V.T. v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 30972/96 de V.T. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 iunie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 24 noiembrie 1995 și înregistrată la 9 aprilie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1940 și trăiește în Florența. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat S.S. într-un scriitor servit la chiriaș la 29 martie 1989, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și l-a convocat să apară în fața Magistratului Florenței. Prin decizia din 28 aprilie 1989, care a fost făcută executivă la 14 aprilie 1993, judecătorul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1992. La 13 aprilie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru fiica sa. La 21 aprilie 1993, l-a informat pe chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. La 9 iunie 1993, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 18 iunie 1993. Între 18 iunie 1993 și 14 mai 1997, judecătorul a făcut 10 încercări de recuperare a posesiunii, la 18 iunie 1993, 28 septembrie 1993, 10 martie 1994, 18 octombrie 1994, 7 martie 1995, 18 octombrie 1995, 21 martie 1996, 19 septembrie 1996, 23 ianuarie 1997 și 14 mai 1997. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 29 aprilie 1997, reclamantul și chiriașul au ajuns la un acord prietenos și la 30 septembrie 1998, chiriașul a anulat sediul. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTS Reclamantul se plânge de incapacitatea sa prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului său. Reclamantul se plânge în continuare de durata procedurii de evacuare. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. Reclamantul susține că imposibilitatea de a reuși apartamentul său aproape șase ani de la prima încercare a judecătorului de a executa ordinul de posesie constituie o încălcare a dreptului său în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulsiunilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că întârzierea în executarea ordinului emis de Magistratul Florenței datorită lipsei de asistență de poliție încălcă dreptul său la o instanță. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 30972/96

by V.T.

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 June 2000 as a Chamber composed of

Mr

C.L. Rozakis,

President

,

Mr

A.B. Baka,

Mr

B. Conforti,

Mr

P. Lorenzen,

Mrs

M. Tsatsa-Nikolovska,

Mr

E. Levits,

Mr

A. Kovler,

judges

,

judges

,

and

Mr

E. Fribergh,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 24 November 1995 and registered on 9 April 1996,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1940 and living in Florence.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Florence, which he had let to S.S.

In a writ served on the tenant on 29 March 1989, the applicant informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1991 and summoned him to appear before the Florence Magistrate.

By a decision of 28 April 1989, which was made enforceable on 14 April 1993, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1992.

On 13 April 1993, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for his daughter.

On 21 April 1993, he served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 9 June 1993, he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 18 June 1993.

Between 18 June 1993 and 14 May 1997, the bailiff made 10 attempts to recover possession, on 18 June 1993, 28 September 1993, 10 March 1994, 18 October 1994, 7 March 1995, 18 October 1995, 21 March 1996, 19 September 1996, 23 January 1997 and 14 May 1997.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 29 April 1997, the applicant and the tenant reached a friendly agreement and on 30 September 1998, the tenant vacated the premises.

B.

Relevant domestic law

The relevant domestic law is described in the judgment

Immobiliare Saffi v. Italy

[GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his apartment.

2.

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

THE LAW

The applicant complains that his inability to recover possession of his apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings. Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...”

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously.

The applicant argues that the impossibility to repossess his apartment almost six years from the first attempt of the bailiff to enforce the order for possession amounts to a violation of his right under Article 1 of Protocol No. 1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no.

431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The applicant argues that the delay in the enforcement of the order issued by the Florence Magistrate due to lack of police assistance violates his right to a court.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Registrar

President