TURCIA (solicitarea nr. 49523/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 iunie 2006 DEFINIF 22/09/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Konuk c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič Președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători, și al domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 iunie 2006, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 49523/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ali Konuk ( reclamantul a sesizat Curtea la 17 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( La 13 februarie 2001, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 29 iulie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni astfel reformulată [art. 52 alineatul (1) ]. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LAL La 26 iulie 1996, reclamantul a fost arestat la domiciliul său, în cadrul unei anchete de poliție desfășurate de Secțiunea antiteroristă a Direcției de Securitate D În timpul arestării sale, reclamantul a fost interogat de polițiști și a semnat o declarație conținând declarații cu privire la participarea sa la distribuirea de fluturași și diapozitive interzise în numele organizației ilegale menționate și a recunoscut, la 25 iulie 1996, că a lansat un cocktail molotov la sediul unei bănci aflate în apropiere de domiciliul său. La 6 august 1996, reclamantul a fost ascultat de procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului d În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului, care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, reclamantul și-a confirmat numai mărturisirea făcută în fața procurorului. 11. La 21 octombrie 1996, procurorul l-a acuzat pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului, compusă din trei magistrați, dintre care unul se află sub jurisdicția militară. În special, reproșându-l pe acesta din urmă să fie membru al TlP-C și oferindu-i asistență și asistență, acesta își cere condamnarea în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 12. În fața Curții de Securitate a statului, reclamanta a contestat toate acuzațiile aduse împotriva sa. În această privință, el a susținut, pe de o parte, că a semnat declarația făcută poliției sub presiune și, pe de altă parte, că nu a avut cunoștință de conținutul său din cauza tulburărilor sale de vedere în momentul semnării. În plus, reclamantul a declarat că nu îl cunoaște pe șeful respectivei organizații ilegale. 13. Făcând obiectul unei a doua urmăriri penale pentru acuzații împotriva unor persoane cărora nu li s-a permis să scrie graffiti, să distribuie tracte și să pună în mod ilegal autocolante în spațiile publice, la 3 septembrie 1997, reclamantul a fost relocat printr-o hotărâre pronunțată de instanța judecătorească din Karșiyaka. În hotărârea sa, instanța nu a luat în considerare declarațiile pe care reclamantul le-ar fi făcut poliției și a considerat că nu există suficiente dovezi pentru a ajunge la concluzia vinovăției sale. 14. Prin hotărârea din 26 martie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 18 ani și 20 de zile. Ea a considerat că dovezile vin să confirme versiunea faptelor propuse de acuzare. De asemenea, Comisia a constatat că reclamantul a participat la atac la cocteilul molotov al băncii. 15. Reclamantul s-a ocupat de casare. În avizul său, procurorul general lângă Curtea de Casație a Uniunii Europene: martie 1998 pe motiv că relaxarea recurentului de către tribunalul judecătoresc din Karșiyaka trebuia să ducă la detenția șefului unei organizații ilegale. 16. printr-o hotărâre din 10 noiembrie 1998, pronunțată la 18 noiembrie 1998, Curtea de Casație a închis hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 17. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia, 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002 și Gençel c. Turcia, 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care a pronunțat și condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial. În cazul în care un judecător militar este prezent în cadrul său, acesta poate să-i garanteze un proces echitabil. Reclamantul poate, de asemenea, să dea curs procedurii în fața acestei instanțe. El vede o încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (b), (c) și (d) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale. să se apere pe sine sau să aibă dreptul de a-și adresa un susținător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un susținător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției sunt interogat sau interogat martorii în cauză și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii cu încărcătură Cu privire la admisibilitate 19. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, c. raklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări la fond; în plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de . Pe fond Despre independența și imparțialitatea instanței de securitate a statului 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir c. Turcia, n 59659/00, § 35-36, 6 februarie 2003). 21. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de origine în ceea ce privește securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 22. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului d Curtea reamintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 25. Având în vedere constatarea de încălcare a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul termen (a se vedea, printre altele, art. 41 din convenție, citată anterior, p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 27. Reclamantul a declarat că a suferit un prejudiciu material, pe care îl evaluează la 13 350 EUR (EUR) și un prejudiciu moral, estimat la 50 000 EUR. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea Convenției nr. . Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 30. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (cum ar fi, de asemenea, §raklar, citată anterior, p. 3074, § 49). 31. Curtea consideră că, în ceea ce privește condamnarea reclamantului de către o instanță de securitate a statului, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral (Byanc. Turcia, 56363/00, § 58, 3 februarie 2005), fără a aduce atingere faptului că, în circumstanțe precum cele din speță, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea societății Õ, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (Öcalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, CEDO 2005 IV, § 210). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 32. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 350 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. El nu furnizează nicio justificare. 33. Guvernul contestă aceste pretenții. 34. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamantului 2 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Curtea de Securitate a statului A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte costuri fiscale suportate în momentul plății, care urmează să fie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 22 iunie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele
TROISIÈME SECTION
KONUK c. TURQUIE
(Requête n
o
49523/99)
ARRÊT
22 juin 2006
22/09/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Konuk c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
E.
Myjer,
David Thór
Björgvinsson,
juges,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
49523/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.
Ali
Konuk («
le requérant
»), a saisi la Cour le 17 mai 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
Çolakoğlu, avocat à İzmir. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 13 février 2001, la Cour (première section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement.
4.
Par une lettre du 29 juillet 2002, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
5.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
I.
6.
Le requérant, Ali Konuk, est un ressortissant turc, né en 1952. Lors de l’introduction de la requête, il était détenu à la prison de Bergama.
7.
Le 26 juillet 1996, le requérant fut arrêté à son domicile, dans le cadre d’une enquête de police menée par la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’İzmir contre une organisation illégale, le THKP-C (Parti de la libération du peuple de Turquie). Le même jour, il fut placé en garde à vue dans les locaux de ladite section.
8.
Lors de sa garde à vue, le requérant fut interrogé par les policiers et signa une déposition contenant des aveux quant à sa participation à la distribution de tracts et d’affichage interdit au nom de ladite organisation illégale. Il reconnut en outre avoir lancé, le 25 juillet 1996, un cocktail molotov dans les locaux d’une banque se trouvant à proximité de son domicile.
9.
Le 6 août 1996, le requérant fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État d’İzmir («
le procureur
» - «
la cour de sûreté de l’État
»). Il confirma seulement une partie de sa déposition faite à la police puisqu’il reconnut uniquement avoir participé à la distribution de tracts et à la pose d’affiches interdites.
10.
Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’État, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, le requérant confirma uniquement ses aveux faits devant le procureur.
11.
Le 21 octobre 1996, le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’État, composée de trois magistrats, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant notamment à ce dernier d’être membre du THKP-C et d’y apporter aide et assistance, il requit sa condamnation en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n
o
3713 sur la lutte contre le terrorisme.
12.
Devant la cour de sûreté de l’État, le requérant contesta toutes les accusations portées contre lui. A cet égard, il soutint, d’une part, qu’il avait signé sa déposition faite à la police sous la pression et, d’autre part, qu’il n’avait pas eu connaissance de son contenu en raison de ses troubles de vue lors de la signature. En outre, le requérant allégua ne pas connaître le chef de ladite organisation illégale.
13.
Faisant l’objet d’une deuxième poursuite pénale pour des chefs d’accusation d’écriture non autorisée de graffitis, de distribution de tracts et de pose illégale d’autocollants dans les lieux publics, le 3 septembre 1997, le requérant fut relaxé par un jugement rendu par le tribunal d’instance de Karșıyaka. Dans son jugement, le tribunal ne tint pas compte des déclarations que le requérant auraient faites à la police et estima qu’il n’y avait pas assez d’éléments de preuve pour conclure à sa culpabilité.
14.
Par un arrêt du 26 mars 1998, la cour de sûreté de l’État déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de dix-huit ans et vingt jours. Elle considéra que les éléments de preuve venaient confirmer la version des faits proposée par l’accusation. Elle constata également que le requérant avait participé à l’attaque au cocktail molotov de la banque.
15.
Le requérant se pourvut en cassation. Dans son avis, le procureur général près la Cour de cassation demanda l’infirmation de l’arrêt du 26
mars 1998 au motif que la relaxe du requérant par le tribunal d’instance de Karșıyaka devait entraîner l’acquittement du chef d’appartenance à une organisation illégale.
16.
Par un arrêt du 10 novembre 1998, prononcé le 18 novembre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué.
II.
17.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Özel c. Turquie,
n
o
42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002, et
Gençel c.
Turquie,
n
o
53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant allègue que la cour de sûreté de l’État qui l’a jugé et condamné ne constitue pas un «
tribunal indépendant et impartial
» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison de la présence d’un juge militaire en son sein.
Le requérant dénonce également l’iniquité de la procédure devant cette juridiction. Il y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 b), c) et d) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent
;
d)
interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à ıcharge
;
(...)
»
A.
Sur la recevabilité
19.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Çıraklar c. Turquie
, arrêt du 28 octobre 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VII) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
1.
Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat
20.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6
§
1 de la Convention (voir
Özel
, précité, §§ 33-34, et
Özdemir c.
Turquie
, n
o
59659/00, § 35-36, 6 février 2003).
21.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu’il est compréhensible que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l’État d’infractions graves relatives à la «
sécurité nationale
», ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’État se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (
Incal c. Turquie
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil
1998
‑
IV, p. 1573, § 72
in fine
).
22.
La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’État d’İzmir n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1.
2.
Sur l’équité de la procédure pénale
23.
Le Gouvernement conteste l’existence d’une violation.
24.
La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.
25.
Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner le présent grief (voir, entre autres,
Çıraklar
, précité, p. 3074, §§ 44-45).
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
27.
Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel, qu’il évalue à 13
350 euros (EUR), et un préjudice moral, qu’il estime à 50
28.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
29.
En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’État aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder au requérant une indemnité à ce titre
(
Findlay c.
Royaume-Uni
, arrêt du 25 février 1997,
Recueil
1997-I, p. 284, § 85).
30.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (
Çıraklar
, précité, p. 3074, § 49).
31.
La Cour estime que, pour ce qui est de la condamnation du requérant par une cour de sûreté de l’Etat, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué (
Biyan c.
Turquie
, n
o
56363/00, § 58, 3 février 2005), nonobstant le fait que, dans des circonstances telles que celles de l’espèce, un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée (
Öcalan c.
Turquie
[GC], n
o
‑
B.
Frais et dépens
32.
Le requérant demande également 2
350 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il ne fournit aucun justificatif.
33.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
34.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour statuant en équité, accorde au requérant 2
000 EUR à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
35.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’im
partialité
de la cour de sûreté de l’État
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention
;
4.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral
;
5.
Dit
a)
que l
’
État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 2
000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président