GEMIGNANI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 47772/99 prezentată de Vittorio Gemignani împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, G. Jörundsson, R. Türmen, T. Panțiru, R. Maruste judecători și de domnul O Având în vedere cererea depusă la 14 decembrie 1996 și înregistrată la 27 aprilie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1904 și rezident în Monsagrati Pescaglia (Lucques). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Giunio Massa, avocat la Viareggio (Lucques). La 15 ianuarie 1993, reclamantul i-a atribuit domnului F. B. și companiei sale de asigurări în fața Tribunalului din Lucques pentru a obține repararea daunelor suferite în urma unui accident rutier și plata imediată a unei anumite sume de bani pentru rambursarea cheltuielilor legate, în special, de asistența permanentă pe care o solicita și pe care o efectuase deja de la accident. În ședința din 23 aprilie 1993, judecătorul pentru punerea în stare de sănătate l-a declarat pe dl F. B. F. eșec, a respins cererea de obținere a acestei sume, apoi a trimis cazul la 10 decembrie 1993. Având în vedere vârsta (89 de ani) și starea de sănătate a clientului său, Consiliul reclamantului a solicitat, la 7 mai 1993, și a obținut, la 11 iunie 1993, că data la care a fost înaintată data la care a avut loc încuviințarea la 23 septembrie 1993. La acea dată, judecătorul a numit un expert. Cele cinci audieri care au avut loc între 23 martie 1994 și 6 octombrie 1995 au fost dedicate depunerii de documente și audierii martorilor. La 10 noiembrie 1995, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 28 iunie 1996, dar ședința a fost trimisă din oficiu la 5 iulie 1996. În ziua respectivă, consiliul pârâtului a remarcat că societatea de asigurări a plătit reclamantului în mod spontan între 1994 și 1995 o sumă totală de 150 000 de lire italiene. Judecătorul, la cererea reclamantului, a fixat la ședința următoare la 23 mai 1997 pentru a-i permite acestuia să își prezinte observațiile ca răspuns. La 20 martie 1998, judecătorul a stabilit o nouă audiere la data respectivă, după ce părțile nu au prezentat o nouă audiere la 20 martie 1998; la acea dată, judecătorul a constatat că a doua absență ulterioară a persoanelor interesate nu a avut loc, ratificând cauza rolului în conformitate cu art. 309 din Codul de procedură civilă. Potrivit informațiilor furnizate de reclamant la 14 aprilie 1999, părțile au ajuns, între timp, la 28 august 1996, la o soluționare pe cale amiabilă a cauzei. ÎN JUST Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 15 ianuarie 1993 și s-a încheiat la 28 august 1996 atunci când părțile au ajuns la o soluționare pe cale amiabilă a cauzei. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de puțin peste trei ani și șapte luni, nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). având în vedere dezosarea de către părți a landului, care a ajuns între timp la o soluie amiabilă. a Curtea constată că data finală care trebuie luată în considerare este 28 august 1996, data la care părțile au ajuns la o soluie pe cale amiabilă a cauzei; prin urmare, procedura a durat un pic mai mult de trei ani și șapte luni, pentru o instană. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a dreptului la apărare în măsura în care legea italiană nu prevede posibilitatea de a depune, împreună cu actul de sesizare a instanței, anumite documente precum procesul-verbal al accidentului. Curtea consideră că acest motiv trebuie respins deoarece, pe de o parte, nu este de competența Curții să dicteze normele de formă referitoare la actul în cauză și, pe de altă parte, recurentul nu l-a invocat în fața instanțelor naționale și, prin urmare, nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, căile de atac interne care i-au fost deschise în dreptul italian. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că cererea trebuie să fie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție. , în ceea ce privește plângerile formulate de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 15 ianuarie 1993 în fața Tribunalului din Lucques, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 47772/99

présentée par Vittorio Gemignani

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4

juillet

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

B. Conforti,

M.

L. Ferrari Bravo,

M.

G. Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

T. Panțîru,

M.

R. Maruste

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

;

Vu la requête introduite le 14 décembre 1996 et enregistrée le 27 avril 1999

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1904 et résidant à Monsagrati Pescaglia (Lucques). Il est représenté devant la Cour par M

e

Giunio Massa, avocat à Viareggio (Lucques).

Le 15 janvier 1993, le requérant assigna M. F. B. et sa compagnie d'assurances devant le tribunal de Lucques afin d'obtenir la réparation des dommages subis lors d'un accident de la route et le versement immédiat d'une certaine somme d'argent à titre de remboursement des dépenses relatives notamment à l'assistance permanente dont il nécessitait et déjà encourues depuis l'accident.

A l'audience du 23 avril 1993, le juge de la mise en état déclara M. F. B. défaillant, rejeta la demande visant l'obtention de ladite somme, puis renvoya l'affaire au 10

décembre

septembre 1993. A cette date, le juge nomma un expert. Les cinq audiences qui eurent lieu entre le 23 mars 1994 et le 6 octobre 1995, furent consacrées au dépôt de documents et à l'audition de témoins. Le 10 novembre 1995, le juge fixa au 28 juin 1996 la date de présentation des conclusions, mais l'audience fut renvoyée d'office au 5 juillet 1996. Le jour venu, le conseil de la partie défenderesse fit remarquer que la compagnie d'assurances avait versé spontanément au requérant entre 1994 et 1995 une somme globale de 150

000

000

lires italiennes. Le juge, à la demande du requérant, fixa l’audience suivante au 23 mai 1997 afin de permettre à ce dernier de présenter ses observations en réponses. Le jour venu, les parties n'ayant pas comparu, le juge fixa une nouvelle audience au 20 mars 1998. A cette date, le juge, ayant constaté la seconde absence consécutive des intéressés, raya l'affaire du rôle conformément à l'article 309 du code de procédure civile.

Selon les informations fournies par le requérant le 14 avril 1999, les parties étaient parvenues, entre-temps, le 28 août 1996, à un règlement amiable de l’affaire.

EN DROIT

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 15 janvier 1993 et s'est terminée le 28 août 1996 lorsque les parties parvinrent à un règlement amiable de l’affaire.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est d'un peu plus de trois ans et sept mois, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse et

conteste la recevabilité de la requête car la procédure nationale s'est terminée par un

jugement de radiation du rôle de l'affaire

en raison du désistement de l’instance par les parties, parvenues, entre-temps, à un règlement amiable.

L

a Cour observe que la date finale à prendre en considération est le 28 août 1996, date à laquelle les parties sont parvenues à un règlement amiable de l’affaire. La procédure a donc duré un peu plus de trois ans et sept mois, pour une instance.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Le requérant se plaint également d'une violation des droits de la défense en ce que la loi italienne ne prévoit pas la possibilité de déposer avec l'acte introductif d'instance, certains documents tel le procès-verbal de l'accident.

La Cour estime que ce grief doit être rejeté car d'une part, il n'appartient pas à la Cour de dicter les règles de forme concernant l'acte en question et, d'autre part, le requérant ne l'a pas soulevé devant les juridictions nationales

et n'a, dès lors, pas épuisé conformément à l'article 35 § 1 de la Convention les voies de recours internes qui lui étaient ouvertes en droit italien. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée conformément à l'article 35 § 4

de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 15 janvier 1993 devant le tribunal de Lucques, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente