GIMIGLIANO v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 30918/96 de Annalisa GIMIGLIANO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 22 iunie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, P. Lorenzen, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler judecători [Notă1] și E. Fribergh, secretarul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 13 noiembrie 1995 și înregistrată la 1 aprilie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1951 și locuiește în Florența. Ea este reprezentată în fața Curții de Nino și Massimo Gimigliano, avocați din Catanzaro. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat N.B. și M.L. într-o scrisoare servită chiriașilor la 26 iulie 1986, reclamantul le-a informat că intenționează să încheie locația la expirarea termenului la 31 decembrie 1986 și le-a convocat să apară înaintea Magistratului Florenței. Prin decizia din 13 octombrie 1986, care a fost făcută executivă la 23 octombrie 1986, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 30 iunie 1988. La 9 martie 1989, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca sediul ca cazare pentru ea. La 12 mai 1989, reclamantul a notificat chiriașii care le-au cerut să părăsească sediul, iar la 31 mai 1989 a informat chiriașii că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 iunie 1989. Între 15 iunie 1989 și 13 noiembrie 1996, judecătorul a încercat 19 încercări de recuperare a posesiunii, la 15 iunie 1989, 17 octombrie 1989, 10 ianuarie 1990, 23 martie 1990, 28 iunie 1990, 11 octombrie 1990, 8 martie 1991, 18 noiembrie 1991, 16 iunie 1992, 11 ianuarie 1993, 12 octombrie 1993, 31 martie 1994, 20 octombrie 1994, 20 martie 1995, 28 iunie 1995, 10 Noiembrie 1995, 21 martie 1996, 23 octombrie 1996 și 13 noiembrie 1996. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 7 decembrie 1996, reclamantul a reușit apartamentul cu ajutorul poliției. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTE Reclamantul se plânge de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei. Reclamantul se plânge în continuare de durata procedurii de evacuare. HOTĂRÂREA Reclamantul plânge că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. Reclamantul susține că imposibilitatea de a reuși apartamentul ei în cursul mai multor opt ani de la emiterea ordinului de posesie constituie o încălcare a dreptului ei în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului [Notă1] Numele judecătorilor trebuie urmate de un COMMA și de un BREAK LINE MANUAL (Shift+Enter). Atunci când se introduce numele prin intermediul AltS, vă rugăm să eliminați numele judecătorului de substitut, dacă este necesar, și raportul (alineatele suplimentare). (Nu trebuie să existe un spațiu suplimentar între numele judecătorilor și numele grefierului secțiunii.)

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 30918/96

by Annalisa GIMIGLIANO

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 June 2000 as a Chamber composed of

Mr

C.L. Rozakis,

President

,

Mr

A.B. Baka,

Mr

B. Conforti,

Mr

P. Lorenzen,

Mrs

M. Tsatsa-Nikolovska,

Mr

E. Levits,

Mr

A. Kovler

,

judges

,

[Note1]

and

Mr

E. Fribergh,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 13 November 1995 and registered on 1 April 1996,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1951 and living in Florence.

She is represented before the Court by Nino and Massimo Gimigliano, lawyers in Catanzaro.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Florence, which she had let to N.B. and M.L.

In a writ served on the tenants on 26 July 1986, the applicant informed them that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1986 and summoned them to appear before the Florence Magistrate.

By a decision of 13 October 1986, which was made enforceable on 23 October 1986, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 30 June 1988.

On 9 March 1989, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

On 12 May 1989, the applicant served notice on the tenants requiring them to vacate the premises.

On 31 May 1989, she served notice on the tenants informing them that the order for possession would be enforced by a bailiff on 15 June 1989.

Between 15 June 1989 and 13 November 1996, the bailiff made 19 attempts to recover possession, on 15 June 1989, 17 October 1989, 10 January 1990, 23 March 1990, 28

June 1990, 11 October 1990, 8 March 1991, 18 November 1991, 16 June 1992, 11 January 1993, 12 October 1993, 31 March 1994, 20 October 1994, 20 March 1995, 28 June 1995, 10

November 1995, 21 March 1996, 23 October 1996 and 13 November 1996.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 7 December 1996, the applicant repossessed the apartment with the assistance of the police.

B.

Relevant domestic law

The relevant domestic law is described in the judgment

Immobiliare Saffi v. Italy

[GC], no. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment.

2.

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

THE LAW

The applicant complains that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings. Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...”

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously.

The applicant argues that the impossibility to repossess her apartment during more than eight years from the issue of the order for possession amounts to a violation of her right under Article 1 of Protocol No. 1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no.

431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Registrar

President

[Note1]

Judges names are to be followed by a

COMMA

and a

MANUAL

LINE

BREAK

(Shift+Enter). When inserting names via

AltS

please remove the substitute judge’s name, if necessary, and the extra paragraph return(s). (There is to be no extra space between the judges’ names and that of the Section Registrar.)