Kavak împotriva Turciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 69790/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și depusă la Curte de un cetățean al acestui stat, dl. Mehmet Cemal Kavak („reclamantul"), la 3 aprilie 2001, în conformitate cu art. 34 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția").

Reclamantul, care a fost admis la beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de Me F. Karakaș Doğan, avocat la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul") nu a desemnat un agent pentru procedura înaintea Curții.

La 30 iunie 2005, Curtea (a treia secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și hotărît să comunice Guvernului plângerile trase din articolele 6 §§ 1 și 3, și 10 al Convenției. Folosindu-se de art. 29 § 3, hotărît că vor fi examinate simultan admisibilitatea și fondului cauzei.

La época faptelor, reclamantul era președintele secțiunii locale HADEP (Partidul Democrației Poporului) la Bayrampașa (Istanbul). În cursul congresului extraordinar HADEP, la 7 decembrie 1997 la Istanbul, reclamantul pronunță un discurs care fusese înregistrat de poliție.

La 8 decembrie 1997, comisarii de poliție Kemal Çınar și Gülșen Bilgin transcriseseră într-un raport discursurile pronunțate în cursul acestui congres. Privitor la reclamant, raportul indica că declarat că trebuia continuată lupta politică într-o manieră puternică și că plecat de la pupitru făcând semnul victoriei cu mâna și strigând „Biji PKK" („Trăiască PKK").

La 2 martie 1998, procuratura lângă curtea de securitate a statului din Istanbul desemneaza polițistul Abdulkerim Seçgin să transcrie de pe casete audio discursurile pronunțate la congres.

Later, procurorul Republicii Istanbul deschide o anchetă judiciară împotriva reclamantului și a altor persoane care pronunțaseră un discurs la congres.

La 23 martie 1998, procuratura cere autorităților competente să ia declarația reclamantului.

La 25 martie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului aude Nusrettin Kaplan care declarase participat la congres în calitate de membru HADEP.

La 26 martie 1998, procurorul aude Arife Çınar care declarase că la congres, nicio declarație de caracter ilegal nu fusese pronunțată.

Tot la 26 martie 1998, procurorul aude reclamantul care recunoscu pronunțat un discurs și ridicat mâna în semn de victorie, dar nega declarat „Biji PKK".

La 1 aprilie 1998, procurorul aude, în calitate de martori, polițiștii Mahir Koyuncu și Muammer Dündar, care înregistraseră discursul pronunțat de reclamant. Declaraseră că, deși fusese multă lume și zgomot în sala unde se ținea congresul, reclamantul ridicase bine mâna în semn de victorie și strigat „Biji PKK".

Prin act de acuzare din 8 iunie 1998, pe baza articolului 7 § 2 al legii nr. 3713, procurorul intentează acțiune penală împotriva reclamantului pentru propagandă PKK.

La 22 iunie 1998, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un magistrat militar, începe să examineze cauza reclamantului. I notifică copie de act de acuzare și data ținerii audierii și citează să se prezinte ca martori polițiștii Muammer Dündar și Mahir Koyuncu.

La 1 septembrie 1998, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un judecător militar, ține o audiere în absența reclamantului. Constată că notificarea ținerii audierii fusese semnificată soției reclamantului dar acesta nu se prezentase la audiere. Aude polițistul Mahir Koyuncu care declarase reclamantul declarat „Biji PKK" făcând semnul victoriei cu mâna. La cererea procurorului, renunță aude pe polițistul Muammer Dündar. Desfășoară din nou o citație de comparație împotriva reclamantului și, dacă este cazul, un mandat de aducere prin contumație împotriva sa.

La 10 noiembrie 1998, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un judecător militar, ține o alta audiere în absența reclamantului precizând că notificarea citației de comparție fusese transmisă unei persoane locuind la domiciliul acestuia. Desfășoară mandat de aducere împotriva reclamantului având în vedere „infracțiunea reprochată și prezumția de fugă".

La 18 decembrie 1998, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un judecător militar, ține o audiere în prezența reclamantului și reprezentantei sale. Reclamantul informeaza curtea că nu putuse se prezinte la audierii anterioare din cauza schimbării domiciliului. Recunoscu pronunțat un discurs la congresul ținut la Bayrampașa și făcut semn de victorie cu mâna, dar contestă alte acuzații aduse. De altfel, înregistrarea făcută de poliție arata reclamantul nu declarat „Biji PKK", dar polițiștii făcuseră o transcriere manuscrisă. Cere interroga polițistul care fusese audiat și ca înregistrările sonore fisuseră examinate de un expert independent.

La audiere din 12 ianuarie 1999, judecătorul E.C., asistat grefier, uiier și reprezentantul reclamantului, vizionează videoclipul discursului. Procesul-verbal întocmit indică nu era posibil auzi clar discursul pronunțat de interesent și constata o asemenea declarație nu fusese făcută („herhangibir suç unsurlarının olmadığı").

La 18 februarie 1999, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un judecător militar, în prezența reclamantului și reprezentantei sale ține o audiere în cursul căreia cere auzi polițiștii Kemal Çınar și Gülșen Bilgin. Avocata reclamantului declarase nu mai era cazul auzi măsură benzile sonore erau incomprehensibile. Curtea trimite o citație de comparție pentru auzi mărturii Kemal Çınar și Gülșen Bilgin la audiere din 29 aprilie 1999.

La audiere din 19 februarie 1999, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un judecător militar, în absența reclamantului și avocatului, aude mărturii Kemal Çınar și Gülșen Bilgin cerut auzi această zi pentru funcionari nu putu merge la audiere când doriseră. Gülșen Bilgin confirma faptele reprochate reclamantului și discursul pronunțat la 7 decembrie 1997 la congresul HADEP. Kemal Çınar declarase faptele avut loc un an mai devreme; nu le mai amintea și se referea la procesul-verbal transcriere a discursurilor.

La 11 martie 1999, reclamantul fusese arestat de poliție urmare a mandatului de arrestare desfășorat împotriva sa prin contumație.

La audiere din 29 aprilie 1999, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători dintre care un magistrat militar, în absența reclamantului dar în prezența avocatei, citește deposițiile mărturii Gülșen Bilgin și Kemal Çınar. Avocata reclamantului contestă maniera în care mărturii auziseră în absența sa și a clientului. Curtea constată polițiștii auziseră la o audiere incidentă în absența reclamantului și reprezentantului. Reclamantul contestă deposițiile măsură obținuseră în încălcare a codului de procedură penală și nu putuse le interoga. Curtea respinge cerere avocatei de face interoga mărturii.

De la 22 iunie 1998 la 24 aprilie 1999, curtea de securitate a statului era compusă din trei judecători, dintre care un magistrat militar.

La audiere din 6 iulie 1999, curtea de securitate a statului, compusă din trei judecători civili, în prezența reclamantului și avocatei, aude mărturii Mecit Aygün, Nizamettin Öztürk și Kemal Yağıș, declaraseră la congres, reclamantul nu strigase „Biji PKK".

La audiere din 23 septembrie 1999, pe baza articolelor 169 și 5 al legii nr. 3713, în absența reclamantului dar prezența avocatei, procuratura prezintă concluziile sale pe fond.

La 15 octombrie 1999, avocata reclamantului depune memoriu în apărare. Precizeaza congresul avusese mulți participanți; slogane scandeseră în timp ce reclamantul pronunța discursul; transcriere benzile audio nu permisese stabili clientul pronunciat „Biji PKK"; contestă doar mărturii confirmând pronunciat asemenea cuvinte măsură auziseră la o audiere incidentă fără putut le interoga.

La 19 octombrie 1999, pe baza articolelor 169 al codului penal și 5 al legii nr. 3713, curtea de securitate a statului condamnă reclamantul la pedeapsă închisoare trei ani nouă luni pentru ajutor și asistență PKK. În motivele ei, precizeaza la época faptelor, reclamantul era președintele secțiune HADEP Bayrampașa. La primul congres extraordinar HADEP, pronunciat un discurs, urmă care plecat de la pupitru ridicând mâna, făcând semnul victoriei și strigând „Biji PKK". Fusese confirmat de procesele-verbale polițiștii asistaseră la congres cum și de deposițiile lor făcute sub jurământ. Curtea precizeaza la 12 noiembrie 1999, audiuă casetele audio care inaudibile și vizionat caseta video, care nu permisese stabili vreun element dovadă, de sorta nu le luase considerare. PKK fiindorganizație teroristă armată, asemenea cuvinte făcând elogi poate considera ajutor și sprijin unei organizații armate ilegale.

La 11 noiembrie 1999, reclamantul formează cale recurs casație.

La 8 iunie 2000, procurorul general lângă Curtea Casație prezintă avizul scris, care cere curte confirme sentința atacată. Acest aviz nu fusese comunicat reclamantului.

Curtea Casație informeaza reclamantul ținerea unei audieri la 25 octombrie 2000 la 9 ore. Reprezentanta interesului informeaza Curtea Casație indisponibilitatea pentru motiveพrofesionale, măsură avusese audiere înaintea curții securitate statului Istanbul. Curtea Casație respinge motivul invocat.

Prin sentință din 2 noiembrie 2000, Curtea Casație confirma sentința atacată. Indică scuza avansată de reprezentanta reclamantului nu era fundată pe motiv valabil; dovezile reunite fusese examinate în manieră adecvată.

Prin sentință din 8 ianuarie 2001, pe baza articolului 1 § 3 al legii nr. 4616 privind punerea în libertate, suspendarea execuției procedurilor și penadelor având loc până la 23 aprilie 1999, curtea de securitate a statului ordoneaza suspendarea execuției pedepsei pronunțate împotriva reclamantului. Precizeaza dacă în cinci ani de la data suspendării, interesent era condamnat la pedeapsă egală sau mai grea, sentința pronunțată împotriva sa ar executa. II.

Legea nr. 4388 din 18 iunie 1999 privind înființarea curților de securitate a statului modifică art. 143 Constituției, cum urmează: „(...) Curtele de securitate statului compun de un președinte, doi membri titulari, un membru suplean, un procuror general al Republicii și suficiente procurori Republicii. Președintele, doi membri titulari, un membru suplean și procurorul general Republicii numesc printre judecători și procurori grad prim, procurorii Republicii printre procurori alți grade, patru ani, de Consilul Suprem Judecători și Procurori, conform procedură definită în lege specială. Mandatul lor este reînnoibil (...)"

Modificări necesare cu privire la numire judecători și procurori Republicii aduse la legea nr. 2845 privind curțile securitate statului prin legea nr. 4390 din 22 iunie 1999. Conform articolului provizoriu 1 al legii nr. 4390, mandatele judecătorilor militari și procurorilor militari în funcție în curțile securitate statului trebuie sfârși la data publicării acestei legi (22 iunie 1999). Conform articolului 3 provizoriu al aceleiași legi, procedurile în așteptare înaintea curților securitate statului la data publicării acestei legi trebuie continua în stare în care se găseau la această dată. B. Codul penal 36. art. 169 al codului penal prevede: „Oricine (...) dă cu știință refugiu, sau prestează asistență, asigură mâncare, arme, muniții sau haine unei bande sau asociații cum vizate la articol anterior, sau favorizeaza, în orice manieră, operații, va pedepsit (...)" C. Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului

În conformitate cu art. 4 al legii nr. 3713, infracțiunea prevăzută art. 169 al codului penal figura în categoria „acte perpetrate în scop terorism".

În virtutea articolului 5 al legii nr. 3713, pedeapsa prevăzută codul penal pentru infracțiune definită art. 4 va mărit jumătate. D. Legea nr. 4616 privind eliberarea condiționată și suspendarea execuției procedurii și penadelor pentru infracțiuni comise până la data 23 aprilie 1999 39. art. 1 § 3 al legii nr. 4616, promulgată 21 decembrie 2000, prevede persoane ale căror condamnări deveniseră definitive vor beneficia și acestei legi.

Reclamantul vede o încălcare art. 6 §§ 1 și 3 al Convenției, redactat în partea pertinentă: „1. Orice persoană dreptul cauza sa ascultată echitabil, public (...) de tribunal independent și imparțial (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații materie penală îndreptată (...) (...) 3. Orice acuzat dreptul în particular : (...) d) interoga sau face interoga mărturii sarcină și obține convocarea și interogarea mărturii descărcare aceleași condiții ca mărturii sarcină ; (...)" A. Pe chestiunea admisibilității

Curtea constată cererea nu este în mod evident neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. De altfel, aceasta nu se lovește de niciun alt motiv inadmisibilitate. Trebuie deci declarată admisibilă. B. Pe fond 1. Pe independența și imparțialitatea curții de securitate statului

Guvernul reamintește printr-o modificare constituțională, judecătorul militar siégeant în curte de securitate statul fusese înlocuit de judecător civil. Sentința din 19 octombrie 1999 fusese pronunțată de curte de securitate statului siégeant în noua componență, în absența judecătorului militar.

Reclamantul reitera alegațiile sale.

Curtea constată reclamantul fusese inițial urmărit înaintea curții de securitate statul compusă din trei judecători, dintre care magistrat militar. În cursul acestei proceduri, urmare a modificării art. 143 Constituției de lege nr. 4388 din 18 iunie 1999, judecătorii militari foston excluși din componența curților de securitate statul și înlocuiți de judecători civili. Așa se întâmplat și judecătorului militar cunoscut jusque atunci cauza reclamantului.

Aceasta fiind, înlocuirea judecătorului militar de magistrat civil în cursul unui proces penal nu putea, la el singur, rezolva problema instituțională ridicată în prezenta cauză: trebuie stabilit că îndoielile privind regularitatea întregii proceduri fusese suficient disipate după schimbarea colegială (Öcalan c. Turcia [GC], nr. 46221/99, § 115, CEDO 2005‑..., și Ceylan c. Turcia (decizie), nr. 68953/01, CEDO 2005‑...). Se convine deci, în fiecare caz, să se examineze mai întâi natura acțiunilor procedurale adoptate cu participarea judecătorului militar, distingând între acte „preliminare" și cele privind „fondul", apoi verifica dacă acte „pe fond" foston după cuviință reînnoite după înlocuirea judecătorului militar (Öcalan, precitată, § 117)

În cazul de specie, în vedere pieselor dosarului, Curtea subliniază modificarea compoziției curții de securitate statul nu intervini în prezenta cauză decât începând cu audiere din 6 iulie 1999. Așa, de la 22 iunie 1998 la 24 aprilie 1999, curtea de securitate statul Istanbul era compusă din trei judecători, dintre care magistrat militar. În cursul acestor audieri, curtea auzise polițistul Mahir Koyuncu înregistrase discursul și renunțase auzi polițistul Muammer Dündar, în absența reclamantului și avocatei (§16 mai sus). La audiere din 12 ianuarie 1999, aceeași curt vizionase videoclipul discursului și constatat nu auzise declarația reprochată reclamantului (§19 mai sus). În sfârșit, auzise polițiștii Kemal Çınar și Gülșen Bilgin, tot în absența reclamantului și avocatei, la o audiere incidentă (§21 mai sus). Or, Curtea observă reclamantul categoric negase faptele reprochate și mărturii citase la audiere din 6 iulie 1999 înaintea noii curți de securitate statul, compusă doar judecători civili, confirmase cuvintele. De altfel, deși reclamantul cerut reauzi mărturii sarcină, curtea respinsese această cerere (§23 mai sus). Curtea observă così curte de securitate statul siégeant în prezență magistrat militar, care participat la audierii pe fond și adoptat acțiuni de procedură, nerezolute judecători civili.

Or, Curtea reamintește, în sentința Öcalan precitată (§ 115), Marea Cameră considerat „atunci când magistrat militar participă la una sau mai multe acțiuni de procedură care rămân mai apoi valabile în instanța penală vizată, acuzatul poate rezonabil eprova îndoieli privind regularitatea întregii proceduri". Așa, faptul magistrat militar participat, într-un proces împotriva civil, la o acțiune de procedură făcând parte intrinsecă instanța, lipsește întreg procedura de aparență avoir fost condusă de tribunal independent și imparțial.

Prin urmare, existat o încălcare art. 6 § 1 al Convenției. 2. Pe echitatea procedurii înaintea curții de securitate statul și Curții Casație

Guvernul contestă alegațiile reclamantului.

Curtea reamintește judecate deja în cauze similare tribunal al cărui lipsă independență și imparțialitate fusese stabilit nu putea, în orice caz, garanta proces echitabil persoane supuse jurisdicției (vezi, în special, Çıraklar c. Turcia, sentință din 28 octombrie 1998, Culegerea sentințelor și deciziilor 1998‑VII, p. 3074, §§ 44‑45).

Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului vedea cauza ascultată de tribunal independent și imparțial care ajung, Curtea apreciază nu mai este cazul examineze prezente plângeri (vezi Canevi și alții c. Turcia, nr. 40395/98, § 37, 10 noiembrie 2004, și Kutal și Uğraș c. Turcia, nr. 61648/00, § 32, 13 iunie 2006). II.

Guvernul contestă aceste teorii.

Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului vedea cauza ascultată de tribunal independent și imparțial care ajung (paragrafele 47-49 mai sus), Curtea apreciază nu mai este cazul examineze a fost, în prezenta cauză, încălcare acestă dispoziție. III.

Reclamantul cere 10 000 euro (EUR) ca titlu de prejudiciu moral și 3 000 EUR la titlu de prejudiciu material.

Guvernul contestă montantele cerute și se referă la sentința Çıraklar precitată (§ 82).

Curtea apreciază, în circumstanțele prezentei cauze, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral susținut (Çıraklar, precitată, § 49).

Atunci când Curtea concluzionează o persoană fizică fusese condamnată de tribunal care nu îndeplinea condițiile independență și imparțialitate cerute Convenție, un nou proces sau o redeschidere procedură, la cerere interesatul, reprezintă în principiu un mijloc potrivit redresa încălcarea constatată (Öcalan, precitată, § 210 in fine). B. Cheltuieli și costuri

Reclamantul cere 3 750 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate înaintea instanțelor interne și înaintea Curții. Cere 2 000 EUR pentru cheltuieli traducere, poștă și secretariat.

Guvernul contestă montantele reclamate.

Conform jurisprudență Curții, un reclamant putea obține rambursare cheltuielilor și costurilor doar măsură în care se găsesc stabilite realitate, necesitate și caracter rezonabil al ratei. În prezenta cauză și având în vedere elementele în posesia și criteriile sus-menționate, Curtea apreciază rezonabil aloca reclamantului suma 2 500 EUR la acest titlu, minus 715 EUR percepuți de Consilul Europei ca titlu de asistență judiciară. C. Dobanzi moratorii

Curtea apreciază potrivit a baza rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilitii marginale de împrumut Banca Centrală Europeană majorat trei puncte procentaj. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară restul cererii admisibil; 2. Spune a fost o încălcare art. 6 § 1 al Convenției din cauza lipsei independență și imparțialitate curții de securitate statul Istanbul; 3. Spune nu mai este cazul examineze alte plângeri trase art. 6 al Convenției; 4. Spune nu mai este cazul examineze plângerea trase art. 10 al Convenției; 5. Spune prezenta sentință constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral; 6. Spune a) Statul pârât trebuie verseze reclamantului, în termen trei luni de la ziua când sentința va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 2 500 EUR (doi mii cinci sute euro) pentru cheltuieli și costuri, minus 715 EUR (șapte sute cincisprezece euro) percepuți de Consilul Europei ca titlu de asistență judiciară, plus orice sumă putând fi datorată ca impozit pe cota numită, convertite în noile lire turce la curs aplicabil la data soluționării; b) că de la expirarea acelui termen și până la plată, acest montant va majorat de o dobândă simplă o rată egală cu rata facilitii marginale de împrumut Banca Centrală Europeană aplicabilă în acest perioada, mărită trei puncte procentaj; 7. Respinge cererea satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat prin scris la 9 noiembrie 2006 în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 al regulamentului. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Grefier Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 69790/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Mehmet Cemal Kavak (« le requérant »), a saisi la Cour le 3 avril 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M e F. Karakaș Doğan, avocate à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

Le 30 juin 2005, la Cour (troisième section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 §§ 1 et 3, et 10 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire. EN FAIT I.

A l’époque des faits, le requérant était le président de la section locale du HADEP (Parti de la démocratie du peuple) à Bayrampașa (Istanbul). Au cours du congrès extraordinaire du HADEP, le 7 décembre 1997 à Istanbul, le requérant prononça un discours qui fut enregistré par la police.

Le 8 décembre 1997, les commissaires de police Kemal Çınar et Gülșen Bilgin transcrirent dans un rapport les discours prononcés au cours de ce congrès. S’agissant du requérant, le rapport indiquait qu’il avait déclaré qu’il fallait poursuivre la lutte politique d’une manière forte et qu’il avait quitté le pupitre en faisant le signe de la victoire de la main et en criant « Biji PKK » (« Vive le PKK »).

Le 2 mars 1998, le parquet près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul désigna le policier Abdulkerim Seçgin pour transcrire à partir de cassettes audio les discours prononcés lors du congrès.

Par la suite, le procureur de la République d’Istanbul ouvrit une information judiciaire à l’encontre du requérant et des autres personnes qui avaient prononcé un discours lors du congrès.

Le 23 mars 1998, le parquet demanda aux autorités compétentes de prendre la déposition du requérant.

Le 25 mars 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’État entendit Nusrettin Kaplan qui déclara avoir participé au congrès en sa qualité de membre du HADEP.

Le 26 mars 1998, le procureur entendit Arife Çınar qui déclara que, lors du congrès, aucune déclaration à caractère illégal n’avait été prononcée.

Toujours le 26 mars 1998, le procureur entendit le requérant qui reconnut avoir prononcé un discours et avoir levé la main en signe de victoire, mais nia avoir déclaré « Biji PKK ».

Le 1 er avril 1998, le procureur entendit, en qualité de témoins, les policiers Mahir Koyuncu et Muammer Dündar, lesquels avaient enregistré le discours prononcé par le requérant. Ils déclarèrent que, bien qu’il y avait beaucoup de monde et de bruit dans le salon où se tenait le congrès, le requérant avait bien levé la main en signe de victoire et crié « Biji PKK ».

Par un acte d’accusation du 8 juin 1998, sur le fondement de l’article 7 § 2 de la loi n o 3713, le procureur intenta une action pénale à l’encontre du requérant pour avoir fait la propagande du PKK.

Le 22 juin 1998, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges dont un magistrat militaire, commença à examiner la cause du requérant. Elle lui notifia copie de l’acte d’accusation ainsi que la date de la tenue de l’audience et cita à comparaître en tant que témoins les policiers Muammer Dündar et Mahir Koyuncu.

Le 1 er septembre 1998, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges dont un juge militaire, tint une audience en l’absence du requérant. Elle constata que l’avis de notification de la tenue de l’audience avait été signifié à l’épouse du requérant mais celui-ci ne s’était pas présenté à l’audience. Elle entendit le policier Mahir Koyuncu qui déclara que le requérant avait déclaré « Biji PKK » en faisant le signe de la victoire de la main. Sur demande du procureur, elle renonça à entendre l’autre policier, Muammer Dündar. Elle délivra à nouveau une citation à comparaître à l’encontre du requérant et, le cas échéant, un mandat d’amener par contumace à son encontre.

Le 10 novembre 1998, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges dont un juge militaire, tint une autre audience en l’absence du requérant en précisant que l’avis de citation à comparaître avait été notifié à une personne habitant au domicile de ce dernier. Elle délivra un mandat d’amener à l’encontre du requérant compte tenu « de l’infraction reprochée et de la présomption de fuite ».

Le 18 décembre 1998, la cour de sûreté de l’État, composé de trois juges dont un juge militaire, tint une audience en la présence du requérant et de sa représentante. Le requérant informa la cour qu’il n’avait pas pu se présenter aux audiences précédentes en raison d’un changement d’adresse. Il reconnut avoir prononcé un discours lors du congrès tenu à Bayrampașa et avoir fait un signe de victoire de la main, mais contesta les autres accusations portées à son encontre. D’ailleurs, l’enregistrement fait par la police montrait que le requérant n’avait pas déclaré « Biji PKK », mais que les policiers en avaient fait une transcription manuscrite. Il demanda à interroger le policier qui avait été auditionné et que les enregistrements sonores fussent examinés par un expert indépendant.

A l’audience du 12 janvier 1999, le juge E.C., assisté du greffier, d’un huissier et du représentant du requérant, visionna la vidéo du discours. Le procès-verbal établi indiqua qu’il n’était pas possible d’entendre nettement le discours prononcé par l’intéressé et constata qu’une telle déclaration n’avait pas été faite (« herhangibir suç unsurlarının olmadığı »).

Le 18 février 1999, la cour de sûreté de l’État, composé de trois juges dont un juge militaire, en la présence du requérant et de son représentant tint une audience au cours de laquelle elle demanda à entendre les policiers Kemal Çınar et Gülșen Bilgin. L’avocate du requérant déclara qu’il n’y avait pas lieu de les entendre dans la mesure où les bandes sonores étaient incompréhensibles. La cour adressa une citation à comparaître pour entendre les témoins Kemal Çınar et Gülșen Bilgin à l’audience du 29 avril 1999.

A l’audience du 19 février 1999, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges dont un juge militaire, en l’absence du requérant et de son avocat, entendit les témoins Kemal Çınar et Gülșen Bilgin qui avaient demandé à être entendus ce jour là car en tant que fonctionnaires ils ne pouvaient se rendre à l’audience quand ils le souhaitaient. Gülșen Bilgin confirma les faits reprochés au requérant et le discours prononcé le 7 décembre 1997 lors du congrès du HADEP. Kemal Çınar déclara que les faits avaient eu lieu un an plus tôt ; il ne s’en souvenait plus et se référait au procès-verbal de transcription des discours.

Le 11 mars 1999, le requérant fut arrêté par la police à la suite du mandat d’arrestation délivré à son encontre par contumace.

A l’audience du 29 avril 1999, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges dont un magistrat militaire, en l’absence du requérant mais en la présence de l’avocat, lut les dépositions des témoins Gülșen Bilgin et Kemal Çınar. L’avocate du requérant contesta la manière dont ces témoins avaient été auditionnés en son absence et en celle de son client. La cour constata que ces policiers avaient été entendus lors d’une audience incidente en l’absence du requérant et de son représentant. Le requérant contesta ces dépositions dans la mesure où elles avaient été obtenues en violation du code de procédure pénale et qu’il n’avait pas pu les interroger. La cour rejeta la demande de l’avocate de faire interroger ces témoins.

Du 22 juin 1998 au 24 avril 1999, la cour de sûreté de l’État était composée de trois juges, dont un magistrat militaire.

A l’audience du 6 juillet 1999, la cour de sûreté de l’État, composée de trois juges civils, en la présence du requérant et de son avocate, entendit les témoins Mecit Aygün, Nizamettin Öztürk et Kemal Yağıș, lesquels déclarèrent que, lors du congrès, le requérant n’avait pas crié « Biji PKK ».

A l’audience du 23 septembre 1999, sur le fondement des articles 169 et 5 de la loi n o 3713, en l’absence du requérant mais en présence de son avocate, le parquet présenta ses réquisitions sur le fond.

Le 15 octobre 1999, l’avocate du requérant déposa son mémoire en défense. Elle précisa que le congrès avait compté de nombreux participants ; des slogans avait été scandés pendant que le requérant prononçait son discours ; la transcription des bandes audio n’avait pas permis d’établir que son client avait prononcé « Biji PKK » ; elle contesta les seuls témoins confirmant qu’il avait prononcé de tels propos dans la mesure où ils avaient été entendus au cours d’une audience incidente sans qu’elle ait pu les interroger.

Le 19 octobre 1999, sur le fondement des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n o 3713, la cour de sûreté de l’État condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois pour aide et assistance au PKK. Dans ses motifs, elle précisa qu’à l’époque des faits, le requérant était le président de la section du HADEP de Bayrampașa. Lors du premier congrès extraordinaire du HADEP, il avait prononcé un discours, à la fin duquel il avait quitté le pupitre en levant la main, en faisant le signe de la victoire et en criant « Biji PKK ». Cela avait été confirmé par les procès-verbaux des policiers qui avaient assisté au congrès ainsi que par leurs dépositions faites sous serment. La cour précisa que, le 12 novembre 1999, elle avait écouté les cassettes audio qui étaient inaudibles et visionné la cassette vidéo, lesquelles n’avaient pas permis d’établir un quelconque élément de preuve, de sorte qu’elle ne les avait pas pris en considération. Le PKK étant une organisation terroriste armée, un tel propos en faisant l’éloge peut être considéré comme aide et soutien à une organisation armée illégale.

Le 11 novembre 1999, le requérant forma un pourvoi en cassation.

Le 8 juin 2000, le procureur général près la Cour de cassation présenta son avis écrit, aux termes duquel il demanda à cette cour de confirmer l’arrêt attaqué. Cet avis ne fut pas communiqué au requérant.

La Cour de cassation informa le requérant de la tenue d’une audience le 25 octobre 2000 à 9 heures. La représentante de l’intéressé informa la Cour de cassation de son indisponibilité pour des motifs professionnels, dans la mesure où elle avait une audience devant la cour de sûreté de l’État d’Istanbul. La Cour de cassation rejeta le motif invoqué.

Par un arrêt du 2 novembre 2000, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué. Elle indiqua que l’excuse avancée par la représentante du requérant n’était pas fondée sur une raison valable ; les preuves réunies avaient été examinées de manière adéquate.

Par un arrêt du 8 janvier 2001, sur le fondement de l’article 1 § 3 de la loi n o 4616 relative à la mise en liberté, au sursis à l’exécution des procédures et des peines ayant eu lieu avant le 23 avril 1999, la cour de sûreté de l’État ordonna le sursis à exécution de la peine prononcée à l’encontre du requérant. Elle précisa que, si dans les cinq ans à compter de la date du sursis, l’intéressé était condamné à une peine égale ou plus lourde, l’arrêt rendu à son encontre serait à exécuter. II.

La loi n o 4388 du 18 juin 1999 relative à l’instauration des cours de sûreté de l’État a modifié l’article 143 de la Constitution, ainsi libellé : « (...) Les cours de sûreté de l’État se composent d’un président, de deux membres titulaires, d’un membre suppléant, d’un procureur général de la République et d’un nombre suffisant de procureurs de la République. Le président, deux membres titulaires, un membre suppléant et le procureur général de la République sont nommés parmi les juges et les procureurs de premier rang, les procureurs de la République parmi les procureurs d’autres rangs, pour quatre ans, par le Haut Conseil des juges et des procureurs, selon la procédure définie dans la loi spéciale. Leur mandat est renouvelable (...) »

Les modifications nécessaires quant à la nomination des juges et des procureurs de la République furent apportées à la loi n o 2845 sur les cours de sûreté de l’État par la loi n o 4390 du 22 juin 1999. Selon l’article provisoire 1 de la loi n o 4390, les mandats des juges militaires et des procureurs militaires en fonction au sein des cours de sûreté de l’État devaient prendre fin à la date de la publication de cette loi (le 22 juin 1999). Selon l’article 3 provisoire de la même loi, les procédures pendantes devant les cours de sûreté de l’État à la date de publication de cette loi devaient se poursuivre dans l’état où elles se trouvaient à cette date. B. Le code pénal

L’article 169 du code pénal dispose : « Quiconque (...) donne en connaissance de cause refuge, ou prête assistance, procure des vivres, des armes, des munitions ou des vêtements à une bande ou à une association telles que celles visées à l’article précédent, ou en favorise, d’une manière quelconque, les opérations, sera puni (...) » C. La loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme

Conformément à l’article 4 de la loi n o 3713, l’infraction prévue par l’article 169 du code pénal figure dans la catégorie des « actes perpétrés aux fins de terrorisme ».

En vertu de l’article 5 de la loi n o 3713, la peine prévue par le code pénal pour une infraction définie à l’article 4 sera augmentée de moitié. D. La loi n o 4616 relative à la mise en liberté conditionnelle et au sursis à exécution de la procédure et des peines quant aux infractions commises jusqu’à la date du 23 avril 1999

L’article 1 § 3 de la loi n o 4616, promulguée le 21 décembre 2000, dispose que les personnes dont les condamnations sont devenues définitives bénéficieront également de cette loi. EN DROIT I.

Le requérant y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) (...) 3. Tout accusé a droit notamment à : (...) d) interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge ; (...) » A. Sur la recevabilité

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Par ailleurs, celle-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’État

Le Gouvernement rappelle que, par un amendement constitutionnel, le juge militaire siégeant au sein de la cour de sûreté de l’État a été remplacé par un juge civil. L’arrêt du 19 octobre 1999 a été rendu par la cour de sûreté de l’État siégeant en sa nouvelle composition, en l’absence de juge militaire.

Le requérant réitère ses allégations.

La Cour constate que le requérant a été initialement poursuivi devant une cour de sûreté de l’État composée de trois juges, parmi lesquels un magistrat militaire. Au cours de cette procédure, à la suite de la modification de l’article 143 de la Constitution par la loi n o 4388 du 18 juin 1999, les juges militaires ont été écartés de la composition des cours de sûreté de l’État et remplacés par des juges civils. Ainsi en a-t-il été du juge militaire ayant connu jusque lors du cas du requérant.

Cela étant, le remplacement du juge militaire par un magistrat civil au cours d’un procès pénal ne saurait, à lui seul, résoudre le problème institutionnel soulevé en l’espèce : il faut qu’il soit établi que les doutes pesant quant à la régularité de l’ensemble de la procédure aient été suffisamment dissipés après le changement collégial ( Öcalan c. Turquie [GC], n o 46221/99, § 115, CEDH 2005 ‑ ..., et Ceylan c. Turquie (déc.), n o 68953/01, CEDH 2005 ‑ ...). Il convient ainsi, dans chaque cas, d’examiner d’abord la nature des actes de procédure adoptés avec la participation du juge militaire, en établissant une distinction entre actes « préliminaires » et ceux relevant « du fond », puis ensuite de vérifier si les actes « sur le fond » ont été dûment renouvelés après le remplacement du juge militaire ( Öcalan , précité, § 117)

En l’occurrence, au vu des pièces du dossier, la Cour souligne que la modification de la composition de la cour de sûreté de l’État n’est intervenue en l’espèce qu’à partir de l’audience du 6 juillet 1999. Ainsi, du 22 juin 1998 au 24 avril 1999, la cour de sûreté de l’État d’Istanbul était composée de trois juges, dont un magistrat militaire. Au cours de ces audiences, la cour a entendu le policier Mahir Koyuncu qui avait enregistré le discours et elle a renoncé à entendre l’autre policier, Muammer Dündar, en l’absence du requérant et de son avocate (paragraphe 16 ci-dessus). A l’audience du 12 janvier 1999, cette même cour a visionné la vidéo du discours et constaté qu’elle n’avait pas entendu la déclaration reprochée au requérant (paragraphe 19 ci-dessus). Enfin, elle a entendu les policiers Kemal Çınar et Gülșen Bilgin, toujours en l’absence du requérant et de son avocate, au cours d’une audience incidente (paragraphe 21 ci-dessus). Or, la Cour relève que le requérant a catégoriquement nié les faits qui lui étaient reprochés et que les témoins qu’il avait cités à l’audience du 6 juillet 1999 devant la nouvelle cour de sûreté de l’État, composée de juges civils uniquement, ont confirmé ses dires. De plus, bien que le requérant ait demandé à réentendre les témoins à charge, la cour a rejeté cette demande (paragraphe 23 ci-dessus). La Cour relève qu’ainsi la cour de sûreté de l’État a siégé en présence d’un magistrat militaire, lequel a participé aux audiences sur le fond et adopté des actes de procédure, non réitérés par les juges civils.

Or, la Cour rappelle que, dans l’arrêt Öcalan précité (§ 115), la Grande Chambre a estimé « que lorsqu’un magistrat militaire prend part à un ou plusieurs actes de procédure qui restent par la suite valables dans l’instance pénale concernée, l’accusé peut raisonnablement éprouver des doutes quant à la régularité de l’ensemble de la procédure ». Ainsi, le fait qu’un magistrat militaire ait participé, dans un procès contre un civil, à un acte de procédure faisant partie inhérente de l’instance, prive l’ensemble de la procédure de l’apparence d’avoir été menée par un tribunal indépendant et impartial.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. 2. Sur l’équité de la procédure devant la cour de sûreté de l’État et la Cour de cassation

Le Gouvernement conteste les allégations du requérant.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction (voir, notamment, Çıraklar c. Turquie , arrêt du 28 octobre 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ VII, p. 3074, §§ 44 ‑ 45).

Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner les présents griefs (voir Canevi et autres c. Turquie , n o 40395/98, § 37, 10 novembre 2004, et Kutal et Uğraș c. Turquie , n o 61648/00, § 32, 13 juin 2006). II.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

Eu égard au constat de violation du droit du requérant à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle est parvenue (paragraphes 47-49 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition. III.

Le requérant réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral et 3 000 EUR à celui de préjudice matériel.

Le Gouvernement conteste les montants demandés et se réfère à l’arrêt Çıraklar précité (§ 82).

La Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral allégué ( Çıraklar , précité, § 49).

Lorsque la Cour conclut qu’un particulier a été condamné par un tribunal qui ne remplissait pas les conditions d’indépendance et d’impartialité exigées par la Convention, un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée ( Öcalan , précité, § 210 in fine ). B. Frais et dépens

Le requérant demande 3 750 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour. Il réclame 2 000 EUR pour frais de traduction, de poste et de secrétariat.

Le Gouvernement conteste les montants réclamés.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’allouer au requérant la somme de 2 500 EUR à ce titre, moins les 715 EUR perçus du Conseil de l’Europe au titre de l’ assistance judiciaire. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant de la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’État d’Istanbul ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention ; 4. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 10 de la Convention ; 5. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral ; 6. Dit a) que l ’ État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) pour frais et dépens, moins les 715 EUR (sept cent quinze euros) perçus du Conseil de l’Europe au titre de l’assistance judiciaire, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur ladite somme, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 7. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 novembre 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président