Le Syndicat des Coproprietaires du 20 Bd de la Mer à Dinard împotriva Franței

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47339/99 prezentate de SYNDICATUL COPROPRIETARILOR din 20 Bd de la Mer la Dinard împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la iulie 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, judecători și de S. Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 decembrie 1998 și înregistrată la 12 aprilie 1999, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie DEFINITIVĂ recurentul este sindicatul coproprietarilor din 20 Boulevard de la Mer la Dinard (denumit în continuare sindicatul), reprezentat de sindicatul său, dl Olivier Gaillard, rezident în Rennes, care a înaintat în fața Curții cererea nr. 47337/99.

Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Dl Gaillard este coproprietar al unei clădiri din Dinard. El a făcut obiectul unei urmăriri penale pentru că a executat fără permis de construcție, pe o construcție existentă, lucrări care au ca efect modificarea aspectului exterior, volumul și crearea unor niveluri suplimentare. La 8 ianuarie 1993, tribunalul corecțional din Saint-Malo l-a condamnat la o amendă de 5 000 F, la plata unor daune-interese orașului și soților B., părți civile, și a ordonat demolarea sub grațierea acoperișului în cauză.

Curtea de apel din Rennes a confirmat hotărârea la 27 mai 1993. Curtea de Casație a respins recursul său în casație la 22 august 1994. Cererea sa de retragere a acestei hotărâri (recuperare în culpă cu hotărâre mai întâi) a fost respinsă de Curtea de Casație la 26 iunie 1997 și a respins, de asemenea, la 22 ianuarie 1997 1997, recursul în interesul legii formulat la 22 februarie 1996 de procurorul general în apropierea Curții de Casație și declarat inadmisibil la 2 iulie 1998, pentru că nu a fost semnat de un avocat la Curtea de Casație, cererea dlui Gaillard revocată din Hotărârea din 22 ianuarie 1997. Comisia de revizuire a condamnărilor penale a respins, la 2 octombrie 1995 și 12 mai 1997, și a declarat inadmisibile, la 18 martie 1996 și 12 ianuarie 1998, cererile sale în vederea revizuirii hotărârii judecătorești.

Gaillard a format în fața instanței de apel a lui Rennes o cerere în incident de executare a hotărârii din 27 mai 1993, solicitându-i să constate că măsura de demolare nu putea fi executată, din cauza faptului că nu a fost pronunțată împotriva sindicatului reclamant sau a tuturor coproprietarilor, și a suspendării executării ordinului de demolare.

Prin hotărârea din 23 iunie 1997, instanța de apel l-a decăzut din apelul său, în următoarele cuvinte, că el însuși a depus declarațiile de lucrări, că panoul de afișare poartă mențiunea beneficiarului lucrărilor : GAILARD și quell ui nu a ignorat faptul că a efectuat lucrările, în special pentru a îmbunătăți propriul lot după ce a obținut autorizația de la celălalt coproprietar de a le realiza pe cheltuiala sa exclusivă și să fie angajat să facă toate demersurile și să obțină toate autorizațiile necesare În acest fel, Qu mai are calitatea de beneficiar al lucrărilor și … La tribunalul din 15 septembrie 1997, Curtea de Apel a constatat că dl Gaillard, reprezentant al sindicatului, era absent, bineînțeles, având cunoștință de citație.

Prin hotărârea considerată contradictorie din 22 septembrie 1997, Curtea a respins cererea, după ce a arătat că lucrările în litigiu fuseseră autorizate printr-o decizie a adunării generale a coproprietarilor, dar pe cheltuiala exclusivă și sub responsabilitatea domnului. Gaillard, care a avut în consecință calitatea de beneficiar al lucrărilor, și nu a existat nici o dificultate de executare a măsurii în cauză. Recursul în casarea sindicatului împotriva acestei hotărâri a fost respins la 2 iulie 1998 de către Curtea de Casație, care a luat în considerare faptul că, în aceeași stare a acestor motive, care stabiliseră că dl Gaillard beneficiase în cunoștință de cauză de lucrările ilegale întreprinse, instanța de apel, care nu ridicase nicio dificultate de executare a măsurii ordonate, și-a justificat decizia.

Dreptul și practica internă relevantă Codul de urbanism Article L. 4804-L. Execuția lucrărilor sau utilizarea terenului în necunoașterea obligațiilor impuse (...) este pedepsită cu o amendă (...).

Pedepsele prevăzute la paragraful precedent pot fi pronunțate împotriva utilizatorilor solului, a beneficiarilor lucrărilor, a arhitecților, a antreprenorilor sau a altor persoane responsabile de executarea acestor lucrări (...) Articolul L. 480-5 În cazul unei condamnări pentru o încălcare prevăzută la articolele L. 160-1 și L. 480-4, tribunalul (...) decide (...) fie cu privire la punerea în conformitate a locurilor sau a lucrărilor cu regulamentele, autorizația sau declarația în locul acesteia, fie cu privire la demolarea lucrărilor sau la realocarea solului în vederea restabilirii locurilor în starea lor anterioară (...) GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, sindicatul reclamant se plânge în primul rând de faptul că cauza sa nu a fost examinată în instanță publică de către instanța de apel și că, întrucât nu este reprezentat de un consiliu, nu a fost ascultat.

De asemenea, consideră că instanța de apel nu poate fi considerată în mod obiectiv o instanță imparțială. În al doilea rând, se plânge că nu a fost informat cu privire la data la care Curtea de Casație a informat Curtea că nu a putut face observații orale, că nu a avut cunoștință de raportul consilierului raportor sau de concluziile avocatului general. Comitetul consideră că a fost privat de posibilitatea de a se apăra în mod concret și efectiv în fața unei instanțe de deplină jurisdicție, încălcând dispozițiile art. 13 din Convenție. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță... imparțială (...) care va hotărî, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Reclamantul se plânge de ceea ce nu a fost judecat într-o audiere publică sau nu a fost ascultat de instanță.

El consideră că aceasta din urmă nu este o instanță imparțială. Curtea observă că reclamantul a fost reprezentat în fața instanței de recurs de către lichidatorul său și că acesta, deși a avut cunoștință de citație, nu a făcut referire la ședința publică din 15 septembrie 1997. În aceste condiții, recurentul nu se poate plânge că nu a fost ascultat de instana de apel. În al doilea rând, Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu și-a adus în discuție cauza referitoare la lipsa de injumătățire a procedurii de recurs. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate, în sensul articolului 3 din convenție. Reclamantul se plânge că nu a fost informat cu privire la data la care a avut loc ședința în fața Curții de Casație, că nu a putut face observații orale în acest sens, că nu a avut cunoștință de raportul consilierului raportor sau de concluziile avocatului general.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură al Curții. Reclamantul consideră că a fost privat de posibilitatea de a se apăra în mod concret și efectiv în fața unei instanțe judecătorești depline, încălcând dispozițiile articolului 13 din convenție, care se citește astfel Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.

1, ale cărei cerințe sunt mai stricte, Curtea consideră că nu se pune nicio întrebare distinctă sub aspectul articolului 13 menționat mai sus. În consecință, acest fapt este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE la examinareaatului reclamantului privind echitatea procedurii în fața Curții de Casație S. Dolle W. Fuhrmann Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 47339/99 présentée par LE SYNDICAT DES COPROPRIETAIRES du 20 Bd de la Mer à Dinard contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 juillet 2000 en une chambre composée de M. W. Fuhrmann, président , M. J.-P. Costa, M. P. Kūris, M me F. Tulkens, M. K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, M. K. Traja, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 décembre 1998 et enregistrée le 12 avril 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est le syndicat des copropriétaires du 20 Boulevard de la Mer à Dinard (ci-après le syndicat), représenté par son syndic, M. Olivier Gaillard, résidant à Rennes, qui a introduit devant la Cour la requête n o 47337/99.

A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. M. Gaillard est copropriétaire d’un immeuble sis à Dinard. Il fit l’objet de poursuites pénales pour avoir exécuté sans permis de construire, sur une construction existante, des travaux ayant pour effet de modifier l’aspect extérieur, le volume et de créer des niveaux supplémentaires. Le 8 janvier 1993, le tribunal correctionnel de Saint-Malo le condamna à une amende de 5 000 F, à verser des dommages-intérêts à la ville et aux époux B., parties civiles, et ordonna la démolition sous astreinte de la toiture en cause.

La cour d’appel de Rennes confirma le jugement le 27 mai 1993. La Cour de cassation rejeta son pourvoi en cassation le 22 août 1994. Sa demande de rétractation de cet arrêt (requête « en rabat d’arrêt ») fut rejetée par la Cour de cassation le 26 juin 1997. Elle rejeta également, le 22 janvier 1997, le pourvoi dans l’intérêt de la loi formé le 22 février 1996 par le procureur général près la Cour de cassation et déclara irrecevable le 2 juillet 1998, pour n’avoir pas été signée par un avocat à la Cour de cassation, la demande de M. Gaillard en rétractation de l’arrêt du 22 janvier 1997. La commission de révision des condamnations pénales rejeta, les 2 octobre 1995 et 12 mai 1997, et déclara irrecevables, les 18 mars 1996 et 12 janvier 1998, ses demandes en vue de la révision de l’arrêt de la cour d’appel.

M. Gaillard forma devant la cour d’appel de Rennes une requête en incident d’exécution de l’arrêt du 27 mai 1993, en la priant de constater que la mesure de démolition ne pouvait être exécutée, faute d’avoir été ordonnée à l’encontre du syndicat requérant ou de tous les copropriétaires, et d’ordonner la suspension de l’exécution de l’ordre de démolition.

Par arrêt du 23 juin 1997, la cour d’appel le débouta de sa requête, dans les termes suivants : « Considérant qu’il a lui-même déposé les déclarations de travaux, que le panneau d’affichage porte mention du bénéficiaire des travaux : GAILLARD et qu’il n’a pas méconnu avoir fait exécuter les travaux afin notamment d’améliorer son propre lot après avoir obtenu l’autorisation de l’autre copropriétaire de les réaliser à ses frais exclusifs et s’être engagé à faire toutes les démarches et obtenir toutes les autorisations nécessaires ; Qu’il a ainsi la qualité de bénéficiaire des travaux et qu’il n’existe en conséquence aucune difficulté d’exécution d’une mesure qui peut être ordonnée à l’encontre d’un des bénéficiaires de travaux (...) » Le syndicat des copropriétaires, représenté par M. Gaillard en sa qualité de syndic, présenta également devant la cour d’appel une requête en suspension de l’exécution de l’ordre de démolition.

A l’audience du 15 septembre 1997, la cour d’appel constata que M. Gaillard, représentant du syndicat, était absent bien qu’ayant eu connaissance de la citation. Par arrêt réputé contradictoire du 22 septembre 1997, la cour rejeta la requête, après avoir relevé que les travaux litigieux avaient bien été autorisés par décision de l’assemblée générale des copropriétaires, mais aux frais exclusifs et sous la responsabilité de M. Gaillard, qui avait en conséquence la qualité de bénéficiaire des travaux, et qu’il n’existait aucune difficulté d’exécution de la mesure en cause. Le pourvoi en cassation du syndicat contre cet arrêt fut rejeté le 2 juillet 1998 par la Cour de cassation, qui considéra qu’en l’état de ces motifs, qui établissaient que M. Gaillard avait bénéficié en connaissance de cause des travaux irrégulièrement entrepris, la cour d’appel, qui n’avait relevé aucune difficulté d’exécution de la mesure ordonnée, avait justifié sa décision.

B. Le droit et la pratique internes pertinent Code de l’urbanisme Article L. 480-4 « L’exécution de travaux ou l’utilisation du sol en méconnaissance des obligations imposées (...) est punie d’une amende (...).

Les peines prévues à l’alinéa précédent peuvent être prononcées contre les utilisateurs du sol, les bénéficiaires des travaux, les architectes, les entrepreneurs ou autres personnes responsables de l’exécution desdits travaux (...) » Article L. 480-5 « En cas de condamnation pour une infraction prévue aux articles L. 160-1 et L. 480-4, le tribunal (...) statue (...) soit sur la mise en conformité des lieux ou celle des ouvrages avec les règlements, l’autorisation ou la déclaration en tenant lieu, soit sur la démolition des ouvrages ou la réaffectation du sol en vue du rétablissement des lieux dans leur état antérieur (...) » GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le syndicat requérant se plaint en premier lieu de ce que sa cause n’a pas été examinée en audience publique par la cour d’appel et que, n’étant pas représenté par un conseil, il n’a pas été entendu.

Il considère en outre que la cour d’appel ne saurait être considérée objectivement comme un tribunal impartial. En second lieu, il se plaint de ne pas avoir été informé de la date de l’audience devant la Cour de cassation, de n’avoir pas pu y faire des observations orales, de n’avoir pas eu connaissance du rapport du conseiller rapporteur, ni des conclusions de l’avocat général. 2. Il considère qu’il a été privé de la possibilité de se défendre de façon concrète et effective devant un tribunal de pleine juridiction, en violation de l’article 13 de la Convention.

EN DROIT 1. Le requérant allègue la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) par un tribunal (...) impartial (...) qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) ». a) Le requérant se plaint de ce qu’il n’a pas été jugé en audience publique, ni entendu par la cour d’appel. Il considère que cette dernière n’est pas un tribunal impartial. La Cour observe que le requérant était représenté devant la cour d’appel par son syndic, et que ce dernier, bien qu’ayant eu connaissance de la citation, n’a pas comparu à l’audience publique du 15 septembre 1997. Dans ces conditions, le requérant ne saurait se plaindre de n’avoir pas été entendu par la cour d’appel.

En second lieu, la Cour note que le requérant n’a pas étayé son grief relatif au défaut d’impartialité de la cour d’appel. Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. b) Le requérant se plaint de ne pas avoir été informé de la date de l’audience devant la Cour de cassation, de n’avoir pas pu y faire des observations orales, de n’avoir pas eu connaissance du rapport du conseiller rapporteur, ni des conclusions de l’avocat général. En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) du règlement de la Cour.

2. Le requérant considère qu’il a été privé de la possibilité de se défendre de façon concrète et effective devant un tribunal de pleine juridiction, en violation de l’article 13 de la Convention, qui se lit ainsi : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la présente Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » Dans la mesure où elle a examiné les griefs du requérant sous l’angle de l’article 6 § 1, dont les exigences sont plus strictes, la Cour estime qu’aucune question distincte ne se pose sous l’angle de l’article 13 précité.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant concernant l’équité de la procédure devant la Cour de cassation ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. S. Dollé W. Fuhrmann Greffière Président