MARTINETTI ET TROIS AUTRES c. l'ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
MARTINETTI ET TROIS AUTRES c. l'ITALIE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 47784/99 prezentată de Leonardo Martinetti și de alte trei împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 iunie 2000 într-o cameră compusă din G. Ress, președintele B. Conforti, A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch, J. Makarczyk, N. Vajić, domnul Pellonpääää, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea depusă la 27 ianuarie 1997 și înregistrată la 27 aprilie 1999 După ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând ca reclamanții să fie cetățeni italieni, născuți în 1950, 1953, 1954 și 1950 și rezidenți în Messina. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl Luisa Carrozza, avocată în Messina. La 19 octombrie 1984, primii doi reclamanți au semnat un contract preliminar cu societatea I. M. S. A. pentru achiziționarea unui apartament în clădirea pe care urma să o construiască societatea. La 24 iunie 1987, au atribuit această societate în fața tribunalului din Messina (R. G. nr. 1909/87) pentru a obține încheierea contractului, executarea lucrărilor reziduale în apartament, precum și deplasarea unei conducte de aerisire, provenind de la o brutărie instalată la parter, jucând unul dintre balcoanele apartamentului în litigiu și instalat în funcție de solicitanți, cu dispret de distanțe legale. Prima audiere a avut loc la 21 octombrie 1987. ÎN landul următor, la 19 februarie 1988, Consiliul reclamanților a solicitat numirea unui expert. La ședința din 18 ianuarie 1989, el a declarat că clienții săi renunțau la primele două puncte ale cererii lor inițiale, deoarece societatea a finalizat între timp lucrările și a încheiat contractul de vânzare. El a insistat asupra necesității unei expertize și a solicitat judecătorului să predea cauza președintelui Tribunalului pentru reunirea sa cu alte două cauze pendinte în fața aceluiași judecător și având același obiect, precum și aceeași pârâtă. Aprilie 1994, președintele Tribunalului a auzit pe părțile solicitante în cele trei proceduri în cauză și a stabilit la 23 ianuarie 1995 ședința în fața judecătorului pentru punerea în funcțiune. În ziua următoare, cei trei și patru reclamanți în fața Curții, de asemenea proprietarii unui apartament în aceeași clădire, au depus o cerere de intervenție în procedură. În ianuarie 1995 judecătorul a ordonat reunirea tuturor cauzelor și a fixat la 19 iunie 1995 noua audiere, însă a fost trimisă din oficiu la 4 decembrie 1995, apoi la 4 martie 1996 și încă la 24 aprilie 1997. Această ultimă ședință a fost înaintată la 18 aprilie 1997 la cererea reclamanților. Această ședință a fost amânată din oficiu la 19 septembrie 1997. aprilie 1997, Consiliul recurentelor a solicitat președintelui Tribunalului stabilirea unei ședințe la o dată mai apropiată și numirea unui expert. La 30 aprilie 1997, președintele a convocat părțile și expertul la ședința din 23 aprilie 1997 Cu toate acestea, această audiere a fost trimisă din oficiu la 30 ianuarie 1998. Între timp, la 18 iunie 1997, primind cererea reclamanților din 28 mai 1997, președintele Tribunalului a înaintat ședința la 26 septembrie 1997 și a ordonat expertiza. 1998, data la care consiliul reclamanților își reiterează cererea de competență. La 28 februarie 1998, judecătorul de punere în funcțiune desemnează un expert care a depus jurământul la 27 martie 1998 și apoi au fost stabilite dezbaterile la 16 octombrie 1998. Cu toate acestea, la cererea uneia dintre părți, data la care a fost înaintată data la care a fost pronunțată interdicția a fost devansată la 24 octombrie 1998. aprilie 1998. În acea zi, judecătorul, care a acceptat cererea părților, a numit un nou expert și a amânat la tribunal la 22 mai 1998. În ziua următoare, expertul a depus jurământul și judecătorul a fixat la tribunal la ședința următoare la 23 octombrie 1998. La acea dată, reclamanții și-au depus observațiile cu privire la raportul expertului și la judecător, la cererea pârâtei, a reportat la ședința la data de 5 februarie 1999, pentru a permite acesteia să examineze raportul și observațiile menționate anterior. Cu toate acestea, în urma atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu rezolvarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio), președintele a numit un nou judecător pentru punerea în funcțiune pe care l-a fixat la tribunal în vederea unei soluționări amiabile la 7 octombrie 1999. În acea zi, reclamanții au solicitat judecătorului să solicite clarificări de la expert; judecătorul, în lipsa pârâtului care nu a fost informat de grefa de la data landului, a retrimis la tribunal la 16 decembrie 1999. La acea dată, cauza nu a putut fi dezbătută deoarece dosarul nu a fost prezentat de grefă. Reclamantul a prezentat un certificat de grefă din 14 decembrie 1999. La acea dată, cauza nu a putut fi dezbătută deoarece dosarul nu a fost prezentat de grefă. În ianuarie 2000, judecătorul a stabilit o audiere la 22 februarie 2000. În ziua aceea, reclamanții au reînnoit cererea judecătorului pentru a obține clarificările menționate; judecătorul și-a rezervat decizia cu privire la acest aspect, dar nu a stabilit nicio audiere ulterioară. Acuzarea reclamanților se referă la durata procedurii în litigiu; această procedură, inclusiv o instanță, a început la 24 iunie 1987 pentru primii doi reclamanți și la 23 ianuarie 1995 pentru ceilalți doi, și era încă în curs de desfășurare la 22 februarie 2000. Potrivit reclamanților, durata procedurii, care, la acea dată, era de aproximativ 12 ani și opt luni, pentru primii doi reclamanți, și de aproximativ cinci ani și o lună pentru ceilalți doi, nu îndeplinește cerința de termen rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. De asemenea, recurentele invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 și consideră că au suferit o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor sale în sensul acestei dispoziții, din cauza duratei procedurii. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 și în special în ceea ce privește posibilele repercusiuni ale lungimii unei proceduri asupra dreptului garantat de această dispoziție și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Ö trebuie, de asemenea, să facă obiectul unei examinări pe fond. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară revendicarea, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte