acesta invocă articolele 10 și 11 din Convenție. El pretinde că a fost discriminat din cauza originii sale kurde, spre deosebire de art. 14 din Convenția combinată cu celelalte articole pe care le-a folosit. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecții ale Reclamantul, astfel cum au fost prezentate în cererea sa, și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURNE la examinarea obiecțiunilor reclamanților cu privire la relele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale (art. 3 din Convenție) ; DECLARĂ REQUETA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O
de la requête n° 42584/98
présentée par Aziz DURMAZ
contre Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
6
juin
2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 25 février 1998 et enregistrée le 5 août 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, ressortissant turc, né en 1954 réside à Șanlıurfa (Turquie). Il est vice-président de la section de Șanlıurfa de l’Association des Droits de l’Homme.
Il est représenté devant la Cour par Maître Osman Baydemir, avocat au barreau de Diyarbakır.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Genèse de l’affaire
Le 24 juin 1997, le requérant fût arrêté et placé en garde à vue dans les locaux de la Direction de sûreté de Șanlıurfa. Les policiers lui indiquèrent avoir trouvé dans sa voiture un pistolet (sans permis de port d’armes), des documents concernant le PKK, des reçus d’impôt révolutionnaire, une carte d’identité du PKK ainsi que des imprimés. Les policiers perquisitionnèrent au domicile du
requérant et saisirent un pistolet, un fusil de chasse et des publications séparatistes pro-kurdes.
Toujours le 24 juin 1997, le requérant fut examiné par le médecin dont le rapport ne fait état d’aucune trace de coups et blessures.
Il fût interrogé en qualité de prévenu dans le cadre d’une enquête ouverte au sujet de recrutement des militants armés pour le PKK. On reprochait au requérant d’être membre du PKK, d’avoir recruté au moins deux personnes pour le PKK et de tenter de les envoyer aux camps du PKK se trouvant en Syrie.
Les interrogatoires se déroulèrent jusqu’au lendemain. Le requérant refusa de répondre aux questions sur ses éventuelles relations avec le PKK.
Le requérant fut conduit à l’Hôpital civil après les interrogatoires. Le médecin qui l'examina établît le 26 juin 1997 un rapport aux termes duquel aucune marque de coups et blessure ne se trouvait sur son corps.
Le même jour, il fut interrogé par le procureur de la République de Șanlıurfa. Il déclara au procureur que les policiers l’avaient forcé à signer sa déposition.
Le 27 juin 1997, après l’avoir entendu, le juge de paix de Șanlıurfa ordonna la mise en détention provisoire du requérant. Le jour même, le requérant fut transféré à la maison d’arrêt de Șanlıurfa.
Procédure pénale engagée contre les membres des forces de sécurité
Le 9 juillet 1997, le requérant, par le biais de son avocat, porta plainte auprès du procureur de la République de Șanlıurfa contre les agents de police responsables de son interrogatoire lors de sa garde à vue, auxquels il reprocha de lui avoir infligé de mauvais traitements afin d’extorquer des aveux. Il soutint notamment qu’il avait les yeux bandés, qu’il a été forcé à s’allonger sur la glace, que des blocs de glace avaient été posés sur sa poitrine et qu’un policier avait uriné sur sa bouche. L’avocat du requérant fit observer qu’il avait constaté lui-même les traces de mauvais traitements sur le corps de son client lors de sa visite.
Le 23 juillet 1997, le parquet de Șanlıurfa rendit une ordonnance de non-lieu quant à la plainte du requérant.
Par décision du 14 octobre 1997, le président de la cour d’assises de Siverek rejeta l’opposition du requérant faite contre cette ordonnance.
Procédure pénale engagée contre le requérant
Par acte d’accusation présenté le 11 juillet 1997, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État de Diyarbakır accusa le requérant d’être membre d’une bande armée, le PKK.
Devant le tribunal, le requérant soutint que les policiers l’avaient maltraité lors de sa garde à vue afin de lui extorquer des aveux et des renseignements. Il rejeta également les accusations portées contre lui et soutint une mise en scène de la police en raison des ses activités au sein de l’association des droits de l’homme.
Le requérant fut placé en liberté provisoire le 11 novembre 1997.
Le 10 mai 1999, la Cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à trois ans d’emprisonnement pour avoir porté assistance à une bande armée au sens de l’article 169 du Code pénal.
La procédure est toujours pendante devant la Cour de cassation.
Le requérant, invoquant l’article 3 de la Convention, se plaint d'avoir été soumis à des mauvais traitements lors de sa garde à vue par des fonctionnaires de police qui voulaient lui extorquer des aveux. Il prétend en particulier que les policiers avaient posé des blocs de glace sur son corps lorsqu’il a été allongé, qu’ils l’avaient menacé, qu’un policier avait uriné sur sa bouche. Il se plaint également d’avoir été battu et d’avoir fait l’objet des menaces. Le requérant se plaint en outre, toujours au regard de l’article 3, que lors de son transfert de la maison d’arrêt d’Urfa à Diyarbakır, on lui a mis les menottes et qu’il a été insulté par les gardiens.
Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, il se plaint que sa cause n’a pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial dans la mesure où un magistrat militaire siègeait dans la cour de sûreté de l’Etat devant laquelle il comparait.
Le requérant allègue que la perquisition effectuée chez lui constitue une violation de son droit au respect de sa vie privée et familiale au sens de l’article 8 de la Convention.
Le requérant soutient que les mauvais traitements et la détention qu’il aurait subis constituent des ingérences dans sa liberté d’expression et d’association dans la mesure où ils visaient à sanctionner ses activités effectuées en sa qualité de défenseur des droits de l’homme. Il invoque à ces égards les articles 10 et 11 de la Convention.
Il prétend avoir été soumis à une discrimination en raison de son origine kurde, contrairement à l’article 14 de la Convention combiné avec les autres articles qu’il invoque.
1.
Le requérant se plaint de mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue (article 3 de la Convention).
En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.
2.
La Cour a examiné les autres griefs du
requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête, et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen des griefs des requérants concernant les mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue (article 3 de la Convention) ;
pour le surplus.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente