Gnecchi și Barigazzi împotriva Italiei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 32006/96 de către Giovanna GNECCHI și Mario BARIGAZZI împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 22 iunie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători [Notă1] și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la 1 aprilie 1996 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 24 iunie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt resortisanți italieni, respectiv născuți în 1930 și 1925, care trăiesc în Milan.

Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Mariantonia Gnecchi Boscarolli, avocat practicant în Bolzano. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Milano, pe care i-au lăsat G.M. și R.C. Într-o scrisoare înregistrată din 23 ianuarie 1982, reclamanții au informat chiriașii că au intenționat să încheie închiriere și le-au cerut să abandoneze sediul până la 27 iulie 1982. Într-o scrisoare servită la chiriași la o dată neespecificată, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașii să apară înaintea magistratului milan.

Prin decizia din 4 noiembrie 1982, care a fost făcută executivă la 15 decembrie 1982, Magistratul milan a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1983. Prin decizia din 28 iunie 1985, Magistratul Milan a amânat termenul respectiv până la 18 decembrie 1985. La 13 decembrie 1985, reclamanții au notificat chiriașii care le impun să abandoneze sediul. La 11 februarie 1986, ei au notificat chiriașii să le informeze că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 25 februarie 1986. Între 25 februarie 1986 și 24 octombrie 1986, judecătorul a făcut șase încercări de recuperare a posesiunii, la 25 februarie 1986, 9 aprilie 1986, 11 iunie 1986, 28 iunie 1986, 24 octombrie 1986 și 24 octombrie 1986. La 14 aprilie 1987, reclamanții au făcut o declarație legală că au cerut urgent cazare pentru fiica lor.

Între 28 aprilie 1987 și 12 noiembrie 1998, judecătorul a făcut 50 de încercări de recuperare a posesiunii, la 28 aprilie 1987, 30 iunie 1987, 31 iulie 1987, 16 septembrie 1987, 10 noiembrie 1987, 21 decembrie 1987, 17 februarie 1988, 22 mai 1989, 28 iulie 1989, 4 noiembrie 1989, 18 decembrie 1989, 7 februarie 1990, 23 martie 1990, 16 mai 1990, 17 Iulie 1990, 12 octombrie 1990, 21 ianuarie 1991, 11 aprilie 1991 14 mai 1991, 24 iulie 1991, 23 octombrie 1991, 17 ianuarie 1992, 15 aprilie 1992, 6 iulie 1992, 23 octombrie 1992, 4 noiembrie 1992, 27 ianuarie 1993, 20 aprilie 1993, 15 iulie 1993, 19 octombrie 1993, 13 ianuarie 1994, 21 aprilie 1994, 11 iulie 1994, 10 octombrie 1994, 16 decembrie 1994, 14 Marș 1995, 14 iunie 1995, 12 octombrie 1995, 25 ianuarie 1996, 19 aprilie 1996, 9 iulie 1996, 25 octombrie 1996, 28 ianuarie 1997, 29 aprilie 1997, 28 iulie 1997, 21 octombrie 1997, 20 ianuarie 1998, 31 martie 1998, 11 iunie 1998 și 12 noiembrie 1998. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie.

La sfârșitul lunii ianuarie 1999, chiriașii au concediat sediul.Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTE Reclamanții se plâng de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului lor. Reclamanții se plâng în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului lor a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamanții se plâng în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenție, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan.

Reclamanții susțin că imposibilitatea de a-și retracta apartamentul în mai mult de treisprezece ani de la prima încercare a judecătorului de a-și executa ordinea de posesie constituie o încălcare a dreptului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Ele subliniază că acestea pot retracta apartamentul lor numai pentru că chiriașii au evacuat spontan. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor.

Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamanții susțin că întârzierea în executarea ordinului emis de Magistratul de la Milano încălcă dreptul lor la o instanță. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului [Notă1] Numele judecătorilor trebuie urmate de un COMMA și de un BREAK LINE MANUAL (Shift+Enter).

Atunci când se introduce numele prin intermediul AltS, vă rugăm să eliminați numele judecătorului de substitut, dacă este necesar, și raportul (alineatele suplimentare). (Nu trebuie să existe un spațiu suplimentar între numele judecătorilor și numele grefierului secțiunii.)

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 32006/96 by Giovanna GNECCHI and Mario BARIGAZZI against Italy The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 June 2000 as a Chamber composed of Mr C.L. Rozakis, President , Mr A.B. Baka, Mr B. Conforti, Mr P. Lorenzen, Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, Mr E. Levits, Mr A. Kovler, judges , judges , [Note1] and Mr E. Fribergh, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 1 April 1996 and registered on 24 June 1996, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants are Italian nationals, born respectively in 1930 and 1925, living in Milan.

They are represented before the Court by Mrs Mariantonia Gnecchi Boscarolli, a lawyer practising in Bolzano. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants are the owners of an apartment in Milan, which they had let to G.M. and R.C. In a registered letter of 23 January 1982, the applicants informed the tenants that they intended to terminate the lease and asked them to vacate the premises by 27 July 1982. In a writ served on the tenants on an unspecified date, the applicants reiterated their intention to terminate the lease and summoned the tenants to appear before the Milan Magistrate.

By a decision of 4 November 1982, which was made enforceable on 15 December 1982, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1983. By a decision of 28 June 1985, the Milan Magistrate postponed the said deadline to 18 December 1985. On 13 December 1985, the applicants served notice on the tenants requiring them to vacate the premises. On 11 February 1986, they served notice on the tenants informing them that the order for possession would be enforced by a bailiff on 25 February 1986. Between 25 February 1986 and 24 October 1986, the bailiff made 6 attempts to recover possession, on 25 February 1986, 9 April 1986, 11 June 1986, 28 June 1986, 24 October 1986 and 24 October 1986. On 14 April 1987, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for their daughter.

Between 28 April 1987 and 12 November 1998, the bailiff made 50 attempts to recover possession, on 28 April 1987, 30 June 1987, 31 July 1987, 16 September 1987, 10 November 1987, 21 December 1987, 17 February 1988, 22 May 1989, 28 July 1989, 4 November 1989, 18 December 1989, 7 February 1990, 23 March 1990, 16 May 1990, 17 July 1990, 12 October 1990, 21 January 1991, 11 April 1991 14 May 1991, 24 July 1991, 23 October 1991, 17 January 1992, 15 April 1992, 6 July 1992, 23 October 1992, 4 November 1992, 27 January 1993, 20 April 1993, 15 July 1993, 19 October 1993, 13 January 1994, 21 April 1994, 11 July 1994, 10 October 1994, 16 December 1994, 14 March 1995, 14 June 1995, 12 October 1995, 25 January 1996, 19 April 1996, 9 July 1996, 25 October 1996, 28 January 1997, 29 April 1997, 28 July 1997, 21 October 1997, 20 January 1998, 31 March 1998, 11 June 1998 and 12 November 1998. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

At the end of January 1999, the tenants vacated the premises. B. Relevant domestic law The relevant domestic law is described in the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTS 1. The applicants complain about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment. 2. The applicants further complain about the duration of the eviction proceedings. THE LAW The applicants complain that their inability to recover possession of their apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions.

No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicants further complain about the duration of the eviction proceedings.

Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...” The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. The applicants argue that the impossibility to repossess their apartment during more than thirteen years from the first attempt of the bailiff to enforce the order for possession amounts to a violation of their right under Article 1 of Protocol No. 1. They stress that they could repossess their apartment only because the tenants spontaneously vacated it.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The applicants argue that the delay in the enforcement of the order issued by the Milan Magistrate violates their right to a court. The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits.

It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President [Note1] Judges names are to be followed by a COMMA and a MANUAL LINE BREAK (Shift+Enter). When inserting names via AltS please remove the substitute judge’s name, if necessary, and the extra paragraph return(s). (There is to be no extra space between the judges’ names and that of the Section Registrar.)