VALENTINO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4398/98 prezentate de Francesco Valentino împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, G. Jörundsson, R. Türmen, T. Panțiru, R. Maruste judecători și dl O Având în vedere cererea depusă la 28 aprilie 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1944 și rezident la Tarcesimo (Udine). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Nicolć Fiorentin, avocat la Udine.

La 25 septembrie 1981, reclamantul l-a numit pe domnul P. în calitate de titular al întreprinderii individuale R. în fața tribunalului din D După trei audieri în cursul cărora părțile au solicitat audierea martorilor, printr-o ordonanță din 23 mai 1983, judecătorul de punere în stare de funcționare a dispus prezentarea expertului care efectuase deja o expertiză în viitor. La cererea reclamantului. La ședința prevăzută în acest scop a avut loc la 20 iunie 1983, data la care judecătorul a ordonat o nouă expertiză. La 14 noiembrie 1983, judecătorul de punere în funcțiune a pus o întrebare suplimentară expertului. La cererea părților, decembrie 1984. În urma unei cereri de sesizare prezentate de pârâtă, printr-o ordonanță din 24 august 1984, judecătorul a primit cererea menționată.

La 9 iunie 1986, judecătorul a dispus reunirea la prezenta cauză a unei alte proceduri inițiate la 16 La 26 ianuarie 1987, reclamantul a solicitat o retrimitere în vederea examinării raportului de competență depus între timp la grefare, iar judecătorul a amânat cauza la 13 iulie 1987. Cele patru audieri care au avut loc între 22 februarie 1988 și 13 februarie 1988 martie 1989 privind cererea de audiere a martorilor. Printr-o ordonanță din 15 martie 1989, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 2 octombrie 1989. Această audiere nu a avut loc. La 25 martie 1991, pârâta a solicitat revocarea ordonanței din 15 martie 1989. La data de 24 iunie 1991, la data de 11 noiembrie 1991, părțile au solicitat din nou audierea martorilor.

1993 judecătorul a amânat cauza la 20 aprilie 1993 în vederea concilierii. Această audiere a fost trimisă la 27 aprilie 1993, deoarece reclamantul nu a fost prezentat.

Încercarea de conciliere a eșuat, prin ordonanța din 27 decembrie 1993, judecătorul a aprobat audierea martorilor, care se desfășoară la 12 octombrie 1993 și 1 martie 1994. mai 1994, judecătorul a stabilit data pentru prezentarea concluziilor la 6 iunie 1994. Lanțul de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilit la 7 martie 1996. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 13 mai 1996, Tribunalul a respins cererea reclamantului, l-a condamnat pe acesta din urmă și pe domnul C. în solidar să plătească o anumită sumă domnului P. și a respins cererea de validare a sechestrului asigurător ordonată de judecător cu privire la punerea în aplicare la 24 august 1984. Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, hotărârea menționată a fost acceptată de către autoritate în ceea ce privește lucrul judecat la 29 iunie 1997. ÎN JUSTAȚIA reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu.

Această procedură a început la 25 septembrie 1981 și s-a încheiat la 29 iunie 1997. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de puțin peste 15 ani și nouă luni, nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară request requestable, toate mijloacele de fond rezervate.

Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44398/98 présentée par Francesco Valentino contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 juillet 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti, M. L. Ferrari Bravo, M. G. Jörundsson, M. R. Türmen, M. T. Panțîru, M. R. Maruste juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section ; Vu la requête introduite le 28 avril 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1944 et résidant à Tricesimo (Udine). Il est représenté devant la Cour par M e Nicolò Fiorentin, avocat à Udine. Le 25 septembre 1981, le requérant assigna M. P. en tant que titulaire de la firme individuelle R. devant le tribunal d’Udine afin de faire constater que cette dernière n’avait pas exécuté un contrat d’entreprise et obtenir, ainsi, la résolution du contrat et la réparation des dommages subis.

L’instruction de l’affaire commença le 7 décembre 1981. Après trois audiences au cours desquelles les parties demandèrent l’audition de témoins, par une ordonnance du 23 mai 1983, le juge de la mise en état ordonna la comparution de l’expert qui avait déjà réalisé une expertise in futurum à la demande du requérant. L’audition prévue à cette fin se tint le 20 juin 1983, date à laquelle le juge ordonna une nouvelle expertise. Le 14 novembre 1983, le juge de la mise en état posa une question complémentaire à l’expert. L’audience du 19 mars 1984 fut renvoyée au 17 décembre 1984 à la demande des parties. Suite à une demande de saisie présentée par la partie défenderesse, par une ordonnance du 24 août 1984, le juge accueillit ladite demande.

Le 9 juin 1986, le juge ordonna la jonction à la présente affaire d’une autre procédure entamée le 16 mars 1984 par M. P. à l’encontre de M. C. Le 26 janvier 1987, le requérant demanda un renvoi afin d’examiner le rapport d’expertise entre-temps déposé au greffe et le juge ajourna l’affaire au 13 juillet 1987. Les quatre audiences qui eurent lieu entre le 22 février 1988 et le 13 mars 1989 concernèrent la demande d’audition de témoins. Par une ordonnance du 15 mars 1989, le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 2 octobre 1989. Cette audience n’eut pas lieu. A l’audience du 10 décembre 1990 les parties ne se présentèrent pas. Le 25 mars 1991, la partie défenderesse demanda la révocation de l’ordonnance du 15 mars 1989. L’audience prévue pour le 24 juin 1991 fut reportée d’office au 11 novembre 1991. Ce jour-là et le 17 février 1992 les parties demandèrent à nouveau l’audition de témoins.

Après trois renvois, dont un d’office, le 16 février 1993 le juge ajourna l’affaire au 20 avril 1993 en vue d’une conciliation. Cette audience fut renvoyée au 27 avril 1993 car le requérant ne s’était pas présenté.

La tentative de conciliation ayant échoué, par une ordonnance du 27 décembre 1993, le juge admit l’audition de témoins, qui se tint les 12 octobre 1993 et 1er mars 1994. Le 9 mai 1994, le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 6 juin 1994. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 7 mars 1996. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 13 mai 1996, le tribunal rejeta la demande du requérant, condamna ce dernier et M. C. solidairement à verser une certaine somme à M. P. et rejeta la demande de validation de la saisie conservatoire ordonnée par le juge de la mise en état le 24 août 1984. Selon les informations fournies par le requérant, ledit jugement acquit l’autorité de la chose jugée le 29 juin 1997. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse.

Cette procédure a débuté le 25 septembre 1981 et s'est terminée le 29 juin 1997. Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est d'un peu plus de quinze ans et neuf mois, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente