Taskin, Akdag, Ülken, Yerlikaya, Karatas și Keskin împotriva Turciei

PRIMĂ DECIZIE PARTE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45795/99 prezentate de Cihan TAȘKIN, Cihan Taylan AKDA J. Casadevall, R. Maruste, judecători și a dlui O Karataș sunt cetățeni turci. La momentul faptelor, reclamanții, Tașkain și Yerlikaya, muncitori, Karataș și Akda Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. L reclamantele au fost arestate de polițiști în civil din cadrul Direcției pentru securitate d ozmir. Ei au fost reținuți la sediul secției antiteroriste din această direcție. La data de 8 iunie 1998, un judecător care se află în fața acestei instanțe a dispus prelungirea reținerii la vedere a întreprinderilor până la 8 iunie 1998. La această ultimă dată, reclamanții au fost duși în fața judecătorului care a dispus arestarea provizorie a dlui Tașkan și punerea în libertate a celorlalți reclamanți în timpul procesului.

Printr-un act de punere sub acuzare din 26 iunie 1998, procurorul i-a acuzat pe reclamanți de o organizație ilegală și a solicitat aplicarea articolului 7 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Această procedură pare să fie încă în curs de desfășurare în primă instanță. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a custodiei lor, privați de orice asistență din partea unui consiliu și de orice contact cu lumea exterioară. Ei se plâng, de asemenea, de faptul că au fost supuși unei discriminări contrare articolului 14, din cauza tratamentului diferențiat pe care legislația în vigoare la momentul respectiv îl prevedea între inculpați, în ceea ce privește modalitățile de a adresa un avocat, în funcție de faptul că infracțiunea reprovocată este sau nu de competența cursurilor de securitate ale statului.

Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de reclamanți. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul în fața acesteia, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea fondului de pensii întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din convenție și consideră că este necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește afirmația de încălcare a articolului 14 din convenție, Curtea constată că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestei disfuncții. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască această afirmație, Curtea constată că nu există nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție.

În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE Tribunalul de Primă Instanță, în conformitate cu art. 5 alin. (3) din Convenție, în ceea ce privește faptul că, în urma arestării lor, nu ar fi fost traduse imediat în fața unei autorități judiciare; declară RECURSAREA IRRECEVENTĂ pentru surplus.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 45795/99 présentée par Cihan TAȘKIN, Cihan Taylan AKDAĞ, Ali ÜLKEN, Volkan YERLİKAYA, Nermin Deniz KARATAȘ et Özgür KESKİN contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M me W. Thomassen, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M. J. Casadevall, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 novembre 1998 et enregistrée le 29 janvier 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Tașkın, Akdağ, Ülken, Yerlikaya, Keskin et M me Karataș sont des ressortissants turcs.

A l’époque des faits, les requérants, Tașkın et Yerlikaya, ouvriers, Karataș et Akdağ, étudiants, et M. Keskin, résidaient tous à İzmir. Quant à M. Ülken, il était lui aussi étudiant et résidait à Mersin. Devant la Cour, ils sont représentés par M e Suat Çetinkaya, avocat au barreau d’İzmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Le 3 juin 1998, dans le cadre d’une opération menée contre l’organisation illégale, DSİH (Mouvement ouvrier socialiste révolutionnaire – « Devrimci Sosyalist İșçi Hareketi », les requérants furent arrêtés par des policiers en civil relevant de la Direction de la sûreté d’İzmir.

Ils furent placés en garde à vue dans les locaux de la section anti-terroriste de ladite Direction. Le 5 juin 1998, à la demande du procureur de la République près la Cour de Sûreté de l’Etat d’İzmir (« le procureur » – « la Cour de sûreté de l’Etat »), un juge assesseur de cette juridiction ordonna la prolongation de la garde à vue des requérants jusqu’au 8 juin 1998. A cette dernière date, les requérants furent traduits devant le juge assesseur, lequel ordonna la mise en détention provisoire de M. Tașkın et la mise en liberté des autres requérants pendant le procès. 2. L’action publique Par un acte d’accusation du 26 juin 1998, le procureur mit les requérants en accusation du chef d’appartenance à une organisation illégale et requit l’application de l’article 7 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Cette procédure semble être encore pendante en première instance. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée excessive de leur garde à vue, privé de toute assistance d’un conseil et de tout contact avec le monde extérieur. Ils se plaignent également d’avoir été l’objet d’une discrimination contraire à l’article 14, du fait du traitement différencié que la législation en vigueur à l’époque prévoyait entre les prévenus, quant aux modalités d’assistance d’un avocat, selon que le délit reproché relève ou non de la compétence des cours de sûreté de l’Etat. EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par les requérants. Cependant, en l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité du grief tiré de l’article 5 § 3 de la Convention et juge nécessaire de le porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

Quant à l’allégation de violation de l’article 14 de la Convention, la Cour constate que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de cette doléance. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de cette allégation, la Cour relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief des requérants, tiré de l’article 5 § 3 de la Convention quant au fait que, suite à leur arrestation, ils n’auraient pas été traduits « aussitôt » devant une autorité judiciaire ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente