SAVIO v. ITALY

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 31012/96 de către Daniela SAVIO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 29 iunie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 22 februarie 1996 și înregistrată la 15 aprilie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1957 și locuiește în Padova. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Paolo Giacomazzo, un avocat practicant în Padova. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Padova, pe care l-a lăsat F.C. Într-o scrisoare înregistrată din 4 iulie 1989, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 6 septembrie 1989, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Padova. Prin decizia din 19 septembrie 1989, care a fost făcută executivă la 26 septembrie 1989, Magistratul Padova a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. La 20 aprilie 1993, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. La 8 iunie 1993, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 17 iulie 1993. Între 17 iulie 1993 și 27 februarie 1995 judecătorul a făcut 5 încercări de recuperare a posesiunii, la 17 iulie 1993, 11 decembrie 1993, 11 aprilie 1994, 24 septembrie 1994 și 27 februarie 1995. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. După aceea, reclamantul a hotărât să nu continue procedurile de executare, pentru a evita costurile inutile, având în vedere lipsa perspectivelor de obținere a asistenței poliției. La 7 decembrie 1995, reclamantul a formulat o declarație legală care a solicitat urgent ca locație pentru ea însăși. La 23 ianuarie 1998, chiriașul a evacuat apartamentul. Legea internă relevantă Legea internă relevantă este descrisă în hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V. COMPLAINTE Reclamantul se plânge de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului ei. Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de expulsie. HOTĂRÂREA Reclamantul plânge că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamantul se plânge în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. art. 6 din Convenția prevede, în măsura în care este relevant, următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. Reclamantul susține că imposibilitatea de a reuși apartamentul ei în cursul mai multor cinci ani de la data stabilită de magistrat pentru vacanța sediilor constituie o încălcare a dreptului ei în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent pentru a determina ordinea de prioritate pentru executarea expulzărilor. Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că întârzierea în aplicarea ordinului emis de Magistratul Padova încălcă art. 6 din Convenție. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA APLICării ADMISSIBILE Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 31012/96

by Daniela SAVIO

against Italy

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 29 June 2000 as a Chamber composed of

Mr

C.L. Rozakis,

President

,

Mr

A.B. Baka,

Mr

B. Conforti,

Mr

G. Bonello,

Mrs

M. Tsatsa-Nikolovska,

Mr

E. Levits,

Mr

A. Kovler,

judges

,

and

Mr

E. Fribergh,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 22 February 1996 and registered on 15 April 1996,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1957 and living in Padova.

She is represented before the Court by Mr Paolo Giacomazzo, a lawyer practising in Padova.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Padova, which she had let to F.C.

In a registered letter of 4 July 1989, the applicant informed the tenant that she intended to terminate the lease on expiry of the term on 31 December 1991 and asked him to vacate the premises by that date.

In a writ served on the tenant on 6 September 1989, the applicant reiterated her intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Padova Magistrate.

By a decision of 19 September 1989, which was made enforceable on 26 September 1989, the Padova Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1992.

On 20 April 1993, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 8 June 1993, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 17 July 1993.

Between 17 July 1993 and 27 February 1995 the bailiff made 5 attempts to recover possession, on 17 July 1993, 11 December 1993, 11 April 1994, 24 September 1994 and 27

February 1995.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

Thereafter, the applicant decided not to pursue the enforcement proceedings, in order to avoid useless costs, given the lack of prospects of obtaining the assistance of the police.

On 7 December 1995, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

On 23 January 1998, the tenant vacated the apartment.

B.

Relevant domestic law

The relevant domestic law is described in the judgment

Immobiliare Saffi v. Italy

[GC], no.

22774/93, 28.7.99, §§ 18-35, ECHR-V.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment.

2.

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings.

THE LAW

The applicant complains that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The applicant further complains about the duration of the eviction proceedings. Article 6 of the Convention, insofar as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations …, everyone is entitled to a … hearing within a reasonable time by [a] … tribunal ...”

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously.

The applicant argues that the impossibility to repossess her apartment during more than five years from the date set by the magistrate for the vacation of the premises amounts to a violation of her right under Article 1 of Protocol No. 1.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest. In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court.

The applicant argues that the delay in the enforcement of the order issued by the Padova Magistrate violates Article 6 of the Convention.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Registrar

President