SECȚIUNEA I DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53530/99 prezentate de Lale ÇOLAK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 13 februarie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători M. O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 iulie 1999 și înregistrată la 17 decembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, resortisant turc, născută în 1973, este deținută în prezent la închisoarea Ümraniye (Istanbul). Ea este reprezentată în fața Curții de către Maestrul Oya Ersoy Ataman, avocat în baroul dal. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 iulie 1996, un cocktail molotov a fost lansat într-o stație de autobuz, reclamanta a fost arestată la fața locului incidentului și aflat în custodie în incintele secțiunii antiteroriste din cadrul Direcției de securitate d'iulie. Ea a fost suspectată de a face parte din secțiunea de tineret La 22 iulie 1996, recurenta a refuzat să răspundă la întrebările adresate de poliție și a declarat că nu va depune decât în fața procurorului. Procesul-verbal a arătat că, în trecut, recurenta fusese rănită în timpul unei confruntări cu funcționarii poliției. La 24 iulie 1996, reclamanta a fost mai întâi audiată de procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului de Instană a Instanei de Primă Instană, care a dispus arestarea sa provizorie. În faa procurorului, precum și a judecătorului, reclamanta a contestat acuzaiile aduse împotriva acesteia. La cererea Secțiunii antiteroriste a Direcției pentru Securitate din Istanbul și a procurorului general, reclamanta a fost condusă în aceeași zi la biroul medico-legal al cărui raport a făcut declarație privind anumite părți ale corpului. Acuzat-o pe reclamantă în fața Curții de Securitate a statului, compusă din trei magistrați de carieră, printre care unul care se ocupă de magistratura militară. Reproșând reclamantei, printre altele, că a comis acte de terorism (cum ar fi lansarea de cocteiluri Molotov în incintele publice); a solicitat condamnarea în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal (să fie membru activ al unei bande armate) și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Când s-a prezentat pentru prima dată în fața Curții de Securitate a statului, reclamanta a pledat nevinovată pentru contestarea acuzațiilor aduse împotriva ei. Prin hotărârea din 6 mai 1997, Curtea de Securitate a statului a declarat reclamanta vinovată de faptele care i-au fost reproșate și a condamnat-o pentru asistență la o bandă armată în temeiul articolului 169 din Codul Penal. Prin Hotărârea din 20 octombrie 1997, Curtea de Casație a Casat Hotărârea din 6 mai 1997. La 6 octombrie 1998, în conformitate cu considerentele Curții de Casație, Curtea de Securitate a statului a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni pentru a fi membru activ al organizației ilegale menționate anterior în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. În hotărârea sa, Curtea a arătat că reclamanta și-a asumat răspunderea pentru acte de violență în numele organizației ilegale, în special prin atentat cu bombă și a precizat că procesele-verbale de confruntare și de identificare și depoziția unui coleg acuzat constituie probe solide împotriva sa. Consiliul recurentei a luat cunoștință de avizul procurorului general cu privire la recursul în cauză în cadrul ședinței publice desfășurate în această cauză în fața Curții de Casație. La 19 februarie 1999, după desfășurarea unei ședințe, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 6 octombrie 1998. GRIFS recurenta a declarat că a fost victima mai multor încălcări ale articolului 6 din convenție; - susține în primul rând că independența și imparțialitatea Curții de Securitate de la Istanbul erau compromise de faptul că un magistrat militar se afla acolo [art. 6 alineatul (1) ]. - recurenta se plânge de lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Securitate a statului în măsura în care vinovăția sa a fost stabilită pe baza unor relatări diferite și chiar contradictorii care figurează în procesele-verbale și în declarațiile coinculpaților obținute sub constrângere (art. 6 alineatul (1)); recurenta se plânge de faptul că actul de acuzare care conține informații privind fosta sa condamnare și privind o procedură pendinte în privința acesteia ar fi anticipat condamnarea sa și, astfel, ar fi încălcat prezumția de nevinovăție (art. 6 alineatul (2)); - reclamanta se plânge că nu a putut să răspundă în mod eficient avizului procurorului general; aceasta consideră că aceaceasta este o restricție a dreptului său la apărare [art. 6 alineatul (3) litera (b) ] ÎN DREPT recurenta se plânge că Curtea de Securitate a statului Istanbul nu constituia o instanță independentă și imparțială De asemenea, se plânge de lipsa notificării efective a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, astfel cum sunt prezentate de reclamantă, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantă, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că recurenta a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, adjuvantul adjuvant al recurentei, întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru în cauză, precum și pe lipsa de echitate în fața Curții și în fața Curții de Casație [art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) ] demonstrează RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O
de la requête n° 53530/99
présentée par Lale ÇOLAK
contre Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
13 février 2001 en une chambre composée de
M
mes
E.
Palm
,
présidente
,
W.
Thomassen
,
MM.
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
J.
Casadevall
,
R.
Maruste
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 juillet 1999 et enregistrée le 17 décembre 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, ressortissante turque, née en 1973, est actuellement détenue à la prison d'Ümraniye (Istanbul).
Elle est représentée devant la Cour par Maître Oya Ersoy Ataman, avocate au barreau d’Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 15 juillet 1996, un cocktail molotov fut lancé à un arrêt de bus, la requérante fut arrêtée sur les lieux
de l'incident et placée en garde à vue dans les locaux de la section anti-terroriste au sein de la direction de la sûreté d’Istanbul. Elle était soupçonnée d'appartenir à la section de jeunesse «
Les Jeunes Communards» («
Genç Komünarlar») de l’organisation illégale «
Union des Communiste Révolutionnaires de Turquie
» (Türkiye İhtilâlci Komünistler Birliği).
Selon
le procès-verbal d’interrogatoire dressé le 22 juillet 1996, la requérante refusa de répondre aux questions posées par les policiers et déclara qu’elle ne déposerait que devant le procureur. Le procès-verbal fit état de ce que dans le passé, la requérante avait été blessée lors d'un affrontement avec les fonctionnaires de police.
Le 24 juillet 1996, la requérante fut d’abord entendue par le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d'İstanbul («
le procureur
»-«
la cour de sûreté de l’Etat
») puis traduite devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le procureur ainsi que le juge, la requérante contesta les accusations portées contre elle.
A la demande de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d 'Istanbul ainsi que du procureur, la requérante fut conduite le même jour au bureau médico-légal d’Istanbul, dont le rapport fit état d’ecchymoses sur certaines parties du corps.
Le 25 juillet 1996, le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul (« le procureur » – «
la cour de sûreté de l’Etat
») mît la requérante en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois magistrats de carrière, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant à la requérante notamment d’avoir procédé à des actes de terrorisme (tels que lancer des cocktails Molotov dans les locaux publics),
il requit sa condamnation en vertu de l'article 168 §2 du code pénal (être membre actif d’une bande armée) et article 5 de la loi n°
3713 sur la lutte contre le terrorisme.
Lorsqu'elle comparut pour la première fois devant la cour de sûreté de l'Etat, la requérante plaida non coupable contestant les accusations portées contre elle.
Par un arrêt du 6 mai 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara la requérante coupable des faits qui lui avaient été reprochés et la condamna pour assistance à une bande armée en vertu de l'article 169 du code pénal.
Par arrêt du 20 octobre 1997, la Cour de cassation cassa l’arrêt du 6 mai 1997.
Le 6 octobre 1998, se conformant aux considérants de la Cour de cassation, la cour de sûreté de l'Etat condamna la requérante à une peine d'emprisonnement de douze ans et six mois
pour être membre actif de l'organisation illégale susmentionnée en vertu de l'article 168 § 2 du code pénal et article 5 de la loi n°
3713 sur la lutte contre le terrorisme. Dans son arrêt, la cour releva que la requérante s’était livrée à des actes de violence au nom de l’organisation illégale, notamment par attentat à la bombe et précisa que les procès-verbaux de confrontation et d'identification et la déposition d'un coaccusé constituaient des preuves solides à
son encontre.
La requérante forma un pourvoi en cassation.
Le conseil de la requérante prit connaissance de l’avis du procureur général sur le pourvoi en question lors de l’audience publique tenue dans cette affaire devant la Cour de cassation.
Le 19 février 1999, après avoir tenu une audience, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 6 octobre 1998.
La requérante se dit
victime de plusieurs violations de l'article 6 de la Convention ;
- elle soutient d’abord que l’indépendance et l’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat d'Istanbul se trouvaient compromises du fait qu’un magistrat militaire y siégeait (article
6 § 1)
;
- la requérante se plaint de l'absence d'équité de la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat dans la mesure où sa culpabilité a été établie sur la base des récits différents et même contradictoires figurant sur les procès-verbaux et sur les déclarations des coaccusés obtenues sous la contrainte (article 6 §1);
-
la requérante se plaint de ce que l'acte d'accusation contenant des renseignements sur son ancienne condamnation et sur une procédure pendante à son égard auraient anticipé sa condamnation et violé ainsi la présomption d'innocence (article 6§2) ;
- la requérante se plaint qu'elle n'a pas pu efficacement répondre à l'avis du procureur général. Elle estime qu'il s'agit d'une restriction de ses droits de la défense (article 6 § 3 b)
.
1.
La requérante se plaint de ce que la Cour de sûreté de l’Etat d'Istanbul ne constituait pas un «
tribunal indépendant et impartial
» et que la procédure devant elle manquait d’équité. Elle se plaint en outre du défaut de la notification effective de l'avis du procureur général près la cour de Cassation.
En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tel qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.
2.
La Cour a examiné les autres griefs de la
requérante, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que la requérante a été informée des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article
35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen des griefs de la requérante tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ainsi que de l’absence d'équité devant ladite cour et devant la Cour de cassation (article 6 §§ 1 et 3 )
pour le surplus.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente