VENTURINI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44534/98 prezentate de Alberto Venturini împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 iunie 2000 într-o cameră compusă din G. Ress, președintele B. Conforti, A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch, J. Makarczyk, N. Vajić, M. Pellonpäää, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea depusă la 26 septembrie 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1946 și rezident în Lérici (La Spezia). Prin hotărârea din 11 ianuarie 1990, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, Tribunalul din La Spezia a pronunțat falimentul domnului M. și a stabilit data la care creanțele au fost stabilite la 8 martie 1990. La 9 februarie 1990, reclamantul a depus la tribunal o declarație de creanță. Din cele douăzeci și șase de audieri care au avut loc între 8 martie 1990 și 16 aprilie 1992, douăzeci au fost dedicate verificării creanțelor, două au fost depuse la cererea lichidatorului, una la cererea celui ratat și trei de către judecător. La 30 aprilie 1992, instanța a încheiat verificarea creanțelor. La 16 noiembrie 1996, lichidatorii au depus un raport privind grefa Tribunalului. La 24 noiembrie 1998, reclamantul a fost autorizat de către judecător să solicite lichidatorilor informații privind stadiul procedurii de faliment. Printr-o scrisoare notificată la 2 octombrie 1999 reclamantul și-a prezentat cererea către așa-zișii lichidatori. În plus, reclamantul a raportat alte 12 proceduri civile în care nu este constituit, având ca efect, în opinia sa, amânarea procedurii de faliment. Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, inclusiv o instanță, a început pentru reclamant la 9 februarie 1990 și era încă în curs de desfășurare la 2 octombrie 1999. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care, la acea dată, era mai mare de nouă ani și șapte luni, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Acesta subliniază complexitatea procedurii de faliment din cauza numărului de creditori care s-au introdus în procedură și, pe de altă parte, a complexității procesului penal intentat împotriva celui care a solicitat audierea a peste șapte sute de martori. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Recurentul se plânge, de asemenea, de durata altor douăsprezece proceduri civile în care nu este constituit. Curtea constată că, întrucât reclamantul nu este parte în nume propriu în procedurile menționate, acesta nu poate fi considerat ca cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) din aceasta, și trebuie să fie respinsă în temeiul art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară, în ceea ce privește cauza trasă de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 9 februarie 1990 în fața Tribunalului din La Spezia, toate mijloacele de fond rezervate care declară REQUETA IRRECEVABILĂ Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44534/98

présentée par Alberto Venturini

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 29

juin

2000 en une chambre composée de

M.

G. Ress,

président

,

M.

B. Conforti,

M.

A. Pastor Ridruejo,

M.

L. Caflisch,

M.

J. Makarczyk,

M

me

N. Vajić,

M.

M. Pellonpää,

juges

,

et de

M.

V. Berger,

greffier de section

;

Vu la requête introduite le 26 septembre 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1946 et résidant à Lerici (La Spezia).

Par un jugement du 11 janvier 1990, dont le texte fut déposé au greffe le même jour, le tribunal de La Spezia prononça la mise en faillite de M. M. et fixa l’établissement de l’état des créances au 8 mars 1990.

Le 9 février 1990, le requérant déposa au tribunal une déclaration de créance. Des vingt-six audiences qui eurent lieu entre le 8 mars 1990 et le 16 avril 1992, vingt furent consacrées à la vérification des créances, deux furent remises à la demande du syndic, une à la demande du failli et trois par le juge.

Le 30 avril 1992, le tribunal prononça la clôture de la vérification des créances.

Le 16 novembre 1996, les syndics déposèrent un compte rendu au greffe du tribunal.

Le 24 novembre 1998, le requérant fut autorisé par le juge à demander aux syndics des informations relatives à l’état d’avancement de la procédure de faillite. Par une lettre notifiée le 2 octobre 1999 le requérant présenta sa demande aux dits syndics

; toutefois, ces derniers ne semblent pas avoir donner suite à cette lettre.

Par ailleurs, le requérant a fait état de douze autres procédures civiles dans lesquelles il ne s’est pas constitué, ayant eu pour effet selon ses dires, de retarder l’issue de la procédure de faillite.

EN DROIT

1.

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, comprenant une instance, a débuté pour le requérant le 9 février 1990 et était encore pendante au 2 octobre 1999.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui était, à cette date, de plus de neuf ans et sept mois, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il souligne la complexité de la procédure de faillite en raison d’une part, du nombre de créanciers qui se sont insérés dans la procédure et d’autre part, de la complexité du procès pénal intenté à l’encontre du failli ayant exigé l’audition de plus de sept-cent témoins.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2.

Le requérant se plaint également de la durée de douze autres procédures civiles dans lesquelles il ne s’est pas constitué.

La Cour observe que, comme le requérant n’est pas partie en son nom propre dans lesdites procédures, il ne peut pas être considéré comme « victime » au sens de l’article 34 de la Convention. Il s’ensuit que la requête est incompatible

ratione personae

avec le dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3 de celle-ci, et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 9 février 1990 devant le tribunal de La Spezia, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Vincent Berger

Georg Ress

Greffier

Président