Sborchia și Tognarini împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINIBILitatea cererii nr. 33116/96 de către Giuseppe SBORCHIA și Maddalena TOGNARINI împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 22 iunie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 14 iunie 1996 și înregistrată la 23 septembrie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt resortisanți italieni, care trăiesc în Sesto Fiorentino.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Gian Luca Baldacci, un avocat care practică în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Florența, pe care i-au lăsat U.R. într-o scrisoare servită locatarului la 29 iunie 1987, reclamanții i-au informat că au intenționat să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului de 31 decembrie 1987 și au convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Florenței. Prin decizia din 3 decembrie 1987, care a fost făcută executivă la 19 martie 1988, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1988. La 25 octombrie 1989, reclamanții au făcut o declarație legală de a solicita urgent ca sediul ca cazare pentru ei înșiși.

La 6 iulie 1990 și din nou la 7 mai 1992, reclamanții au notificat chiriașul care l-a solicitat să scape de sediul, iar la 1 iulie 1992 au notificat chiriașul care l-a informat că ordinul de posesie ar fi executat de către un judecător la 4 august 1992. Între 4 august 1992 și 3 noiembrie 1997, judecătorul a încercat 11 încercări de recuperare a posesiunii, la 4 august 1992, 29 martie 1993, 17 ianuarie 1994, 17 octombrie 1994, 11 aprilie 1995, 20 octombrie 1995, 12 decembrie 1995, 11 martie 1996, 28 octombrie 1996, 5 iunie 1997 și 3 noiembrie 1997. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 23 decembrie 1997, reclamanții au retras premiile.Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V.

COMPLAINTS Reclamanții se plâng de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor. Reclamanții se plâng în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului lor a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamanții se plâng în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenție, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan.

În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 33116/96 by Giuseppe SBORCHIA and Maddalena TOGNARINI against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 June 2000 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis, President , Mr A.B. Baka, Mr B. Conforti, Mr P. Lorenzen, Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, Mr E. Levits, Mr A. Kovler, judges , and Mr E. Fribergh, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 14 June 1996 and registered on 23 September 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants are Italian nationals, living in Sesto Fiorentino.

They are represented before the Court by Mr Gian Luca Baldacci, a lawyer practising in Florence. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants are the owners of an apartment in Florence, which they had let to U.R. In a writ served on the tenant on 29 June 1987, the applicants informed him that they intended to terminate the lease on expiry of the term of 31 December 1987 and summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate. By a decision of 3 December 1987, which was made enforceable on 19 March 1988, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988. On 25 October 1989, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for themselves.

On 6 July 1990 and again on 7 May 1992, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises. On 1 July 1992, they served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 4 August 1992. Between 4 August 1992 and 3 November 1997, the bailiff made 11 attempts to recover possession, on 4 August 1992, 29 March 1993, 17 January 1994, 4 October 1994, 11 April 1995, 20 October 1995, 12 December 1995, 11 March 1996, 28 October 1996, 5 June 1997 and 3 November 1997. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession. On 23 December 1997, the applicants repossessed the premises.

B. Relevant domestic law The relevant domestic law is described in the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTS 1. The applicants complain about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment. 2. The applicants further complain about the duration of the eviction proceedings. THE LAW The applicants complain that their inability to recover possession of their apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicants further complain about the duration of the eviction proceedings. Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...” The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention.

No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President