ALDEMIR ET EKINCI contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50944/99 prezentate de Y Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 22 august 1999 și înregistrată la 16 septembrie 1999, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie, făcând apel la solicitanți, dnii Aldemir și Ekinci sunt cetățeni turci, născuți în 1980 și, respectiv, 1979. La momentul faptelor, primul reclamant era muncitor și al doilea, student; ei locuiau în Diyarbakr. În fața Curții, acestea sunt reprezentate de domnul Mesut Bestaș și Meral Bestaș, avocați în Baroul Diyarbak. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. L dl Aldemir a fost arestat la 9 martie 1999, în jurul orei 16:40.

Dl Ekinci suferă aceeași soartă, în jurul miezului nopții, într-o percheziție făcută la domiciliu. Suspectați că au fost implicați într-o manifestare ilegală, când au fost lansate cocteiluri Molotov, reclamanții au fost reținuți în spațiile secțiunii menționate. La 11 martie 1999, reclamanții au fost aduși la fața locului la locul infracțiunii, însoțite de procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a Uniunii Europene din Diyanbakr ( La 11 martie 1999, la cererea Direcției, procurorul general a autorizat prelungirea curții de custodie până la 13 martie, iar la 15 martie 1999, reclamanții au făcut declarații la poliție. 17 martie 1999, în fața procurorului, ei au contestat acuzațiile aduse împotriva lor și au negat conținutul procesului verbal de refacere a faptelor, precum și al procesului verbal de declarații pe care ar fi trebuit să le semneze cu privirea legată la ochi.

În aceeași zi, reclamanții au fost duși în fața judecătorului judecător al Curții de Securitate a statului. Și-au repetat declarațiile în fața procurorului, dar judecătorul a ordonat arestarea lor provizorie. La 25 martie 1999, procurorul i-a acuzat pe reclamanți în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, reproșându-i că sunt membri ai PKK și că au participat la acțiuni armate în numele acestei organizații. Reclamanții susțin mai întâi că privarea lor de libertate nu poate fi considerată justificată în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din convenție : Presupunând că, în momentul arestării lor, existau motive plauzibile pentru care ar fi trebuit să fi comis o infracțiune, aceste motive ar fi trebuit să existe în urma reconstituirii faptelor efectuate la 11 martie 1999 și la sfârșitul cărora au făcut mărturisirea.

De asemenea, reclamanții au declarat că au fost victime ale unei încălcări a articolului 5 alineatul (2) din convenție și că nu au fost informați, în timpul custodiei lor, cu privire la motivele arestării lor sau la acuzațiile aduse acestora. Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, aceștia denunță, de asemenea, durata excesivă a custodiei care le-a fost impusă. În cele din urmă, reclamanții invocă art. 13 din convenție și se plâng în această privință că, în ceea ce privește procedurile în fața cursurilor de securitate ale statului, persoanele arestate nu dispun de nicio cale de atac eficientă pentru a ataca deciziile de prelungire a unei detenții. Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de reclamanți.

Aceasta consideră că, în opinia sa, în ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 13 din convenție, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și nici cu privire la cea a doleanțelor formulate pe teren la art. 5 §§ 2 și 3 din Convenție și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește declarația de încălcare a art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, Curtea arată că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestui motiv. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască această afirmație, Curtea constată că nu există nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE examinarea obiecțiilor reclamanților, întemeiate pe art. 5 alin. (2) și (3) din Convenție, în ceea ce privește faptul că, în urma arestării lor, aceștia nu ar fi fost informați în cel mai scurt timp.

În ceea ce privește lipsa unei căi de atac efective pentru a asigura controlul legal al gărzilor de vedere impuse în speță, în fața unei autorități judiciare și, în esență, a articolului 5 alineatul (4), în ceea ce privește absența unei căi de atac efective pentru a controla legalitatea gărzilor de vedere impuse în speță , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50944/99 présentée par Yılmaz ALDEMİR et Vedat EKİNCİ contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M me W. Thomassen, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M. J. Casadevall, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 août 1999 et enregistrée le 16 septembre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Aldemir et Ekinci sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1980 et en 1979. A l’époque des faits, le premier requérant était ouvrier et le second, étudiant ; ils résidaient à Diyarbakır.

Devant la Cour, ils sont représentés par M es Mesut Beștaș et Meral Beștaș, avocats au barreau de Diyarbakır. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Dans le cadre d’une enquête menée contre l’organisation illégale, PKK, par la section anti-terrorisme de la Direction de la sûreté de Diyarbakır (« la Direction »), M. Aldemir fut arrêté le 9 mars 1999, vers 16 h 40. M. Ekinci subit le même sort, autour du minuit, à l’issue d’une perquisition faite à son domicile. Suspectés d’être mêlés à une manifestation illégale, lors de laquelle des cocktails Molotov avaient été lancés, les requérants furent placés en garde à vue dans les locaux de ladite section.

Le 11 mars 1999, les requérants furent amenés sur les lieux du délit, accompagnés du procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır (« le procureur » – « la Cour de sûreté de l’Etat »). Lors de la reconstitution des faits, ils passèrent aux aveux et signèrent sans réserve le procès verbal dressé en conséquence. Toujours le 11 mars 1999, à la demande de la Direction, le procureur autorisa la prolongation de la garde à vue des requérants jusqu’au 13 mars. Puis un juge assesseur de la Cour de sûreté de l'État, accédant à la demande du procureur, ordonna une seconde prolongation de six jours. Le 15 mars 1999, les requérants firent des déclarations à la police. Le 17 mars 1999, devant le procureur, ils contestèrent les accusations portées contre eux et dénièrent le contenu du procès verbal de reconstitution des faits ainsi que celui des procès verbaux de déclarations qu’ils auraient dû signer les yeux bandés.

Le même jour, les requérants furent traduits devant le juge assesseur de la Cour de sûreté de l'État. Ils y réitérèrent leurs dires devant le procureur mais le juge ordonna leur mise en détention provisoire. Cette décision était susceptible d’opposition. 2. L’action publique Le 25 mars 1999, le procureur mit les requérants en accusation devant la Cour de sûreté de l’Etat, leur reprochant d’être membres du PKK et d’avoir participer à des actions armées au nom de cette organisation. Il requit l’application de l’article 125 du code pénal. Cette procédure est encore pendante.

GRIEFS Les requérants soutiennent d’abord que leur privation de liberté ne saurait passer pour justifiée au regard de l’article 5 § 1 c) de la Convention : à supposer que, lors de leur arrestation, il existait des raisons plausibles de leur soupçonner d’avoir commis l’infraction reprochée, ces raisons auraient cessé d’exister suivant la reconstitution des faits effectuée le 11 mars 1999 et à l’issue de laquelle ils avaient faits des aveux. Les requérants se disent aussi victimes d’une violation de l’article 5 § 2 de la Convention et prétendent qu’ils n’ont pas été informés, pendant leur garde à vue, des raisons de leur arrestation ni des accusations portées contre eux. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, ils dénoncent également la durée excessive de la garde à vue qui leur a été imposée.

Les requérants invoquent enfin l’article 13 de la Convention. A cet égard, ils se plaignent de ce que, concernant les procédures devant les cours de sûreté de l'État, les personnes arrêtées ne disposent d’aucune voie de recours efficace pour attaquer les décisions de prolongation d’une garde à vue. EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par les requérants. Elle considère d’emblée que le grief tiré de l’article 13 de la Convention appelle une appréciation sous l’angle de l’article 5 § 4. Cela étant, en l’état du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief ni sur celle des doléances formulées sur le terrain de l’article 5 §§ 2 et 3 de la Convention et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

Quant à l’allégation de violation de l’article 5 § 1 c) de la Convention, la Cour relève que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de ce grief. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de cette allégations, la Cour relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs des requérants, tirés de l’article 5 §§ 2 et 3 de la Convention quant au fait que, suite à leur arrestation, ils n’auraient pas été informés « dans le plus court délai » des raisons ayant fondé cette mesure ni traduits « aussitôt » devant une autorité judiciaire et, en substance, de l’article 5 § 4, quant à l’absence d’un recours effectif pour faire contrôler la légalité des gardes à vue imposées en l’espèce ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente