CtEDO 06.12.2001 Auto

AFFAIRE FERRARESI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
06.12.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE FERRARESI c. ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA FERRARESI c. ITALIA (solicitarea nr. 44405/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2001 DEFINITIVF 06/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Ferraresi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress Președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve judecători Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul Loris Ferraresi ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 9 mai 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul dosarului 44405/95. Guvernul italian este reprezentat de agentul său, M. Leanza și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 28 noiembrie 2000. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 10 noiembrie 1986, reclamanta și-a numit fratele în fața tribunalului din Roma pentru a obține împărțirea unei moșteniri și sechestrarea judiciară a bunurilor care fac obiectul succesiunii. A început la 13 ianuarie 1987. printr-o ordonanță din 25 februarie 1987, judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 15 aprilie 1987. După o trimitere, audierile din 15 ianuarie, 29 Aprilie și 16 noiembrie 1988 au fost amânate în așteptarea unei soluționări amiabile. La 12 mai 1989, părțile n a reușit să ajungă la o soluționare amiabilă, pârâtul a solicitat reluării unei competențe care între timp fusese suspendată. Mai 1991, una a fost amânată din oficiu, iar celelalte au fost retrimise în așteptarea depunerii la grefa raportului de experiență. Pe 13 martie Pe data de 27 mai 1992, judecătorul a dispus o audiere suplimentară de competență. După o audiere, la 16 decembrie 1992 pârâtul a contestat raportul de competență. Prin ordonanța din 15 ianuarie 1993, judecătorul de punere în funcțiune a acceptat proiectul de împărțire de moștenire prezentat de expert și a dispus prezentarea părților. La 31 martie 1993, judecătorul a stabilit data la 15 octombrie 1993 pentru prezentarea concluziilor. În ziua următoare, reclamanta a solicitat o trimitere. La 17 decembrie 1993, părțile și-au prezentat concluziile, iar la data de 26 decembrie 1993, pledoaria a fost stabilită. Mai 1994. Această audiere a fost amânată din oficiu la 16 martie 1995. La o dată nespecificată, reclamanta a prezentat o cerere de avansare a datei la care a fost încuviințată. La 23 iulie 1994, instanța a respins cererea menționată. În martie 1995, tribunalul a redeschis punerea în funcțiune, întrucât era necesar să se asigure respectarea principiului contradicției, convocând și alte persoane și a amânat cauza la 16 octombrie 1995. În ziua următoare, judecătorul a dispus reinstaurarea expertului și la 4 martie 1996 judecătorul a dispus reînnoirea competenței. La 25 iunie 1996, recurenta a prezentat o cerere de a obține plata imediată a unei sume la care considera că are dreptul pe baza dovezilor furnizate. La o dată nespecificată, judecătorul a respins cererea menționată. La 27 ianuarie 1997 părțile au solicitat licitația anumitor bunuri. Printr-o ordonanță din 19 februarie 1997, judecătorul de punere în arest a șapte persoane care erau coproprietari ai unei clădiri care făcea parte din succesiune și a amânat cazul la 27 octombrie 1997. printr-o ordonanță din 27 noiembrie 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 9 noiembrie 1997 În decembrie 1997, judecătorul a declarat stingerea procedurii din cauza faptului că aceste persoane nu fuseseră menționate. La o dată nespecificată, fratele reclamantei a reluat procedura. A stat în fața cauzei la 25 mai 1998. În acea zi, judecătorul a amânat cazul la 16 noiembrie 1998. Această instanță nu a avut loc. La 9 iunie 1999, avocatul recurentei l-a informat pe judecător că aceasta din urmă era în favoarea unei tranzacții și a amânat cauza la 9 iulie 1999. În acea zi, domnul F. nu a fost prezentat, judecătorul a fixat ședința următoare la 27 octombrie 1999. Printr-o ordonanță din 5 iulie 2000, al cărei text a fost depus la grefa din 6 iulie 2000, judecătorul a acceptat cererea părților cu privire la vânzarea anumitor bunuri imobile și a amânat cauza la 7 martie 2001. Având în vedere vânzarea unui singur imobil, cauza a fost retrimisă la 18 iulie 2001. În acea zi, după ce s-a constatat că una dintre părți era interesată să cumpere proprietatea care nu fusese vândută, instanța a prezentat cauza la 22 februarie 2002 cu privire la celelalte cereri prezentate de părțile în cauză. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 noiembrie 1986 și procedura este încă în curs de desfășurare până în prezent. 13. Prin urmare, a durat mai mult de 15 ani pentru o instanță. 14. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 17. În schimb, Curtea nu a constatat nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde recurentei 24 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. De asemenea, recurenta solicită 30 000 000 de lire italiene pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 20. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, în conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 24 000 EUR (24 000 EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 6 decembrie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Moduleer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-12-06
0,98
AFFAIRE ALBERTOSI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ALBERTOSI c. ITALIE (Requête n° 49316/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2001-12-06
0,97
AFFAIRE GUARNIERI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE GUARNIERI c. ITALIE (Requête n° 49321/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2002-03-28
0,97
AFFAIRE SPATRISANO c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE SPATRISANO c. ITALIE (Requête n° 54303/00) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2002 DÉFINITIF 28/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2002-03-28
0,97
AFFAIRE LEONARDI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LEONARDI c. ITALIE (Requête n° 54278/00) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2002 DÉFINITIF 28/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2002-03-28
0,97
AFFAIRE MIGNANELLI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MIGNANELLI c. ITALIE (Requête n° 54308/00) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2002 DÉFINITIF 28/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
Sursă