CtEDO 30.11.2000 Auto

AFFAIRE M.A. ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
30.11.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle (règlement amiable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE M.A. ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII M.A. ȘI ALTELE c. ITALIA (Cercetările nr. 44814/98, 45401/99, 45732/99, 47463/99 și 47724/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 noiembrie 2000 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza M.A. și în alte cazuri c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte A.B. B aka, Conforti Lorenzen Tsatsa-Nikolovska, dnii E. Levits A. K Ovler judecători și al dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 2000, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află cinci hotărâri îndreptate împotriva Republicii Italiene, dintre care resortisanți ai acestui stat, M.A. și nouăzeci și unu de alte cauze (înălțimile) au sesizat Curtea la 5 noiembrie 1998, 29 decembrie 1998, 26 ianuarie 1999, 9 și 21 În aprilie 1999, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor de lape și a libertăților fundamentale (precum și al Convenției privind drepturile fundamentale). Înregistrările au avut loc la 4 decembrie 1998, 14 ianuarie, 28 ianuarie, 15 aprilie și 26 aprilie 1999 sub numerele de dosare 44814/98, 45401/99, 45732/99, 47463/99 și 47724/99. Reclamanții sunt reprezentați de M.A.G. Lana, avocat al Romei. Guvernul italian (adică guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plângeau de durata unei proceduri civile. La 5 februarie 1999, Curtea a decis să sune și să comunice primele trei cereri. La 27 aprilie 1999, Comisia a decis să le comunice pe celelalte două și să acorde tuturor cererilor prioritatea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură. La 16 decembrie 1999, Curtea a decis să unească toate cererile și le-a declarat admisibile. La 15 mai 2000, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 2 și respectiv 4 octombrie 2000, reclamanții și, respectiv, guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluții amiabile a cauzei. Reclamanții sunt hemofilici, reprezentanți ai minorilor hemofilici și moștenitori ai acestora. Aceste hemofilice, ca urmare a unor perfuzii frecvente în anii '80, au avut hepatită B sau C sau au devenit seropozitivi sau au dezvoltat SIDA. Printr-un act de citat din 15 decembrie 1993, notificat la 21 decembrie 1993, mai mulți reclamanți l-au numit pe ministrul sănătății în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul transfuziilor de sânge cu produse din sânge infectate cu virusuri diferite, cum ar fi hepatita B sau C sau H.I.V. De asemenea, ei au solicitat președintelui Tribunalului ca termenele de procedură să fie reduse la jumătate din cauza urgenței cauzei. La 20 decembrie 1993, președintele a acceptat cererea acestora. bis și 186b din Codul de procedură italian, în vederea obținerii plății sumelor necontestate sau a unui ordin de plată. Judecătorul și-a rezervat decizia. Prin ordonanța din 31 ianuarie 1994, judecătorul de punere în liberă circulație a respins cererea în temeiul art. 186a, a amânat discuția privind aplicarea art. 186b La 2 martie 1994, reclamanții au contestat disjuncția instanțelor pe grupuri, au solicitat revocarea acestei ordonanțe și au insistat în cererea lor conform art. 186a și 186b. La 18 iunie 1994, au avut loc mai multe audieri cu privire la diferitele grupuri ale reclamanților. La 26 octombrie 1994 au intervenit alți reclamanți. La 26 octombrie 1994 a avut loc o audiere privind toți reclamanții și alți solicitanți au intervenit în procedură. În noiembrie 1994, recurentele constituite au solicitat părții pârâte să verse documente la dosar. La 14 ianuarie 1995, judecătorul de punere în stare de arest a amânat cauza la 8 aprilie 1995. În acea zi, reclamanții constituiți au solicitat instanței să retragă dosarele pentru a le pune în ordine sistematică. La 5 iulie 1995, un reclamant s-a constituit în cadrul procedurii în nume propriu, iar judecătorul a amânat cauza la 9 decembrie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 11 decembrie 1995. În decembrie 1995, data la care reclamanții au depus documente la dosar. La tribunal prevăzută pentru 10 februarie 1996 a fost amânată din oficiu la 11 aprilie 1996 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. În acea zi, noul judecător a constatat că documentele pe care pârâtul trebuia să le depună la dosar nu au fost încă și a ordonat instanței de punere în funcțiune să le soluționeze. 10. La 23 mai 1996, judecătorul a considerat că, pentru o mai mare claritate, dosarul ar trebui separat în atât de multe cazuri cât au existat și solicitanți. La 31 mai 1996, reclamanții au depus o plângere cu privire la acest aspect în instanță, care a respins-o la 20 decembrie 1996. Între timp, în instanță din 3 iulie 1996, judecătorul de punere în funcțiune și-a reținut hotărârea în așteptarea pronunțării Tribunalului. 11. La 16 ianuarie 1997, judecătorul și-a exprimat decizia cu privire la cererea de legătură a procedurilor până la 4 februarie 1997, data la care a constatat că separarea dosarelor nu a fost efectuată în mod corespunzător nici pe grupuri, așa cum a solicitat primul judecător de punere în funcțiune, nici de către solicitant. Prin urmare, Tribunalul a revocat ordinul de separare și a pronunțat reunirea tuturor cazurilor în mai multe detalii, dat fiind că exista o listă suficient de actualizată a reclamanților supraviețuitori și a celor pentru care moștenitorii continuau procedura, era cel puțin posibil să li se ceară să prezinte concluziile privind dreptul lor la despăgubire, problema sumei rămase care urma să fie stabilită ulterior. 12. La 29 mai 1997, judecătorul de punere în funcțiune a stabilit interdicția de prezentare a concluziilor la 13 noiembrie 1997. Prin hotărârea din 7 iulie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 27 noiembrie 1998, Tribunalul a stabilit răspunderea ministrului pârât și l-a condamnat la repararea daunelor a căror valoare rămânea de stabilit în cursul unei alte proceduri. 13. La 12 mai 1999, ministrul sănătății l-a chemat pe judecătorul de primă instanță la tribunalul de apel al Romei. Toți reclamanții s-au înscris în procedură, cu excepția dlui A.M., și au prezentat un apel incident. Prima audiere a avut loc la data de 30 La data respectivă, consilierul de punere în funcțiune a stabilit data pentru prezentarea concluziilor la 20 ianuarie 2000. La 27 septembrie 2000 a avut loc la 4 octombrie 2000, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație. 44814/98, 45401/99, 45732/99, 47463/99 și 47724/99 introduse de M.A. și 83 alții (a se vedea lista nr. 1 din anexă) [1] Guvernul italian propune plata către fiecare dintre cei nouăzeci și doi de solicitanți (a se vedea lista nr. 2 din anexă) sumele indicate în aceeași listă pentru daune morale și pentru toți reclamanții suma totală de 35 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Sumele supraraportate vor trebui plătite în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceste plăți vor fi soluționate definitiv. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö nu nu nu Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö nu Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este dispus să plătească fiecăruia dintre cei 82 de reclamanți indicați în lista nr. (a se vedea anexa) sumele indicate în aceeași listă pentru daune morale și pentru toți reclamanții suma globală de 35 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine acțiunile nr. 44814/98, 45401/99, 45732/99, 47463/99 și 47724/99 (M.A. și 83 alții, a se vedea lista nr. 1 din anexă) pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestor acțiuni. Declar că această declarație este soluționată definitiv. Această declarație este făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 16. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cauza din rolul Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 30 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte [1] Listele care conțin inițiale ale reclamanților sunt disponibile la grefa Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-11-07
0,97
AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE (Requête n° 45893/99) ARRÊT STRASBOURG 7 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2000-11-16
0,97
AFFAIRE F., T. ET E. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE F., T. ET E. c. ITALIE (Requêtes n° s 46524/99 et 46525/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il
CtEDO 2000-04-05
0,97
AFFAIRE A.V. ET A.B. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE A.V. ET A.B. c ITALIE (Requête n° 40958/98) ARRÊT STRASBOURG 5 avril 2000 DÉFINITIF 05/07/2000 En l’affaire A.V. et A.B. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambr
CtEDO 2000-11-09
0,97
AFFAIRE Fr.C. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE Fr.C. c. ITALIE (Requête n° 45855/99) ARRÊT STRASBOURG 9 novembre 2000 DÉFINITIF 09/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-10-25
0,97
AFFAIRE G.F. ET AUTRES c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE G.F. ET AUTRES c. ITALIE ( Requête n° 44522/98 ) ARRÊT STRASBOURG 25 octobre 2001 DÉFINITIF 25/01/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
Sursă