Konuk împotriva Turciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49523/99 prezentate de Ali KONUK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 13 februarie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători M. O Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 17 mai 1999 și înregistrată la 12 iulie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, resortisant turc, născut în 1952, este în prezent deținut la închisoarea Bergama (Turcia). În fața Curții, acesta este reprezentat de Maestrul Ahmet Colako Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.

La 26 iulie 1996, reclamantul a fost arestat la domiciliul său, în cadrul unei anchete de poliție desfășurate de Secțiunea antiteroristă a Direcției de securitate a d a fost reținut în incinta secțiunii menționate anterior. În timpul arestării sale, reclamantul a fost interogat de polițiști și a semnat o declarație conținând declarații cu privire la participarea sa la distribuirea de fluturași și la afișajul interzis în numele organizației ilegale menționate. În plus, la 25 iulie 1996, el a recunoscut că a lansat un cocktail molotov la sediul unei bănci aflate în apropiere de domiciliul său. La 6 august 1996, reclamantul a fost ascultat de procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a Țării lui Izmir În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care a depus mărturie în fața procurorului.

La 21 octombrie 1996, procurorul îl acuză pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului, compusă din trei magistrați, dintre care unul se află sub jurisdicție. militar. Repromițându-l în special pe acesta din urmă de a fi membru al organizației ilegale mai ales T.P.C. și d.U.A., el și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a respins toate acuzațiile aduse împotriva sa. În această privință, el a sprijinit pe de o parte că a semnat declarația sa la poliție sub presiune și, pe de altă parte, nu ar fi avut cunoștință de conținutul său din cauza tulburărilor sale de vedere în momentul semnării.

În plus, reclamantul a declarat că nu cunoaște șeful respectivei organizații ilegale. Între timp, la 3 septembrie 1997, tribunalul din Karsiyaka l-a numit pe reclamantul unor capete de acuzare neautorizate de graffiti, de distribuție a tractelor și de stabilire ilegală a autocolantelor în spațiile publice. În hotărârea sa, tribunalul nu a luat în considerare declarațiile pe care reclamantul le-ar fi făcut poliției și consideră că nu a avut suficiente dovezi pentru a ajunge la concluzia vinovăției sale. Prin Hotărârea din 26 martie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 18 ani și 20 de zile.

În avizul său, procurorul general din apropierea Curții de Casație din 26 martie 1998, în care a fost pronunțat recursul din 26 martie 1998, pe motiv că acțiunea reclamantului de către instanța judecătorească din Karșiyaka ar trebui să ducă la relaxarea reclamantului de la acuzația de a se ocupa de organizația ilegală în cauză. La 18 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de condamnare. Comisia a considerat că elementele de probă, cum ar fi depoziia reclamantului colectată în cursul procedurii preliminare și rapoartele de judecată au confirmat versiunea faptelor propuse de acuzare. Comisia a constatat, de asemenea, că reclamantul a participat la atacul asupra cocteilului molotov al băncii (Akbank).

Între timp, prin Hotărârea din 13 mai 1997, Curtea de Securitate a statului .Izmir a condamnat A.M. pentru încercarea de a acorda asistență unei organizații ilegale. Acesta stabilește că A.M. a încercat să introducă un ferăstrău din oțel în partea închisorii în care erau deținuți persoanele acuzate de a fi membru al § 1 din Convenție, reclamantul declară în primul rând că Curtea de Securitate a statului ..Izmir, care a judecat și condamnat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, din moment ce unul dintre cei trei magistrați care au stat acolo a fost un ofițer al armatei. În plus, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și susține, pe de o parte, că nu ar fi beneficiat de asistență juridică în cadrul procedurii preliminare și, pe de altă parte, că nu ar fi avut posibilitatea de a convoca martorii cu descărcare de gestiune.

În cele din urmă, acesta susține că instanța de securitate de la … Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul susține, de asemenea, că instanța de securitate a statului, care a condamnat A.M. pentru asistență la o organizație ilegală, este astfel exprimată, într-un mod prematur, în favoarea vinovăției sale. Reclamantul susține, de asemenea, că, din cauza faptului că a fost acuzat de un delict care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate a statului, acesta ar fi fost supus unor norme procedurale mai puțin favorabile decât cele prevăzute în procedurile penale de drept comun. În această privință, el a Õ art. 14 din Convenția combinată cu art. 6 alineatul (1) din aceasta.

se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de un tribunal independent și imparțial În sensul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, Curtea consideră, de asemenea, că instanța de securitate a statului ar fi condamnat reclamantul pe baza acelorași elemente de probă pe care le consideră insuficiente de către instanța de judecată din Karșiyaka trebuie să le examineze din unghiul principiului procesului echitabil prevăzut la art. 6 § 1. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de reclamant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea în unanimitate, AJURINE examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la independența și la imparțialitatea Curții de Securitate a la mail-ului, precum și la echitatea procedurii în fața acestei instanțe [art. 6 alineatul (1) și art. 3 din Convenție] DECLARĂ RECHETA IRRECEVABILĂ pentru surplus.

Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49523/99 présentée par Ali KONUK contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 février 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 mai 1999 et enregistrée le 12 juillet 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, ressortissant turc, né en 1952, est actuellement détenu à la prison de Bergama (Turquie). Devant la Cour, il est représenté par Maître Ahmet Colakoğlu, avocat au barreau d’Izmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 26 juillet 1996, le requérant fut arrêté à son domicile, dans le cadre d’une enquête de police menée par la section anti-terroriste de la Direction de la sûreté d’Izmir contre l’organisation illégale « THKP-C » (« Parti de la libération du peuple de Turquie »). Le même jour, il fut placé en garde à vue dans les locaux de ladite section. Lors de sa garde à vue, le requérant fut interrogé par les policiers et signa une déposition contenant des aveux quant à sa participation à la distribution de tracts et à l’affichage interdit au nom de ladite organisation illégale. Il reconnut en outre avoir lancé, le 25 juillet 1996, un cocktail molotov dans les locaux d’une banque se trouvant à proximité de son domicile.

Le 6 août 1996, le requérant fut entendu par le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Izmir « le procureur » - « la cour de sûreté de l’Etat »). Il confirma seulement une partie de sa déposition faite à la police puisqu’il reconnut uniquement avoir participé à la distribution de tracts et à la pose d’affiches interdites. Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, le requérant confirma uniquement ses aveux faits devant le procureur. Le 21 octobre 1996, le procureur mît le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois magistrats, dont l’un relevant de la magistrature militaire.

Reprochant notamment à ce dernier d’être membre de l’organisation illégale « THKP-C » et d’y apporter aide et assistance, il requit sa condamnation en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme. Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant réfuta toutes les accusations portées contre lui. A cet égard, il soutint d’une part qu’il aurait signé sa déposition faite à la police sous la pression et, d’autre part, qu’il n’aurait pas eu connaissance de son contenu en raison de ses troubles de vue lors de la signature. En outre, le requérant allégua ne pas connaître le chef de ladite organisation illégale. Entre-temps, le 3 septembre 1997, le tribunal d’instance de Karsiyaka acquitta le requérant des chefs d’accusation d’écriture non autorisée de graffitis, de distribution de tracts et de pose illégale d’autocollants dans les lieux publics.

Dans son arrêt, le tribunal ne tint pas compte des déclarations que le requérant auraient faites à la police et estima qu’il n’y avait pas assez d’éléments de preuve pour conclure à sa culpabilité. Par un arrêt du 26 mars 1998, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de 18 ans et 20 jours. Le requérant se pourvut en cassation. Dans son avis, le procureur général près la Cour de cassation demanda l’infirmation de l’arrêt du 26 mars 1998 au motif que l’acquittement du requérant par le tribunal d’instance de Karșiyaka devait entraîner la relaxe du requérant de l’accusation d’appartenance à l’organisation illégale en question.

Le 18 novembre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt de condamnation. Elle considéra que les éléments de preuve tels que la déposition du requérant recueillie lors de l’instruction préliminaire et les rapports d’expertise venaient confirmer la version des faits proposée par l’accusation. Elle constata également que le requérant avait participé à l’attaque au cocktail molotov de la banque (Akbank). Elle conclut à l’appartenance de l’intéressé à ladite organisation illégale. Entre-temps, par arrêt du 13 mai 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir condamna A.M. pour avoir tenté de porter assistance à une organisation illégale. Il établit que A.M. avait tenté d’introduire une scie d’acier dans la partie de la prison où étaient détenues les personnes accusées d’être membre du « THKP-C », y inclus le requérant.

GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue en premier lieu que la Cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui l’a jugé et condamné ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de cette disposition, dès lors que l’un des trois magistrats qui y siégeaient était un officier de l’armée. Le requérant se plaint en outre d’une violation de son droit à un procès équitable et soutient, d’une part qu’il n’aurait pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire et, d’autre part, qu’il n’aurait pas eu la possibilité de faire convoquer les témoins à décharge. Enfin, il soutient que la cour de sûreté de l’Etat l’a condamné sur la base des mêmes éléments de preuves que ceux jugés insuffisants par le tribunal d’instance de Karșiyaka.

A ces égards, il invoque l’article 6 §§ 1, 2 et 3 b), c), d) de la Convention. Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant prétend par ailleurs que la cour de sûreté de l’Etat, qui a condamné A.M. pour assistance à une organisation illégale, s’est ainsi exprimée, d’une façon prématurée, en faveur de sa culpabilité. Le requérant allègue également que du fait d’être accusé d’un délit relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat, il aurait été soumis à des règles de procédure moins favorables que celles prévues en procédure pénale de droit commun. A cet égard, il invoque l’article 14 de la Convention combiné avec son article 6 § 1. EN DROIT 1. Le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un « tribunal indépendant et impartial » au sens de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention.

La Cour considère, en outre, que le grief selon lequel la cour de sûreté de l’Etat aurait condamné le requérant sur la base des mêmes éléments de preuves que ceux jugés insuffisants par le tribunal d’instance de Karșiyaka doit être examiné sous l’angle du principe du procès équitable énoncé à l’article 6 § 1. En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement. 2. La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant concernant l’indépendance et l’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ainsi que l’équité de la procédure devant cette instance (article 6 §§ 1 et 3 de la Convention ) ;

DECLARE LA REQUETE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente