CtEDO 11.07.2000 Auto

M.A. ET 211 AUTRES contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
11.07.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable;Partiellement recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
M.A. ET 211 AUTRES contre l'ITALIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53708/00 prezentate de dl A. și de alți 211 împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la iulie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, P. Lorenzen, dl Tsatsa-Nikolovska, A. Kovler, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 noiembrie 1999 și înregistrată la ianuarie 2000, având în vedere decizia Curții din 16 martie 2000 de a comunica cererea și de a acorda prioritate în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamanții sunt resortisanți italieni reprezentați în fața Curții de către domnul Filippo Valcanover și Umberto Randi, avocați în baroul Trento și, respectiv, Milano. Lista reclamanților, care indică, de asemenea, data la care s-au constituit în procedura națională, este disponibilă la grefa Curții. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt hemofili și moștenitori ai acestora. Aceste hemofili, ca urmare a unor perfuzii frecvente în anii '80, au avut hepatită B sau C sau au devenit seropozitivi sau au dezvoltat SIDA. Prin actul de citat din 15 decembrie 1993, notificat la 21 decembrie 1993, anumiți solicitanți și peste o sută de alte persoane au atribuit Ministerul Sănătății în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul transfuziilor de sânge cu produse din sânge infectate cu diferite virusuri, cum ar fi hepatita B sau C sau H.I.V. De asemenea, ei au cerut președintelui Tribunalului ca termenele de procedură să fie reduse la jumătate, având în vedere caracterul urgent al cauzei. La 20 decembrie 1993, președintele a acceptat cererea acestora. din Codul de procedură italian, care intenționa să obțină plata sumelor necontestate sau un ordin de plată. Judecătorul s-a reținut să decidă. Prin ordonanța din 31 ianuarie 1994, judecătorul de punere în judecată a respins cererea în temeiul articolului 186a, a reportat discuția cu privire la aplicarea articolului 186b La 2 martie 1994, reclamanții au contestat disjuncția instanțelor pe grupuri, au solicitat revocarea acestei ordonanțe și au insistat în cererea lor conform art. 186a și 186b. La 18 iunie 1994, au avut loc mai multe audieri cu privire la diferitele grupuri ale reclamanților. La 26 octombrie 1994 au intervenit și alte recurente. La 26 octombrie 1994 a avut loc o audiere privind toți reclamanții. La 26 noiembrie 1994, reclamanții constituiți au solicitat ca pârâtul să verse documente la dosar. În ianuarie 1995, judecătorul de punere în funcțiune a anulat cazul la 8 aprilie 1995. În acea zi, reclamanții constituiți au solicitat instanței autorizația de a retrage dosarele pentru a le pune în ordine sistematică. La 5 iulie 1995, judecătorul a amânat cazul la 9 decembrie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 11 iulie 1995. În decembrie 1995, data la care reclamanții au vărsat documente la dosar. La tribunal prevăzută pentru 10 februarie 1996 a fost amânată din oficiu la 11 aprilie 1996 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. În acea zi, noul judecător a constatat că documentele pe care pârâtul trebuia să le verse la dosar erau încă lipsă și i-a ordonat să le plătească. La 23 mai 1996, judecătorul a considerat că, pentru o mai mare claritate, dosarul ar trebui separat în atât de multe cazuri cât au existat și solicitanți. La 31 mai 1996, reclamanții au depus o plângere cu privire la acest aspect în instanță, care a respins-o la 20 decembrie 1996. Între timp, în instanță din 3 iulie 1996, judecătorul de punere în funcțiune s-a reținut să decidă în așteptarea pronunțării instanței. La 16 ianuarie 1997, judecătorul s-a reținut să decidă cu privire la cererea de legătură a procedurilor până la 4 februarie 1997, data la care a constatat că separarea dosarelor nu a fost făcută în mod corespunzător nici pe grupuri, așa cum a solicitat primul judecător de punere în funcțiune, nici pe solicitant. Prin urmare, Tribunalul a revocat ordinul de separare și a pronunțat reunirea tuturor cazurilor în mai multe detalii, dat fiind că exista o listă suficient de actualizată a reclamanților supraviețuitori și a celor pentru care moștenitorii continuau procedura, era cel puțin posibil să li se ceară să prezinte concluziile lor privind dreptul lor la despăgubire, problema sumei rămase care urma să fie stabilită ulterior. La 29 mai 1997, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit interdicția de prezentare a concluziilor la 13 noiembrie 1997. Printr-o hotărâre din 7 iulie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 27 noiembrie 1998, Tribunalul a declarat răspunderea ministrului pârât și l-a condamnat la repararea daunelor a căror valoare rămânea de stabilit în cursul unei alte proceduri. La 12 mai 1999, ministrul sănătății a făcut apel la judecata de primă instanță în fața instanței de judecată din Roma. Reclamanții s-au constituit în procedură și au prezentat un apel incident. Prima audiere a avut loc la 30 septembrie 1999. La acea dată, consilierul de punere în funcțiune a stabilit data prezentării concluziilor la 20 ianuarie 2000. În ziua următoare, avocații reclamanților au solicitat o scurtă trimitere, deoarece ministrul sănătății a instituit o comisie ministerială pentru a ajunge la o tranzacție între părți. Consilierul de punere în funcțiune a stabilit la ăn ă ă pentru prezentarea concluziilor la 9 martie 2000. În ziua următoare, persoane - dintre care unele erau deja recurente cu un alt titlu în cadrul procedurii în fața Curții Europene - au intervenit în procedură ca urmare a decesului soțului lor, părțile și-au prezentat concluziile și consilierul de punere în aplicare a stabilit ședința pledoariilor la 27 septembrie 2000. S. au intervenit în procedura națională la 28 februarie 1997. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii în litigiu. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 15 noiembrie 1999 și a fost înregistrată la 6 ianuarie 2000. La 16 martie 2000, Curtea a decis să aducă prezenta cerere la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Curtea a acordat prioritate cererii în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții. Guvernul și-a prezentat observațiile la 28 aprilie 2000, iar reclamanții au răspuns la aceasta la 20 iunie 2000 în drept procedura în litigiu a început la 21 decembrie 1993 și este încă în curs de desfășurare. 1, 25, 55, 67, 158 și 184 din listă) au intervenit în procedură la 28 februarie 1997 și, prin urmare, durata procedurii este cuprinsă între puțin peste trei ani și patru luni pentru acești șase solicitanți și aproximativ șase ani pentru majoritatea reclamanților, pentru două instanțe. Guvernul consideră că retrimiterea audierilor în timpul punerii în aplicare a procesului s-a datorat, în mare parte, necesităților de punere în funcțiune. În plus, acesta adaugă că, în apel, reclamanții au prezentat doar o cerere de fixare urgentă a audierilor. Reclamanții reamintesc faptul că, în trei hotărâri privind aceeași procedură națională, Comisia a recunoscut deja că este necesară o diligență excepțională în ceea ce privește numărul de litigii care trebuie soluționate (a se vedea Raportul n 37874/97, 37878/97 și 3787/79/97 din 4 martie 1998. Ei subliniază că numai părților li se încredințează stabilirea începerii acțiunii civile, nu conducerea întregului proces. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia, în ceea ce privește procedurile în despăgubire introduse de hemofili infectați cu virusul SIDA ca urmare a transfuziilor de sânge, o diligență excepțională, mai mult de patru ani pentru a obține o hotărâre de primă instanță depășește cu mult termenul rezonabil pentru o cauză de o astfel de natură Curtea constată că dl G. s-a constituit în procedura națională nu în nume propriu, ci, prin împuternicire, în numele soțului său, dl S., invalid civil, care este și el reclamant în prezenta cerere. Curtea constată, de asemenea, că domnul R., M. P., M. F. și M. nu s-au constituit în procedura națională și, prin urmare, consideră că, în ceea ce privește acești cinci reclamanți, cererea trebuie declarată inadmisibilă rație personă. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților competente, miza litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară în mod unanim că este vorba despre reclamanții M. G., M. R., M. P., M. F. și M. (n 208, 209, 210, 211 și 212 din listă); DECLARĂ RECEVALABILE toate mijloacele de fond rezervate, nemulțumirile celorlalți reclamanți. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-04-06
0,98
M.L. et 46 autres contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 53705/00 présentée par M.L. et 46 autres contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 6 avril 2000 en une chambre composée de M. C.L.
CtEDO 2001-05-17
0,97
S.B. ET AUTRES contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n° 62976/00 présentée par S.B. et autres contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 mai 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis, président, A.B. Bak
CtEDO 2000-11-30
0,96
AFFAIRE M.A. ET AUTRES c. ITALIE
, 45732/99, 47463/99 et 47724/99. Les requérants sont représentés par M e A.G. Lana, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. 2. Invoquant l
CtEDO 2001-06-07
0,95
AFFAIRE Mas.A. ET AUTRES c. ITALIE
son coagent, M. V. Esposito. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. Le 11 juillet 2000 la Cour a déclaré la requête recevable. 3. Le 24 novembre 2000, après un échang
CtEDO 2001-04-05
0,95
AFFAIRE M.L. ET AUTRES c. ITALIE
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée d’une procédure civile. Le 6 avril 2000 la Cour a déclaré la requête recevable. 3. Le 11 décembre 2000, apr
Sursă