BALDI v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 32584/96 de Roberto BALDI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 iunie 2000 ca Camera compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 16 mai 1996 și înregistrată la 9 august 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1947 și locuiește în Milano. El este reprezentat în fața Curții de către dl Pietro Marchetti, un avocat practicant la Milano. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat lui M.M.L. într-o scrisoare servită pe chiriaș la 25 octombrie 1990, reclamantul i-a informat că intenționează să încheie închiriere contractul de închiriere la expirarea termenului la 30 iunie 1991 și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Milan. Prin decizia din 12 noiembrie 1990, care a fost făcută executivă la 7 ianuarie 1991, Magistratul de la Milano a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 1 iulie 1992. La 22 iulie 1992, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. La 17 septembrie 1992, l-a informat pe locatar că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 16 octombrie 1992. Între 16 octombrie 1992 și 19 octombrie 1993, judecătorul a făcut 5 încercări de recuperare a posesiunii, la 16 octombrie 1992, 19 ianuarie 1993, 20 aprilie 1993, 20 iulie 1993 și 19 octombrie 1993. La 26 noiembrie 1993, reclamantul a formulat o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru el însuși. Între 11 ianuarie 1994 și 14 aprilie 1997, judecătorul a făcut 15 încercări de recuperare a posesiunii, la 11 ianuarie 1994, 24 martie 1994, 23 iunie 1994, 18 octombrie 1994, 9 februarie 1995, 20 aprilie 1995, 11 iulie 1995, 10 octombrie 1995, 18 ianuarie 1996, 28 martie 1996, 25 Iunie 1996, 19 decembrie 1996, 4 februarie 1997 și 14 aprilie 1997. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 26 iunie 1997, locatarul a evacuat sediul. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTE Reclamantul se plânge de incapacitatea sa prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului său. Reclamantul se plânge că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că aproape șapte ani de întârziere în executarea ordinului emis de Magistratul Milan încălcă dreptul său la un proces echitabil într-un timp rezonabil. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 32584/96

by Roberto BALDI

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 June 2000 as a Chamber composed of

Mr

C.L. Rozakis,

President

,

Mr

A.B. Baka,

Mr

B. Conforti,

Mr

P. Lorenzen,

Mrs

M. Tsatsa-Nikolovska,

Mr

E. Levits,

Mr

A. Kovler,

judges

,

and

Mr

E. Fribergh,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 16 May 1996 and registered on 9 August 1996,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1947 and living in Milan.

He is represented before the Court by Mr Pietro Marchetti, a lawyer practising in Milan.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Milan, which he had let to M.M.L.

In a writ served on the tenant on 25 October 1990, the applicant informed her that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 30 June 1991 and summoned the tenant to appear before the Milan Magistrate.

By a decision of 12 November 1990, which was made enforceable on 7 January 1991, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 1 July 1992.

On 22 July 1992, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

On 17 September 1992, he served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 16 October 1992.

Between 16 October 1992 and 19 October 1993, the bailiff made 5 attempts to recover possession, on 16 October 1992, 19 January 1993, 20 April 1993, 20 July 1993 and 19 October 1993.

On 26 November 1993, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for himself.

Between 11 January 1994 and 14 April 1997, the bailiff made 15 attempts to recover possession, on 11 January 1994, 24 March 1994, 23 June 1994, 18 October 1994, 9 February 1995, 20 April 1995, 11 July 1995, 10 October 1995, 18 January 1996, 28 March 1996, 25

June 1996, 19 December 1996, 4 February 1997 and 14 April 1997.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 26 June 1997, the tenant vacated the premises.

B.

Relevant domestic law

The relevant domestic law is described in the judgment

Immobiliare Saffi v. Italy

[GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his apartment.

2.

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

THE LAW

The applicant complains that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings. Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...”

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no.

431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The applicant argues that almost seven years delay in the enforcement of the order issued by the Milan Magistrate violates his right to a fair trial within a reasonable time.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Registrar

President