SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GEMIGNANI c. ITALIA (Cercetarea nr. 47772/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2001 DEFINIF 10/07/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve judecători Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și de domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001, Rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Vittorio Gemignani ( Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1999 sub numărul dosarului 47772/99.
Reclamantul a decedat la 9 mai 1999. Moștenitorii săi, domnii Giancarlo Gemignani, Giulio Gemignani, Mauro Gemignani și M Maria Gemignani, și-au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. Ei sunt reprezentați de domnul G. Massa, avocat la Viareggio (Lucques). Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. De fapt, prezenta cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 15 ianuarie 1993, reclamantul i-a atribuit domnului F.B. și companiei sale de asigurări în fața Tribunalului din Lucques pentru a obține repararea daunelor suferite în urma unui accident rutier și plata imediată a unei anumite sume de bani pentru rambursarea cheltuielilor legate, printre altele, de asistența permanentă pe care a necesitat-o și pe care a suportat-o deja de la accident.
În ședința din 23 aprilie 1993, judecătorul de punere în stare de faliment l-a declarat pe dl F.B. care a respins cererea de obținere a acestei sume, apoi a trimis cazul la 10 decembrie 1993. Având în vedere vârsta (89 de ani) și starea de sănătate a clientului său, Consiliul reclamantului a solicitat, la 7 mai 1993, și a solicitat, la 11 iunie 1993, ca data la care a fost înaintată data la care a avut loc încuviințarea la 23 La acea dată, judecătorul a numit un expert, iar cele cinci audieri care au avut loc între 23 martie 1994 și 6 octombrie 1995 au fost dedicate depunerii documentelor și audierii martorilor. În noiembrie 1995, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 28 iunie 1996, dar ședința a fost trimisă din oficiu la 5 iulie 1996. În ziua următoare, consiliul pârâtului a subliniat că societatea de asigurări a plătit reclamantului în mod spontan între 1994 și 1995 o sumă totală de 150 000 de lire italiene.
Judecătorul, la cererea reclamantului, a fixat la data de 23 mai 1997 data următoare, pentru a permite acestuia din urmă să își prezinte observațiile în răspuns. În ziua următoare, părțile care nu au fost prezentate, judecătorul a stabilit o nouă ședință la 20 martie 1998. La data respectivă, judecătorul, după ce a constatat a doua absență ulterioară a celor interesați, raya cauza de rol în conformitate cu art. 309 din Codul de procedură civilă. Conform informațiilor furnizate de reclamant la 14 aprilie 1999, părțile au ajuns între timp, la 28 august 1996, la o soluționare pe cale amiabilă a cauzei.
Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Ö Õ cu privire la această teză. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 15 ianuarie 1993 și sa se încheie la 28 august 1996. 10. Prin urmare, aceasta a durat mai mult de trei ani și șapte luni pentru o instanță.
11. Caracterul rezonabil al duratei procedurii s 12. Curtea constată că a existat un interval relativ lung între ședința din 10 noiembrie 1995 și cea din 28 iunie 1996. Cu toate acestea, această perioadă i se pare tolerabilă dacă se apropie, în mod corespunzător, de durata totală a procedurii (a se vedea Hotărârea Andreucci c. Italia din 27 februarie 1992, Seria A nr. 228-G, p. 76, § 17, și Cormio c. Italia din 27 februarie 1992, seria A nr. 228 I, p. 94, § 17). Prin urmare, nu a fost încălcat art. 6 § DE CES, CURȚIA A declarat, cu patru voturi împotriva a trei, că …
AFFAIRE GEMIGNANI c. ITALIE (Requête n° 47772/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 10/07/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Gemignani c. Italie , La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , juges , M. L. Ferrari Bravo, juge ad hoc, et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 novembre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Vittorio Gemignani (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 décembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1999 sous le numéro de dossier 47772/99. Le requérant est décédé le 9 mai 1999. Ses héritiers, MM. Giancarlo Gemignani, Giulio Gemignani, Mauro Gemignani et M me Maria Gemignani, ont indiqué leur volonté de continuer la procédure devant la Cour. Ils sont représentés par M e G. Massa, avocat à Viareggio (Lucques). Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 4 juillet 2000.
3.Le 1 er novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section. EN FAIT
4.Le 15 janvier 1993, le requérant assigna M. F.B. et sa compagnie d'assurances devant le tribunal de Lucques afin d'obtenir la réparation des dommages subis lors d'un accident de la route et le versement immédiat d'une certaine somme d'argent à titre de remboursement des dépenses relatives notamment à l'assistance permanente dont il nécessitait et déjà encourues depuis l'accident.
5.A l'audience du 23 avril 1993, le juge de la mise en état déclara M. F.B. défaillant, rejeta la demande visant l'obtention de ladite somme, puis renvoya l'affaire au 10 décembre 1993. Compte tenu de l'âge (89 ans) et de l'état de santé de son client, le conseil du requérant demanda, le 7 mai 1993, et obtint, le 11 juin 1993, que la date de l’audience fut avancée au 23 septembre 1993. A cette date, le juge nomma un expert. Les cinq audiences qui eurent lieu entre le 23 mars 1994 et le 6 octobre 1995, furent consacrées au dépôt de documents et à l'audition de témoins. Le 10 novembre 1995, le juge fixa au 28 juin 1996 la date de présentation des conclusions, mais l'audience fut renvoyée d'office au 5 juillet 1996. Le jour venu, le conseil de la partie défenderesse fit remarquer que la compagnie d'assurances avait versé spontanément au requérant entre 1994 et 1995 une somme globale de 150 000 000 lires italiennes. Le juge, à la demande du requérant, fixa l’audience suivante au 23 mai 1997 afin de permettre à ce dernier de présenter ses observations en réponses. Le jour venu, les parties n'ayant pas comparu, le juge fixa une nouvelle audience au 20 mars 1998. A cette date, le juge, ayant constaté la seconde absence consécutive des intéressés, raya l'affaire du rôle conformément à l'article 309 du code de procédure civile.
6.Selon les informations fournies par le requérant le 14 avril 1999, les parties étaient parvenues entre-temps, le 28 août 1996, à un règlement amiable de l’affaire. EN DROIT
7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
8.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.La période à considérer a débuté le 15 janvier 1993 et s’est terminée le 28 août 1996.
10.Elle a donc duré plus de trois ans et sept mois pour une instance.
11.Le caractère raisonnable de la durée de la procédure s’apprécie à l’aide des critères qui se dégagent de la jurisprudence de la Cour et suivant les circonstances de l’espèce, lesquelles commandent en l’occurrence une évaluation globale.
12.La Cour constate qu’il y a eu un relativement long intervalle entre l’audience du 10 novembre 1995 et celle du 28 juin 1996. Ce laps de temps lui apparaît toutefois tolérable si on le rapproche, comme il se doit, de la durée totale de la procédure (voir les arrêts Andreucci c. Italie du 27 février 1992, série A n° 228-G, p. 76, § 17, et Cormio c. Italie du 27 février 1992, série A n° 228 ‑ I, p. 94, § 17). Partant, il n’y a pas eu violation de l’article 6 § 1.
Dit, par quatre voix contre trois, qu’il n’y a pas eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 décembre 2001, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Vincent Berger Georg Ress Greffier Président