COBAN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48069/99 prezentate de Küçük Hasan ÇOBAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și de domnul O Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 aprilie 1999 și înregistrată la 11 mai 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, domnul Küçük Hasan Céoban, este un resortisant turc, născut în 1975. La momentul faptelor, el era student și locuia în zmir. În fața Curții, acesta este reprezentat de domnul Engül Cétak din Barau d'Ankara.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Forțele de securitate au pus un baraj pe autostrada Samsun. În jur de ora 22:00, polițiștii au arestat un camion. Șoferul său, reclamantul, a fost prins în posesia unui pistol și muniție. Acesta a recunoscut, de asemenea, că dreptul său de a conduce a fost fals. Reclamantul a fost arestat, suspectat de susținere logistică la TKP/ML-T.KKO . Această măsură a fost prelungită până la 8 noiembrie 1998 prin decizia procurorului districtual al Republicii Tasova, în conformitate cu ceea ce comanda jandarmeriei locale a solicitat la data de 5 noiembrie. Apoi, la cererea procurorului respectiv, judecătorul unic al Tribunalului de Pace de la Tasova ( 11 noiembrie 1998, după ce a fost audiat de procurorul Republicii, reclamantul a fost adus în fața judecătorului, care a ordonat arestarea sa provizorie.

Această ordonanță a fost, de asemenea, susceptibilă de recurs. La o dată nespecificată, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a Uniunii Europene a pus reclamantul sub acuzare, reproșându-i că a acordat asistență unei organizații ilegale. Această procedură este încă în curs de desfășurare. GRIEFS Reclamantul susține, în primul rând, că durata custodiei sale ar fi excesivă în ceea ce privește art. 5 alin. (3) din Convenție și afirmă că o legislație care împuternicește autoritățile să impună astfel de gărzi de poziție lungi ar încălca ea însăși această dispoziție. Reclamantul se plânge, de asemenea, că a dispus de orice cale de atac eficientă pentru a controla deciziile de prelungire a custodiei sale.

În cele din urmă, reclamantul a declarat că a încălcat art. 14 din Convenție, din cauza tratamentului diferențiat pe care legislația îl prevedea în ceea ce privește modalitățile și perioadele de păstrare la vedere în cadrul procedurilor în fața cursurilor de securitate din statul membru respectiv. Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de reclamant. Aceasta consideră că, din acest motiv, lipsa unei căi de atac pentru a controla legalitatea deciziilor de prelungire a custodiei în litigiu necesită o apreciere din perspectiva articolului 5 4 din Convenție. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui spătar sau asupra declarațiilor formulate pe teren la art. 5 alin. (3) din Regulamentul său de procedură.

În ceea ce privește pretinsa încălcare de 14 a convenției, Curtea constată că recurentul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestui aspect. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască aceste doleanțe, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURINE la examinarea obiecțiunilor reclamantului, întemeiate pe art. 5 3 din Convenție, cu privire la faptul că, în urma arestării sale, nu ar fi fost tradus imediat 5 alin. (4) în ceea ce privește absența unei acțiuni care să-i permită să controleze legalitatea detenției impuse în speță;

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48069/99 présentée par Küçük Hasan ÇOBAN contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M me W. Thomassen, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M. J. Casadevall, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 avril 1999 et enregistrée le 11 mai 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Küçük Hasan Çoban, est un ressortissant turc, né en 1975. A l’époque des faits, il était étudiant et résidait à İzmir. Devant la Cour, il est représenté par M e Engül Çıtak du barreau d’Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. L’arrestation et la garde à vue Le 4 novembre 1998, dans le cadre d’une opération de la gendarmerie de Tașova (Amasya) menée contre l’organisation illégale TKP/ML-TİKKO , les forces de sécurité mirent en place un barrage sur l’autoroute de Samsun. Vers 22 heures, les gendarmes arrêtèrent un camion. Son conducteur, le requérant, fut appréhendé en possession d’un pistolet et de munitions. Celui-ci avoua par ailleurs que son permit de conduire était faux. Le requérant fut placé en garde à vue, soupçonné de soutient logistique au TKP/ML-TİKKO . Cette mesure fut prolongée jusqu’au 8 novembre 1998 par décision du procureur de la République de Tașova, conformément à ce que le commandement de la gendarmerie local avait sollicité le 5 novembre.

Ensuite, à la demande dudit procureur, le juge unique du Tribunal de paix de Tașova (« le juge ») ordonna une seconde prolongation jusqu’au 11 novembre. Cette décision était susceptible de recours. Le 11 novembre 1998, après avoir été entendu par le procureur de la République, le requérant fut traduit devant le juge, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Cette ordonnance aussi était susceptible de recours. 2. L’action publique A une date non précisée, le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Ankara mit le requérant en accusation, lui reprochant d’avoir prêté assistance à une organisation illégale. Cette procédure est encore pendante. GRIEFS Le requérant soutient en premier lieu que la durée de sa garde à vue s’avérait excessive au regard de l’article 5 § 3 de la Convention et affirme qu’une législation habilitant les autorités à imposer des gardes à vues aussi longues emporterait, à elle seule, violation de cette disposition.

Le requérant se plaint également de n’avoir disposé d’aucune voie de recours efficace pour faire contrôler les décisions de prolongation de sa garde à vue. Le requérant se dit enfin victime d’une violation de l’article 14 de la Convention, du fait du traitement différencié que la législation prévoyait quant aux modalités et durées des gardes à vue dans les procédures devant les cours de sûreté de l’Etat. EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par le requérant. Elle considère d’emblée que le grief tiré de l’absence d’une voie de recours pour faire contrôler la légalité des décisions de prolongation de la garde à vue litigieuse appelle une appréciation sous l’angle de l’article 5 § 4 de la Convention.

Cela étant, en l’état du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief ni sur l’allégation formulée sur le terrain de l’article 5 § 3. Elle juge donc nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. Quant à l’allégation de violation de 14 de la Convention, la Cour constate que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ce grief. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de ces doléances, la Cour ne relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant, tirés de l’article 5 § 3 de la Convention quant au fait que, suite à son arrestation, il n’aurait pas été traduit « aussitôt » devant une autorité judiciaire et, en substance, de l’article 5 § 4 quant à l’absence d’un recours qui pouvait lui permettre de faire contrôler la légalité de la garde à vue imposée en l’espèce ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente