D'Arrigo împotriva Italiei

SECȚIUNEA CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 498/31/99 prezentată de Giancarlo D'Arrigo împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jurdsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțaníru, judecători și dl. O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 2 februarie 1998 și înregistrată la 2 iulie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1957 și rezident la Roma. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Nicola Calbi, avocat la Roma. Printr-un act notificat la 26 iulie 1990, reclamantul a atribuit municipalitatea Romei în fața instanței din acest oraș pentru a obține repararea daunelor suferite în urma unui accident de circulație.

Prima ședință a avut loc la 21 noiembrie 1990, când pârâta a solicitat integrarea contradictoriei față de societatea de asigurări A. Judecătorul pentru punerea în funcțiune a acceptat această cerere, a însărcinat grefa să obțină procesul verbal al accidentului întocmit de jandarmerie și a trimis cazul la 10 iunie 1991. La acea dată, societatea A. a solicitat să poată cita compania responsabilă de manipularea tronsonului de drum pe care s-a produs accidentul.

Judecătorul a acceptat această cerere și, după ce a solicitat depunerea procesului-verbal privind accidentul (jandarmeria trimițând un alt membru), a reportat cauza la 11 noiembrie 1991. În ziua următoare, judecătorul a admis audierea martorilor solicitate de reclamant, care și-a depus lista la 18 iunie 1992. Părțile și-au prezentat concluziile la 8 martie 1993. După trimiterea din oficiu la 1 martie 1993. În februarie 1995, dezbaterile au avut loc la 18 mai 1995. Prin hotărârea din 24 mai 1995, al cărei text a fost depus la grefă la 13 noiembrie 1995, tribunalul a respins cererea reclamantului. printr-un act notificat la 20 decembrie 1996, reclamantul sesizează Curtea de Apel din Roma.

Prima audiere a avut loc la 12 martie 1997. Părțile și-au prezentat concluziile la 21 martie 1997. Mai 1997 și dezbaterile au avut loc la 10 martie 1998. printr-o hotărâre din 18 martie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 6 mai 1998, Curtea de Apel a confirmat hotărârea atacată. Între timp, societatea de asigurare A. a depus o cerere de executare împotriva căreia, la 12 ianuarie 1999, reclamantul a opus opoziție. În cursul procedurii de opoziție, cinci audieri, printre care o declarație din oficiu, au avut loc între 7 aprilie 1999 și 1 aprilie 1999. În decembrie 1999. În acea zi, instanța a fost amânată la 9 februarie 2000 printr-o hotărâre al cărei text a fost depus la grefa din 2 septembrie 2000, judecătorul a respins cererea de declarare a opoziției formulată de reclamant.

Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de mai mult de zece ani și o lună pentru trei instane, nu îndeplinește cerina termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenie). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest … În special, faptul că autoritățile naționale nu ar fi recunoscut prin recunoașterea responsabilității pârâtei, din cauza faptului că a fost condamnat la plata cheltuielilor de procedură și a duratei procedurii. Întrucât procedura în litigiu este pendinte în casare, Curtea constată că această cauză se dovedește prematură și vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție.

Prin urmare, aceasta trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că aceasta trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. în ceea ce privește plângerile formulate de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 26 iulie 1990 în fața Tribunalului de la Roma, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION DE LA COUR

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49318/99 présentée par Giancarlo D'Arrigo contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti, M. L. Ferrari Bravo, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. B. Zupančič, M. T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 2 février 1998 et enregistrée le 2 juillet 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1957 et résidant à Rome. Il est représenté devant la Cour par M e Nicola Calbi, avocat à Rome. Par un acte notifié le 26 juillet 1990, le requérant assigna la municipalité de Rome devant le tribunal de cette ville afin d'obtenir la réparation des dommages subis lors d'un accident de la circulation.

La première audience se tint le 21 novembre 1990, quand la défenderesse sollicita l'intégration du contradictoire à l'égard de la société d'assurances A. Le juge de la mise en état accueillit cette demande, chargea le greffe d'obtenir le procès-verbal de l'accident rédigé par la gendarmerie et renvoya l'affaire au 10 juin 1991. A cette date, la société A. demanda à pouvoir appeler à comparaître l'entreprise responsable de la manutention du tronçon de route sur lequel s'était produit l'accident.

Le juge fit droit à cette demande et, après avoir sollicité le dépôt du procès-verbal relatif à l'accident (la gendarmerie en ayant envoyé un autre), reporta l’affaire au 11 novembre 1991. Le jour venu, le juge admit l'audition de témoins sollicitée par le requérant qui déposa sa liste le 18 juin 1992. Les parties présentèrent leurs conclusions le 8 mars 1993. Après le renvoi d'office du 1 er février 1995, les débats eurent lieu le 18 mai 1995. Par un jugement du 24 mai 1995, dont le texte fut déposé au greffe le 13 novembre 1995, le tribunal rejeta la demande du requérant. Par un acte notifié le 20 décembre 1996, le requérant saisit la cour d'appel de Rome. La première audience se tint le 12 mars 1997. Les parties présentèrent leurs conclusions le 21 mai 1997 et les débats eurent lieu le 10 mars 1998. Par un arrêt du 18 mars 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 6 mai 1998, la cour d'appel confirma le jugement attaqué.

Entre-temps, la société d’assurances A. avait introduit une demande d’exécution, contre laquelle, le 12 janvier 1999, le requérant avait fait opposition. Au cours de la procédure d’opposition, cinq audiences, dont une renvoyée d’office, avaient eu lieu entre le 7 avril 1999 et le 1 er décembre 1999. Ce jour là, l’audience fut reportée au 9 février 2000. Par un jugement dont le texte fut déposé au greffe le 2 septembre 2000, le juge rejeta la demande d’opposition introduite par le requérant. EN DROIT Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 26 juillet 1990 et s’est terminée le 2 septembre 2000. Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est de plus de dix ans et un mois pour trois instances, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention).

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Le requérant se plaint également du caractère non équitable de la procédure en r aison notamment de ce que les autorités nationales n'auraient par reconnu la responsabilité de la défenderesse, du fait qu'il a été condamné au paiement des frais de procédure, et de la longueur de la procédure. La procédure litigieuse étant pendante en cassation, la Cour constate que ce grief se révèle prématuré et manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.

Il doit donc être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 26 juillet 1990 devant le tribunal de Rome, tous moyens de fond réservés ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente