YAYAN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57965/00 prezentate de Ibrahim YaYAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care are loc la 16 octombrie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători M. O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 10 mai 2000 și înregistrată la 8 iunie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentul, Ibrahim Yayan, este un resortisant turc, născut în 1978 și este în prezent deținut în închisoarea Bergama. Este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Ahmet Öztürk, avocat la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 august 1996, reclamantul a fost arestat la domiciliu de către polițiștii din secțiunea antiteroristă a Direcției de securitate d În aceeași zi, el a fost reținut în spațiile secțiunii menționate. În timpul arestului său, reclamantul a fost interogat de polițiști, iar la 3 august 1996, a semnat o declarație conținând declarații cu privire la participarea sa la punerea pancartelor interzise în numele organizației ilegale, graffiti și la utilizarea cocteilurilor Molotov. La 6 august 1996, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procurorul Republicii în apropierea Curții de Securitate a Țării de Jos a lui Izmir, în fața căreia și-a confirmat declarația adresată poliției. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului, care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, reclamantul își va remite mărturisirea făcută în fața poliției și a procurorului. La 21 octombrie 1996, procurorul îl acuză pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului, compusă din trei magistrați, dintre care unul se află sub jurisdicția militară. De la lansarea unui cocktail molotov la sediul unei bănci, precum și de la punerea pancartelor și graffiti în numele organizației ilegale menționate anterior, acesta și-a revendicat condamnarea în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a respins toate acuzațiile aduse împotriva sa. În această privință, a susținut pe de o parte că ar fi semnat declarația făcută poliției sub presiune și amenințare și, pe de altă parte, că ar fi confirmat declarația în fața procurorului, precum și judecătorul în teamă de o eventuală revenire la sediul conducerii securității. Prin hotărârea din 13 aprilie 1999, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și 6 luni pentru apartenență la o organizație armată ilegală și la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru că a lansat un cocktail molotov la sediul unei bănci. Recurentul a formulat un recurs la Curtea de Casație care, prin hotărârea din 15 noiembrie 1999, a confirmat condamnarea acestuia din urmă. GRIEFS Reclamantul se plânge în primul rând de durata excesivă a custodiei sale. În acest sens, invocă art. 5 alineatul (3) din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară, de asemenea, că instanța de securitate a statului żIzmir, care a judecat și condamnat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, de îndată ce unul dintre cei trei magistrați aflați acolo era un ofițer al armatei. În plus, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și susține că ar fi fost condamnat pe baza elementelor de probă colectate în timpul custodiei sale, în timpul căreia nu a fost asistat de un pârât. În această privință, la art. 6 alineatul (3) litera (b) și (c) din convenție. În cele din urmă, reclamantul se plânge pe de o parte, că, din cauza faptului că a fost acuzat de un delict care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate a statului, ar fi fost supus, în raport cu infracțiunile de drept comun, unei detenții a căror durată ar fi fost mai lungă, precum și unor norme procedurale mai puțin favorabile decât cele prevăzute în procedurile penale de drept comun. Pe de altă parte, conform dispozițiilor Legii nr. 3713, cuantumul pedepsei sale ar fi fost mărit cu jumătate, iar executarea acesteia ar fi fost supusă unor norme diferite decât cele aplicabile în legislația comună. În aceste privințe, reclamantul Õ art. 14 din Convenție coroborat cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. Reclamantul se plânge de nerespectarea articolului 6 din Convenție în măsura în care Curtea de Securitate a Uniunii Europene nu constituia o instanță independentă și imparțială și că procedura în fața acestei instanțe nu era corectă În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, astfel cum sunt prezentate de reclamantă, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea,[în unanimitate, suspendă examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 57965/00

présentée par Ibrahim YAYAN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le

16 octobre 2001 en une chambre composée de

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

Gaukur

Jörundsson

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

R.

Maruste

,

juges

,

et

de

M.

M. O’Boyle

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 mai 2000 et enregistrée le 8

juin

2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Ibrahim Yayan, est un ressortissant turc, né en 1978 et est actuellement détenu à la prison de Bergama. Il est représenté devant la Cour par Maître Ahmet Öztürk, avocat à Izmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 1er août 1996, le requérant fut arrêté à son domicile par les policiers de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’Izmir. Il était soupçonné d’appartenir à l’organisation armée illégale «

THKP-C

» («

Parti de la libération du peuple de Turquie

»). Le même jour, il fut placé en garde à vue dans les locaux de ladite section.

Lors de sa garde à vue, le requérant fut interrogé par les policiers, et le 3

août 1996, il signa une déposition contenant des aveux quant à sa participation à la pose de pancartes interdites au nom de ladite organisation illégale, graffitis et à l’utilisation de cocktails molotov.

Le 6 août 1996, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Izmir («

le procureur

»-«

la cour de sûreté de l’Etat

»), devant lequel il confirma sa déposition faite à la police.

Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, le requérant réitéra ses aveux faits devant la police et le procureur.

Le 21 octobre 1996, le procureur mît le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois magistrats, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant notamment à ce dernier d’être membre de l’organisation illégale

«

THKP-C

», d’avoir lancé un cocktail molotov dans les locaux d’une banque ainsi que d’avoir posé des pancartes et graffitis au nom de ladite organisation illégale, il requit sa condamnation en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant réfuta toutes les accusations portées contre lui. A cet égard, il soutint d’une part qu’il aurait signé sa déposition faite à la police sous la pression et la menace et, d’autre part, qu’il aurait confirmé ladite déposition devant le procureur ainsi que le juge dans la crainte d’un éventuel retour dans les locaux de la direction de la sûreté.

Par un arrêt du 13 avril 1999, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de 12 ans et 6 mois pour appartenance à une organisation armée illégale et à 3 ans et 8 mois d’emprisonnement pour avoir lancé un cocktail molotov dans les locaux d’une banque.

Le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation qui, par un arrêt du 15 novembre 1999, confirma la condamnation de ce dernier.

GRIEFS

Le requérant se plaint en premier lieu de la durée excessive de sa garde à vue. Il invoque à cet égard l’article 5

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue également que la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui l’a jugé et condamné ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de cette disposition, dés lors que l’un des trois magistrats qui y siégeait était un officier de l’armée. Le requérant se plaint en outre d’une violation de son droit à un procès équitable et soutient qu’il aurait été condamné sur la base des éléments de preuve recueillis lors de sa garde à vue, durant laquelle il n’était pas assisté d’un défenseur. A cet égard, il invoque l’article 6 §§ 3 b) et c) de la Convention..

En dernier lieu, le requérant se plaint d’une part, que du fait d’être accusé d’un délit relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat, il aurait été soumis, par rapport aux délits de droit commun, à une garde à vue dont la durée aurait été plus longue, ainsi qu’à des règles de procédure moins favorables que celles prévues en procédure pénale de droit commun. Il allègue d’autre part, qu’en vertu des dispositions de la loi n° 3713, le quantum de sa peine aurait été augmenté de moitié et que l’exécution de celle-ci aurait été soumise à des règles différentes que celles applicables en droit commun. A ces égards, le requérant invoque l’article 14 de la Convention combiné avec son article 6 § 1.

EN DROIT

Le requérant se plaint des manquements à l’article 6 de la Convention en ce que la Cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ne constituait pas un «

tribunal indépendant et impartial

» et que la procédure devant cette juridiction manquait d’équité

.

En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tel qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35

Par ces motifs, la Cour,[à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés du manque d’indépendance et d’impartialité

de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ainsi que de l’absence d’équité de la procédure devant ladite cour, article

6 §§ 1 et 3 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente