Ferraresi împotriva Italiei

SECȚIUNEA 1 DECIZIA CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44405/95 prezentată de Loris Ferraresi împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțigaru, judecători și dl O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 9 mai 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚA recurenta este un cetățean italian, născut în 1940 și rezident la Roma. La 10 noiembrie 1986, reclamanta și-a numit fratele în fața tribunalului din Roma pentru a obține împărțirea unei moșteniri și sechestrarea judiciară a bunurilor care fac obiectul succesiunii.

A început la 13 ianuarie 1987. printr-o ordonanță din 25 februarie 1987, judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 15 aprilie 1987. După o trimitere, audierile din 15 ianuarie, 29 Aprilie și 16 noiembrie 1988 au fost amânate în așteptarea unei soluționări amiabile. La 12 mai 1989, părțile n a reușit să ajungă la o soluționare amiabilă, pârâtul a solicitat reluării unei competențe care între timp fusese suspendată. Mai 1991, una a fost amânată din oficiu, iar celelalte au fost retrimise în așteptarea depunerii la grefa raportului de experiență. Pe 13 martie Pe data de 27 mai 1992, judecătorul a dispus o audiere suplimentară de competență. După o audiere, la 16 decembrie 1992 pârâtul a contestat raportul de competență.

Prin ordonanța din 15 ianuarie 1993, judecătorul de punere în funcțiune a acceptat proiectul de împărțire de moștenire prezentat de expert și a dispus prezentarea părților. La 31 martie 1993, judecătorul a stabilit data la 15 octombrie 1993 pentru prezentarea concluziilor. În ziua următoare, reclamanta a solicitat o trimitere. La 17 decembrie 1993, părțile și-au prezentat concluziile, iar la data de 26 decembrie 1993, pledoaria a fost stabilită. Mai 1994. Această audiere a fost amânată din oficiu la 16 martie 1995. La o dată nespecificată, reclamanta a prezentat o cerere de avansare a datei la care a fost încuviințată. La 23 iulie 1994, instanța a respins cererea menționată.

În martie 1995, tribunalul a redeschis punerea în funcțiune, întrucât era necesar să se asigure respectarea principiului contradicției, convocând și alte persoane și a amânat cauza la 16 octombrie 1995. În ziua următoare, judecătorul a dispus reinstaurarea expertului și la 4 martie 1996 judecătorul a dispus reînnoirea competenței. La 25 iunie 1996, recurenta a prezentat o cerere de a obține plata imediată a unei sume la care considera că are dreptul pe baza dovezilor furnizate. La o dată nespecificată, judecătorul a respins cererea menționată. La 27 ianuarie 1997 părțile au solicitat licitația anumitor bunuri.

Printr-o ordonanță din 19 februarie 1997, judecătorul de punere în arest a șapte persoane care erau coproprietari ai unei clădiri care făcea parte din succesiune și a amânat cazul la 27 octombrie 1997. printr-o ordonanță din 27 noiembrie 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 9 noiembrie 1997 În decembrie 1997, judecătorul a declarat stingerea procedurii din cauza faptului că aceste persoane nu au fost citate. La o dată nespecificată, fratele recurentei a reluat procedura. A stat în fața cauzei la 25 mai 1998. În acea zi, judecătorul a amânat cauza la 16 noiembrie. La 5 februarie 1999, dl F. a depus un document la dosar și i-a cerut judecătorului să depună la grefă dosarul primei proceduri.

La 9 iunie 1999, avocatul recurentei l-a informat pe judecător că aceasta din urmă era în favoarea unei tranzacții și a amânat cauza la 9 iunie 1999, În acea zi, dl F. nu a fost prezentat, iar judecătorul a fixat la tribunal următoarea landă la 27 octombrie 1999. Prin ordonanța din 5 iulie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 6 iulie 2000, judecătorul a acceptat cererea părților cu privire la vânzarea anumitor bunuri imobile și a amânat cauza la 7 martie 2001. Hotărârea recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 10 noiembrie 1986 și este încă în curs de desfășurare. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de peste paisprezece ani pentru o instanță, nu răspunde la cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție).

Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și care intră în litigiul pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară revendicarea, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O.Boyle Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION DE LA COUR

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44405/98 présentée par Loris Ferraresi contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti, M. L. Ferrari Bravo, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. B. Zupančič, M. T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 mai 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1940 et résidant à Rome. Le 10 novembre 1986, la requérante assigna son frère devant le tribunal de Rome afin d’obtenir le partage d’un héritage et la saisie judiciaire des biens objet de la succession.

La mise en état commença le 13 janvier 1987. Par une ordonnance du 25 février 1987 le juge nomma un expert, qui prêta serment le 15 avril 1987. Après un renvoi, les audiences des 15 janvier, 29 avril et 16 novembre 1988 furent ajournées dans l’attente d’un règlement amiable. Le 12 mai 1989, les parties n’étant pas parvenues à un règlement amiable, le défendeur demanda la reprise d’une expertise qui avait entre-temps été suspendue. Des quatre audiences prévues entre le 10 janvier 1990 et le 29 mai 1991, une fut reportée d’office et les autres furent renvoyées dans l’attente du dépôt au greffe du rapport d’expertise. Le 13 mars 1992, le juge ordonna la comparution de l’expert. Le 27 mai 1992, le juge ordonna un complément d’expertise.

Après une audience, le 16 décembre 1992 le défendeur contesta le rapport d’expertise. Par une ordonnance du 15 janvier 1993, le juge de la mise en état accepta le projet de partage d’héritage présenté par l’expert et ordonna la comparution des parties. Le 31 mars 1993, le juge fixa au 15 octobre 1993 la date pour la présentation des conclusions. Le jour venu, la requérante demanda un renvoi. Le 17 décembre 1993, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries fut fixée au 26 mai 1994. Cette audience fut reportée d’office au 16 mars 1995. A une date non précisée, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. Le 23 juillet 1994, le tribunal rejeta ladite demande.

Par une ordonnance du 20 mars 1995, le tribunal rouvrit la mise en état car il était nécessaire de faire respecter le principe du contradictoire en convoquant d’autres personnes et ajourna l’affaire au 16 octobre 1995. Le jour venu, le juge ordonna la comparution de l’expert et le 4 mars 1996 le juge ordonna le renouvellement de l’expertise. Le 25 juin 1996, la requérante présenta une demande visant à obtenir le paiement immédiat d’une somme à laquelle elle estimait avoir droit sur la base des preuves fournies. A une date non précisée, le juge rejeta ladite demande. Le 27 janvier 1997 les parties demandèrent la vente aux enchères de certains biens.

Par une ordonnance du 19 février 1997, le juge de la mise en état ordonna l’assignation de sept personnes qui étaient copropriétaires d’un immeuble faisant partie de la succession et ajourna l’affaire au 27 octobre 1997. Par une ordonnance du 27 novembre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 9 décembre 1997, le juge déclara l’extinction de la procédure en raison du fait que lesdites personnes n’avaient pas été citées à comparaître. A une date non précisée, le frère de la requérante reprit la procédure. La mise en état de l’affaire commença le 25 mai 1998. Ce jour-là, le juge ajourna l’affaire au 16 novembre 1998. Cette audience n’eut pas lieu. Le 5 février 1999, M. F. versa un document au dossier et demanda au juge de la mise en état de déposer au greffe le dossier de la première procédure.

Le 9 juin 1999, l’avocat de la requérante informa le juge que cette dernière était favorable à une transaction et ajourna l’affaire au 9 juillet 1999. Ce jour-là, M. F. ne s’étant pas présenté, le juge fixa l’audience suivante au 27 octobre 1999. Par une ordonnance du 5 juillet 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 6 juillet 2000, le juge fit droit à la demande des parties quant à la vente de certains biens immobiliers et ajourna l’affaire au 7 mars 2001. EN DROIT Le grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 10 novembre 1986 et est à ce jour encore pendante. Selon la requérante, la durée de la procédure, qui est de plus de quatorze ans pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention).

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente