M. S.r.l. contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44406/98 prezentate de dl S.r.l. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor L'lui (secțiunea I), care are loc la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, G. Jörundsson, R. Türmen, T. Panțiru, R. Maruste judecători și domnul O Având în vedere cererea depusă la 15 mai 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a intenționat, face următoarea decizie DE FAPT reclamanta este o societate italiană și are sediul social la Milano. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Lucio Protasoni. În cursul unei proceduri inițiate de către domnul Lucio Protasoni. Domnul împotriva societății C. și a domnului B, în scopul de a obține rezoluția unui contract de vânzare a unei mașini introduse în Italia prin contrabandă și ulterior sesizată de autoritățile judiciare, la 9 iunie 1989, domnul B. a atribuit ca garanție societății reclamante în fața Tribunalului din Milano. Recurenta s-a constituit în procedură la 11 ianuarie 1990, solicitând punerea în discuție a societății în nume colectiv D. și N. După o audiere, printr-o ordonanță din 27 aprilie 1990, judecătorul a autorizat punerea în discuție a acestei societăți și a respins cererea societății C. de a obține suspendarea procedurii în așteptarea unei proceduri penale. La 24 octombrie 1990, judecătorul de punere în funcțiune a declarat societatea D. și N. defecțiune și a admis audierea părților și a martorilor, care a avut loc, după o trimitere din oficiu, la 19 La 18 martie 1992, părțile și-au prezentat concluziile, iar în fața camerei competente au fost stabilite la 21 septembrie 1993. Printr-o ordonanță din 24 septembrie 1993, instanța redeschisă și a solicitat instanței din Verbania să furnizeze informații cu privire la procedura penală pendinte împotriva domnului D., titular al societății D. și N. La 16 martie 1994, instanța menționată nu a furnizat nicio informație, iar judecătorul a amânat cauza la 30 iunie. 1994. În ziua următoare, părțile au solicitat stabilirea datei pentru prezentarea concluziilor. L 1997, Tribunalul a declarat rezoluția contractului de vânzare a mașinii și a condamnat societatea D. și N. să garanteze reclamanta, care, la rândul său, era obligată să-l garanteze pe dl B., care fusese condamnat să-l ramburseze pe M. La 27 mai 1997, reclamanta a făcut apel la instanța de apel din Milano. Prima audiere, stabilită la 21 iunie 1997, a avut loc la 7 octombrie 1997, data la care consilierul de punere în funcțiune a declarat societatea în nume colectiv D. și N. eșec. La 16 decembrie 1997, părțile și-au prezentat concluziile și interdicția de a pleda a fost stabilită la 17 martie 1999. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa 16 aprilie 1999, Curtea a respins apelul recurentei. Conform informațiilor furnizate de reprezentantul recurentei, aceasta din urmă a fost lichidată la 12 iunie 1997 și acesta este lichidatorul. Prima cauză a recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 9 iunie 1989 și s-a încheiat la 16 aprilie 1999. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de puțin peste nouă ani și zece luni, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Reprezentantul recurentei, invocând art. 7 din convenție, susține, de asemenea, că furnizorul său, dl D., a fost achitat de acuzația de contrabandă și că, prin urmare, nu poate fi condamnat pentru o acțiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o încălcare a dreptului comunitar. Curtea arată că acest motiv nu se referă nici la reclamantă, nici la reprezentantul său și, prin urmare, trebuie respins ca incompatibil rațional personae cu dispozițiile convenției. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că cererea trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. în ceea ce privește cauza invocată de reclamantă cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 9 iunie 1989 în fața Tribunalului din Milano, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44406/98

présentée par M. S.r.l.

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4

juillet

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

B. Conforti,

M.

L. Ferrari Bravo,

M.

G. Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

T. Panțîru,

M.

R. Maruste

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

;

Vu la requête introduite le 15 mai 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante est une société italienne et a son siège social à Milan. Elle est représentée devant la Cour par M. Lucio Protasoni.

Au cours d’une procédure entamée par M

me

M. à l’encontre de la société C. et de M. B, visant à obtenir la résolution d’un contrat de vente d’une voiture introduite en Italie en contrebande et par la suite saisie par les autorités judiciaires, le 9 juin 1989 M. B. assigna en garantie la société requérante devant le tribunal de Milan.

La requérante se constitua dans la procédure le 11 janvier 1990 en demandant la mise en cause de la société en nom collectif D. et N. Après une audience, par une ordonnance du 27

avril

1990, le juge de la mise en état autorisa la mise en cause de ladite société et rejeta la demande de la société C. visant à obtenir la suspension de la procédure dans l’attente de l’issue d’une procédure pénale. Le 24

octobre

1990, le juge de la mise en état déclara la société D. et N. défaillante et admit l’audition des parties et de témoins, qui eut lieu, après un renvoi d’office, le 19

septembre 1991. Le 18

mars 1992, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 21

septembre 1993.

Par une ordonnance du 24 septembre 1993, le tribunal rouvrit l’instruction et demanda au tribunal de Verbania de fournir les informations concernant la procédure pénale pendante à l’encontre de M. D., titulaire de la société D. et N. Le 16

mars

1994, ledit tribunal n’ayant fourni aucune information, le juge ajourna l’affaire au 30

juin

octobre 1994 et l’audience de plaidoiries fut fixée au 8 octobre 1996.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 27

janvier

1997, le tribunal déclara la résolution du contrat de vente de la voiture et condamna la société D. et N. à garantir la requérante, qui à son tour était tenue de garantir M. B., qui avait été condamné à rembourser M

me

M.

Le 27 mai 1997, la requérante interjeta appel devant la cour d’appel de Milan. La première audience, fixée au 21 juin 1997, se tint le 7 octobre 1997, date à laquelle le conseiller de la mise en état déclara la société en nom collectif D. et N. défaillante. Le 16

décembre

1997, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries fut fixée au 17

mars

1999.

Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe 16 avril 1999, la cour rejeta l'appel de la requérante.

Selon les informations fournies par le représentant de la requérante, cette dernière a été mise en liquidation le 12 juin 1997 et celui-ci en est le liquidateur.

EN DROIT

Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 9 juin 1989 et s'est terminée le 16 avril 1999.

Selon la requérante, la durée de la procédure, qui est d'un peu plus de neuf ans et dix mois, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Le représentant de la requérante, invoquant l’article 7 de la Convention, allègue également que son fournisseur, M. D., a été acquitté de l’accusation de contrebande et que, partant, « nul ne peut être condamné pour une action qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction ».

La Cour relève que ce grief ne concerne ni la requérante ni son représentant et, par conséquent, doit être rejeté comme incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention.

Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée conformément à l'article 35 § 4

de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par la requérante de

la durée excessive de la procédure engagée le 9 juin 1989 devant le tribunal de Milan,

tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente